Sursa: Wikimedia

Parlamentul European a făcut apel joi la responsabilii UE şi ai statelor membre să refuze invitaţiile Beijingului la Jocurile Olimpice de iarnă din 2022, pentru a protesta împotriva încălcărilor drepturilor omului, în special în Hong Kong, relatează AFP.

Într-un text adoptat cu 578 de voturi pentru, 29 voturi împotrivă şi 73 de abţineri, eurodeputaţii îndeamnă Comisia Europeană, Consiliul UE şi statele membre să refuze invitaţiile reprezentaţilor guvernamentali şi diplomaţilor de a asista la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing din 2022, dacă guvernul chinez nu demonstrează o îmbunătăţire tangibilă a situaţiei drepturilor omului în Hong Kong, în regiunea Xinjiang, în Tibet, în Mongolia Interioară şi peste tot în China.

PE condamnă cu cea mai mare fermitate închiderea forţată a ziarului Apple Daily, menţinerea măsurii de îngheţare a activelor sale şi arestarea jurnaliştilor săi, tot atâtea etape parcurse de China în destructurarea societăţii libere din Hong Kong şi în lichidarea definitivă a libertăţii media şi libertăţii de expresie în Hong Kong, se menţionează în rezoluţia non-legislativă.

După reţinerea unora dintre responsabilii său şi îngheţarea activelor, Apple Daily, aflat de multă vreme în colimatorul Beijingului din cauza susţinerii sale pentru mişcarea pentru democraţie şi a criticilor repetate faţă de liderii chinezi, a fost constrâns să se închidă după 26 de ani de existenţă, iar pe 24 iunie a scos ultimul său număr, potrivit Agerpres.

Eurodeputaţii cer Comisiei Europene şi statelor membre să facă din legea privind securitatea naţională o prioritate absolută a ordinii de zi a tuturor reuniunilor între Uniunea Europeană şi China, inclusiv cu prilejul consultărilor diplomatice pregătitoare pentru aceste reuniuni

Această lege, intrată în vigoare pe 30 iunie 2020, a fost impusă de Beijing Hong Kong-ului pentru a obţine din nou controlul acestui teritoriu după mişcarea de contestare populară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here