Pas în premieră, făcut de grupul Total, în dosarul schimbărilor climatice

Sursa: Pixabay

Compania franceză Total a devenit primul mare producător de energie la nivel global care a decis să se retragă din cel mai mare grup de lobby american din industria petrolului şi gazelor, din cauza dezacordurilor legate de politicile referitoare la climă şi sprijinul pentru relaxarea reglementărilor în domeniul activităţilor de forare, transmite Reuters, preluat de News.ro.

Total a anunţat că nu îşi va reînnoi statutul de membru al American Petroleum Institute (API), în urma unei evaluări a poziţiilor grupului de lobby în domeniul climei, pe care care le-a descris ca fiind ”aliniate doar parţial” cu cele ale Total.

Retragerea din API, cel mai puternic grup de lobby în industria petrolului şi gazelor din Statele Unite, survine înaintea unei schimbări majore a politicii SUA în acest domeniu, preşedintele ales Joe Biden promiţând să combată schimbările climatice şi să aducă emisiile din ţară la zero până în 2050.

Decizia Total exercită presiuni asupra companiilor europene BP şi Royal Dutch Shell de a-i urma exemplul, după ce acestea s-au opus în ultimul an.

Retragerea scoate în evidenţă şi diferenţa de politici dintre cele mai mari companii europene, care în ultimul an şi-au accelerat planurile de reducere a emisiilor şi de dezvoltare a afacerilor în domeniul energiei regenerabile, şi companiile americane Exxon Mobil şi Chevron, care au rezistat în mare parte presiunilor în creştere ale investitorilor pentru diversificarea operaţiunilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here