Percheziţii DNA la Primăria Iaşi, la sediile unor firme şi câteva domicilii. Reacția lui Chirică

Foto: INQUAM/Liviu Florin Albei

Procurorii DNA fac joi dimineaţă percheziţii la Primăria Iaşi, la sediile unor firme şi la domiciliile unor persoane într-un dosar vizând infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, din cursul anului 2019, transmite News.ro.

ACTUALIZARE. „Este o acţiune pe care DNA Bucureşti o face privind ridicarea unor documente. Au cerut şi în timpul pandemiei, acum au venit să întregească portofoliul de documente pe care le solicită. Sunt primarul în funcţie, le acord tot sprijinul. Nu am nicio calitate şi nici foarte multe detalii. Sunt vizate în anchetă inventarieri din 2005, dar şi un teren care a făcut obiectul schimbului de lângă cimitirul Eternitatea. A fost, se pare, vorba de o reclamaţie făcută din interiorul PNL, a unui consilier făcută la adresa unora dintre colegii săi“, a declarat jurnaliştilor Mihai Chirica.

Edilul a făcut aceste declaraţii în faţa sediului Primăriei, în timp ce în interiorul clădirii se aflau procurorii DNA.

Știrea inițială. ”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, în cursul anului  2019. În cursul zilei de 10 iunie 2021, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 11 locaţii situate pe raza judeţului Iaşi, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale”, a transmis joi DNA.

Instituţia publică la care au loc percheziţiile este Primăria Iaşi.

Anchetatorii au ajuns la sediul Primăriei ieşene înainte ca edilul Mihai Chirica să vină la serviciu, acesta sosind în instituţie cu puţin timp înainte de ora 9.00.

Surse din cadrul primăriei afirmă că procurorii DNA ar fi intrat în biroul lui Mihai Chirica.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

La Primăria Iaşi au mai avut loc percheziţii făcute de către DIICOT, în luna aprilie, într-un dosar referitor la concesionarea unui teren al municipalităţii.

În acest caz, edilul Mihai Chirica este urmărit penal, alături de alte 14 persoane,. Chirica este acuzat de omisiunea sesizării, anchetatorii având indicii că primarul ar fi avut cunoştinţă despre faptul că terenul situat în zona Sărărie din municipiu face obiectul unor tranzacţii dubioase.

De asemenea, Mihai Chirica a fost trimis în judecată într-un alt dosar DNA care vizează achiziţionarea unor autoturisme de către Primăria Iaşi.

România, pe agenda discuțiilor dintre Biden și Putin – rușii vor să aibă acces la baza Deveselu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here