Pentagonul a trimis 1.600 de soldați la Washington, trupele se află în „stare de alertă ridicată”. La New York, jafurile se țin lanț

Foto: Twitter

Pentagonul a deplasat aproximativ 1.600 de soldaţi ai armatei americane în regiunea Washington, D.C., a anunţat marţi Pentagonul, după mai multe nopţi de proteste şi violenţe, informează miercuri Reuters, potrivit Agerpres.

„Elemente active la datorie sunt postate în baze militare în Regiunea Naţională a Capitolului, dar nu se află în Washington, D.C.”, a declarat Jonathan Rath Hoffman, purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

Acesta a spus că trupele se află în „stare de alertă ridicată”, dar „nu participă la sprijinirea apărării în operaţiunile autorităţilor civile”.

Hoffman a mai precizat că trupele includ membri ai poliţiei militare şi militari cu calificare în domeniul ingineriei, precum şi un batalion de infanterie.

Înalţi oficiali din domeniul apărării au anunţat luni deplasarea unor unităţi militare în regiunea Washington.

Jafuri în lanț la New York

Între timp, la New York, primarul Bill de Blasio a prelungit până la sfârşitul săptămânii interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii, după ce protestele care au continuat în urma uciderii afro-americanului George Floyd de către poliţie au fost urmate în timpul nopţii de jafuri care au devastat magazinele emblematice din Manhattan.

După o zi de proteste paşnice, situaţia s-a schimbat la căderea nopţii, cu incendii pe străzi, distrugeri, magazine jefuite şi confruntări între forţele de ordine şi grupuri de tineri. Până dimineaţă au fost operate în total peste 700 de arestări.

Imagini postate pe reţelele de socializare arată grupuri pătrunzând într-un magazin Macy’s şi în alte centre comerciale de lux de pe Fifth Avenue, lăsând în urma lor vitrine sparte şi faţade distruse.

Prin urmare, primarul Bill de Blasio a anunţat marţi la o conferinţă de presă că interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii va rămâne în vigoare până duminică, iar începând de marţi nu se va mai aplica de la ora locală 23:00, ci de la ora 20:00.

Prima inculpare la nivel federal în legătură cu revoltele din Minneapolis

Un bărbat originar din statul Illinois care a adus explozibili la manifestaţii în Minnesota a fost inculpat pentru incitare la revoltă de către autorităţile federale americane, care au anunţat prima lor punere sub acuzare de la începutul manifestaţiilor zguduie SUA.

Acest bărbat de 28 de ani, Matthew Lee Rupert, a făcut 500 de kilometri pentru a ajunge în sudul Minneapolis, cu intenţia de a jefui şi a provoca pagube, afirmă documente transmise luni unui tribunal federal.

Această trecere dintr-un stat în altul îi dă guvernului federal al SUA dreptul de a-l urmări penal.

Într-o înregistrare video pe care el însuşi a postat-o online, pe 29 mai, bărbatul poate fi văzut „împărţind din exploziibilii pe care îi avea asupra sa şi încurajând alte persoane să le arunce asupra forţelor de ordine”, explică Ministerul american al Justiţiei.

„Am bombe, dacă unii dintre voi vor să le arunce… Tineţi, mai am… Aprindeţi-le şi aruncaţi-le”, se poate auzi cum spune bărbatul, potrivit plângerii.

Nu se face nicio menţiune cu privire la simpatiile lui politice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here