Pe față! Judecătoarea dosarului de corupție al lui Sorin Oprescu a anunțat, deja, că la următorul termen, din 1 aprilie, va decide o nouă amânare. A 23-a, într-un proces care durează deja de doi ani

Sorin Oprescu, fost lider PSD și fost primar al Capitaliei, nu este doar unul dintre cei mai bogați români, dar și un mare norocos. Norocos pentru că a luat mită ani de zile și a fost prins doar în 2015, dar și mai norocos pentru că deși a fost prins în flagrant, nici azi, după șase ani, nu a fost condamnat definitiv! A primit în primă instanță o pedeapsă de 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare, pentru corupție, dar apelul bate record după record: s-au pronunțat până acum nu mai puțin de 22 de amânări! De menționat că dosarul se judecă la Curtea de Apel București, acolo unde stăpânesc cu mână de fier Savonea, prietena corupților și rețeaua ei.

Atât de caraghioasă este mascarada judiciară pusă în operă pentru salvarea lui ”dom’ doctor” încât magistratul de la Curtea de Apel nici măcar nu se mai obosește să păstreze aparențele de imparțialitate. Și-a prezentat pe față planul de a împinge pronunțarea verdictului cât mai târziu cu putință, fără nicio jenă. Așa se face că, deși suntem la mijlocul lui martie, pe portalul instanțelor, la procesul lui Oprescu apare deja ce va dispune judecătorul la termenul din 1 aprilie: se va amâna, din nou! 

De unde știe asta judecătorul? Foarte posibil, este un clarvăzător. Știe deja că nu se vor prezenta anumiți martori sau că nu vor fi îndeplinite anumite condiții procedurale. Și atunci de ce să se mai obosească să pretindă că va exista un nou termen al procesului?! Nu e mai bine să-l amâne direct, ”din pix”, cum face deja de doi ani?!

În cei șase ani care s-au scurs de la momentul eliberării sale din arestul preventiv, în timp ce procesul de luare de mită, s-a târât lent prin sălile de judecată, Sorin Oprescu a continuat să-și digere liniștit agoniseala prăduită în vremurile când a condus Spitalul Universitar și ulterior Primăria Capitalei. În același timp, a continuat și să conducă din umbră Spitalul Universitar, cu ajutorul iubitei sale, Adriana Nica, numită la șefia spitalului de guvernarea PSD-ALDE. Nu s-a mulțumit nici cu asta, așa că Adriana Nica l-a angajat ca șef al Secției de Chirurgie Generală IV.

După câțiva ani în care nimeni nu l-a întrebat de ce operează atât de rar și nici nu i-a tulburat afacerile, vara trecută, Oprescu a fost demis, alături de alți patru şefi de secţii, pentru că nu au respectat protocoalele pentru evitarea răspândirii noului coronavirus. Oprescu nu a suportat afrontul, a dat în judecată spitalul, judecătorii au fost, din nou, de partea lui, iar în octombrie s-a reîntors, triumfător, la șefia Secției IV. De abia luna trecută, a fost scos Sorin Oprescu din Spitalul Universitar, la expirarea contractului pe care i-l semnase iubita sa. 

Oprescu împlinește, în toamnă, 70 de ani, ceea ce înseamnă că și dacă va fi condamnat are șanse mari să nu mai stea nici măcar o zi după gratii. În cel mai rău caz pentru el, va sta doar câteva luni. Pentru că, având în vedere vârsta, legea îi dă voie să ceară eliberarea condiționată după executarea unei treimi din pedeapsă, însă din care se va scădea perioada petrecută în arest preventiv. Norocos tare dom’ doctor! Dacă făcea tot ce a făcut într-o țară adevărată, înfunda de mult pușcăria și nici după ce bea apă nu ar mai fi avut la bătrânețe!

Trimis în judecată de DNA în noiembrie 2015, Sorin Oprescu a fost condamnat la 5 ani şi 4 luni de închisoare de instanţa de fond, iar procesul lui continuă, de aproape doi ani, la Curtea de Apel Bucureşti. Sorin Oprescu este judecat, alături de alţi 8 inculpaţi, pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracțional organizat. 

Sorin Oprescu, pe atunci primar al Capitalei, a fost arestat preventiv în noaptea de 6 septembrie 2015, după ce el, potrivit procurorilor DNA, a încasat 25.000 de euro, parte din mita ce fusese primită pentru atribuirea unui contract de lucrări la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului (CCPBPB). 

Banii era într-o pungă pentru cadouri şi i-au fost aduşi lui Oprescu, la vila lui din Ciolpani, de Bogdan Popa, director al Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane. 

Devenit denunţător la DNA, Popa avea în acea seară tehnică de interceptare pe el, iar bacnotele din mită erau marcate. „Imediat după remiterea banilor, spunându-i-se «25 de la MOGOŞOAIA», reacţia inculpatului (Oprescu) a fost aceea de a spune «Da, da, da! Mulţam!»”, se arată în Încheierea din 30.09.2015 a judecătorului de drepturi şi libertăţi, prin care a fost prelungită arestarea lui Sorin Oprescu.

După două luni, el a fost plasat în arest la domiciliu, şi apoi sub control judiciar, iar la 19 noiembrie 2015, a fost trimis în judecată de DNA

Procurorii acuză că primarul Capitalei a aderat la un grup infracţional organizat care, în perioada 2013 – 2015, a înfiinţat în administraţia locală a municipiului Bucureşti un sistem prin care operatorii economici ce doreau să primească anumite contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea primarului trebuia să remită, sub formă de mită, o parte din profitul brut realizat. 

Printre contractele din bani publici condiţionate de primirea mitei erau şi lucrări efectuate în mai multe cimitire din Bucureşti (modernizare rețele de apă şi canalizare, reparaţii alei, etc.). Conform rechizitoriului DNA, Sorin Oprescu primea 10% din mită.

În 2016, cinci din cei 9 inculpaţi şi-au recunoscut vinovăţia şi au cerut să fie judecaţi prin procedura simplificată, care reduce cu o treime limitele pedepselor. 

3 ani şi jumătate a durat procesul la Tribunalul Bucureşti. „Sorin Oprescu a contestat în totalitate comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, cu menţiunea expresă că «nu se regăseşte în argumentaţia actului de sesizare a instanţei»”, se arată în motivarea Tribunalului Bucureşti. La 13 mai 2019, judecătoarea Iosefina Pârvu a pronunţat prima decizie din acest dosar:

Sorin Oprescu a fost condamnat la 5 ani şi patru luni de închisoare cu executare. Instanţa a dispus confiscarea celor 25.000 de euro, dar şi a sumei de 695.871 lei, „exces de cheltuieli, peste cuantumul veniturilor realizate/declarate” de fostul primar al Capitalei în perioada 2013 – septembrie 2015;

  • Bogdan Popa, fost director al CCPBPB şi, ulterior, al Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane, a primit 13 ani si 4 luni de închisoare;
  • Cristian Stanca, zis „Grenadă”, fostul şofer al primarului Capitalei – 7 ani şi 8 luni de închisoare;
  • Mircea Constantinescu, fost director al Direcției Economice din Primăria Capitalei – 3 ani şi 4 luni de închisoare;
  • Ruxandra Petroi Avasiloae, fost director general la CCPBPB – 2 ani şi 4 luni de închisoare cu suspendare;
  • Florin Şupeală, zis „Sfântu”, fost director la CCPBPB – 4 ani de închisoare.
  • Romeo Albu, zis „Romică” – 4 ani şi 11 luni de închisoare;
  • Ion Niţă, zis „Ochelaristu” – 4 ani şi 4 luni de închisoare;
  • Claudiu Bengalici, zis „Ben” – 4 ani şi 4 luni de închisoare.
  •  

Decizia nu este definitivă. Sorin Oprescu, dar şi procurorii DNA au atacat-o, iar în iulie 2019 dosarul a ajuns la Curtea de Apel Bucureşti, pe masa completului condus de judecătoarea Daniela Panioglu.

În 2020, au fost doar 9 şedinţe de judecată în acest proces, iar de la începutul acestui an, termenele au fost fixate în fiecare lună. La ultimul, de miercuri, 10 martie 2021, s-au discutat cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor de care sunt acuzaţi inculpaţii, scria Libertatea. Astăzi știm sigur că și la următorul termen se va decide o nouă amânare a procesului

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here