În angrenajul mașinii militare ruse nu sunt implicate doar întreprinderile de apărare, ci și sute de companii civile — de la producători de mobilă până la KAMAZ. În timp ce sectoarele civile sunt cuprinse de recesiune, fabricile comnectate la comenzile de stat pentru apărare reușesc să se mențină pe linia de plutire. Și deși războiul absoarbe resurse din economie, iar fără încetarea lui nu se poate spera la revenirea creșterii, în patru ani dependența a devenit atât de puternică încât, în cazul instaurării unui armistițiu, Rusia riscă un dureros sindrom al sevrajului: temporar, sectorul civil va fi frânat și mai mult, iar regiunile implicate în mod special în complexul militar-industrial vor intra într-o criză profundă, notează The Insider.
Posibilitatea de a ajunge la un armistițiu în Ucraina stârnește multe dezbateri și scepticism în rândul analiștilor politici, însă economiștii au ajuns la un consens: pentru Rusia nu este financiar avantajos să continue războiul — acesta îi consumă rezervele, îi umflă deficitul bugetar și o împinge în recesiune. Totuși, puțini discută despre ce anume se va întâmpla cu economia rusă în cazul în care, printr-un miracol, ostilitățile s-ar opri de-adevăratelea. Pentru așa ceva, economia rusă, deja adaptată la șinele militare, nu este deloc pregătită.
Dependența militară
Cât cheltuie Rusia pentru război este un lucru mai mult sau mai puțin clar: cheltuielile bugetului federal, ale regiunilor și ale companiilor obligate să fie sponsori sunt estimate între 25 miliarde de ruble pe zi (calculul The Insider) și 47 miliarde pe zi, potrivit cercetătorului Janis Kluge, de la Institutul german pentru probleme de securitate internațională.
Pentru anul 2025, Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm (SIPRI) estimează că cheltuielile militare ale Rusiei vor ajunge la 7,2% din PIB — cel mai ridicat nivel de după epoca sovietică (la sfârșitul existenței URSS, în 1990, aceste cheltuieli ajungeau la 12–13% din PIB). Dar cum este distribuit în economie acest stimul financiar?
În primul rând, prin comenzile de stat pentru complexul militar-industrial. Este vorba de aproximativ 6.000 de furnizori și contractori incluși în registrul închis al Ministerului Industriei și Comerțului. Dossier Center, care a obținut acces la el în primăvara lui 2025, precizează că o treime (2023 de întreprinderi) aparțin industriei radioelectronice, o pondere importantă revine și aviației (390 companii), construcției de mașini-unelte și mașini grele (216), industriei de „armament convențional” (167), producătorilor de muniții și de produse chimice speciale (86).
Totuși, mașina de război este deservită și de întreprinderi din sectorul civil: industria ușoară (uniforme militare, produse alimentare etc.) și complexul forestier (în total 298 de companii), construcția navală (265). În plus, în registru nu figurează doar companii care produc exclusiv bunuri de apărare. La această sarcină au fost înhămate aproximativ 850 de întreprinderi care anterior nu avuseseră nicio legătură cu industria de apărare, după cum declara ministrul industriei Anton Alihanov.
Multe dintre ele funcționează fără restricții: dintre cele 6.088 de întreprinderi (fără a lua în calcul filialele), doar 47% au intrat sub sancțiuni. În plus, după analizarea unui sfert din companiile din registrul complexului militar-industrial, s-a constatat că volumul importurilor nu diferă în mod semnificativ între organizațiile sancționate și cele nesancționate. Astfel, ridicarea sancțiunilor, atunci când și dacă se va produce, nu va reprezenta pentru ele un stimulent pozitiv suplimentar.
Nu se poate spune că anumite regiuni depind exclusiv de activitatea întreprinderilor de apărare. Totuși, cele mai mari clustere au o influență semnificativă, iar dacă comenzile de stat pentru ele se vor reduce, acest lucru va provoca un declin local. Cele mai multe companii din registrul complexului militar-industrial se află la Moscova (26% din toate organizațiile din lista Ministerului Industriei și Comerțului, în total 1645), Sankt Petersburg (13%, 786) și regiunea Moscovei (8%, 524). Însă în aceste regiuni deseori sunt înregistrate sedii juridice. Urmează Tatarstan (255), regiunea Nijni Novgorod (247), regiunea Sverdlovsk (182), regiunea Celiabinsk (141), regiunea Samara (111), regiunea Rostov (89), regiunea Tula (85), regiunea Novosibirsk (77), Ținutul Perm (76).
În mai multe regiuni, industria de apărare reprezintă o parte importantă a producției. De exemplu, regiunea Sverdlovsk se ocupă cu producția de vehicule blindate. Cea mai mare companie din regiune — Uralvagonzavod (Nijni Taghil) — produce nu doar garnituri de cale ferată, ci și tehnică militară: tancuri T-14 Armata și versiunea modernizată T-72B3, vehicule blindate de reparații și evacuare BREM-1M, vehicule blindate de cercetare BRM-1K ș.a.
Per ansamblu, în această regiune se află 20% dintre întreprinderile de apărare ale țării. Regiunea Tula este cel mai mare producător de muniții, arme de calibru mic, artilerie, armament antitanc și antiaerian. Complexul militar-industrial este reprezentat acolo de companii precum Uzina de Cartușe din Tula, Uzina Imperială de Arme din Tula, NPO Strela și multe altele. Cea din urmă furnizează armatei ruse sisteme de recunoaștere pentru trupele de rachete și artilerie.
În complexul militar-industrial lucrează 3,8 milioane de persoane, potrivit Ministerului Industriei și Comerțului. Și totuși, acest lucru nu este suficient. Conform prim-vicepremierului Denis Manturov, în ciuda fluxului masiv de cadre din fabricile civile către complexul militar-industrial, acesta din urmă încă are nevoie de aproximativ 160.000 de oameni.
Ce se va întâmpla în caz de armistițiu
Faptul că războiul este întotdeauna dăunător pentru economie nu mai stârnește de multă vreme controverse în rândul economiștilor. Analiza datelor din 133 de țări, pentru perioada 1960–2012, a arătat că o creștere a ponderii cheltuielilor militare în PIB cu 1 punct procentual reduce creșterea economică cu 1,1 puncte procentuale. Scăderea PIB-ului pe cap de locuitor poate ajunge la 40–70%, notează experții Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, care au studiat evenimentele din ultimele două secole. În același timp, odată cu creșterea cheltuielilor pentru apărare scad cheltuielile cu sfera socială.
Ritmul reconstrucției postbelice variază foarte mult: în aproximativ o treime din cazuri, PIB-ul pe cap de locuitor revine la nivelul observat în țările comparabile, neafectate de război, în decurs de cinci ani, însă în aproape jumătate din cazuri acesta rămâne sub acel nivel și la 25 de ani după conflict. „Reconstrucția este deosebit de dificilă dacă pacea obținută este fragilă. Mai mult, chiar și atunci când PIB-ul se recuperează, pot rămân cicatrici de neșters, care afectează resursele de muncă și capitalul”, avertizează cercetătorii. Războaiele duc la creșterea cheltuielilor bugetare pe decenii, inclusiv prin obligațiile financiare față de veterani și prin plata datoriilor contractate pentru acoperirea cheltuielilor militare.
După încheierea războiului, comenzile de stat pentru apărare nu scad întotdeauna imediat — uneori statele chiar le cresc pentru a-și reface stocurile de armament și pentru a evita prăbușirea economiei dependente de acestea. Așa s-a întâmplat, de pildă, după conflictul de graniță dintre India și Pakistan din 1999, cunoscut ca Războiul din Kargil — cheltuielile pentru apărare ale ambelor țări au început să crească, notează SIPRI, deși în afară de acest conflict, în anii ’90 și 2000 au existat între cele două state doar câteva escaladări de o zi.
În cazul unui armistițiu, nici Rusia nu își va reduce cheltuielile pentru apărare, consideră cofondatorul Centrului European de Analiză și Strategie, Vladislav Inozemțev: „S-a pierdut atâta tehnică, încât cel puțin cinci, maximum zece ani, industria de apărare va lucra la capacitate maximă sau chiar își va extinde capacitățile”.
Însă, mai devreme sau mai târziu, după terminarea conflictului, bugetul pentru apărare va începe să scadă. Profesorul Konstantin Sonin, de la Universitatea din Chicago, consideră că, dacă războiul se oprește, toate acele fabrici care s-au dezvoltat în timpul conflictului — în primul rând producătorii de armament — vor deveni focare de șomaj: „Vor fi afectate în special întreprinderile de înaltă tehnologie — producătoare de drone, de sisteme de control pentru rachete de precizie și altele. Se va repeta drama de la sfârșitul anilor 1980–1990, când în sectorul apărării sute de mii de oameni și-au pierdut locurile de muncă și îi cereau guvernului să nu reducă cheltuielile pentru această producție inutilă, de care țara nu avea nevoie”. În același timp, expertul consideră absolut necesară demilitarizarea economiei ruse.
De sprijinul comenzilor de stat pentru apărare vor fi private și întreprinderile civile. Locurile de muncă vor fi aici mai puține. Fluxul de cadre din aceste companii, precum și din complexul militar-industrial aflat în încetinire, probabil nu va duce la scăderi salariale — la o astfel de măsură angajatorii ruși recurg rar — dar creșterea se va opri, iar inflația anuală de consum va „eroda” veniturile reale. Mult va depinde de ce sancțiuni vor fi ridicate în cazul unui armistițiu.
Sonin subliniază că nu trebuie așteptată ridicarea completă a sancțiunilor nici măcar în cazul unei păci cu Ucraina, însă orice ridicare, chiar și parțială, va avea un efect pozitiv asupra economiei ruse: „Exportatorii vor avea mai mulți bani, rușii în ansamblu vor avea mai mulți bani, iar asta va contribui la creștere”. Inozemțev, în schimb, nu se așteaptă ca în caz de armistițiu să aibă loc o explozie de creștere economică în Rusia: „Livrările masive de petrol către China și parțial către India sunt contractate pe unul-doi ani înainte, iar Putin nu le va redirecționa spre Europa. Maximul pe care îl va aduce revenirea pe piața europeană este restabilirea volumelor de livrare a gazului, dar veniturile din acestea sunt aproximativ de cinci ori mai mici decât cele din petrol. Iar la petrol pot dispărea doar discounturile pentru India, se pot reduce costurile de transport și comisioanele pentru procesarea plăților, ceea ce în total va crește prețul cu 10–12 dolari pe baril”.
O asemenea schimbare nu va duce la o creștere economică semnificativă, observă economistul. De aceea, atunci când vorbim despre ridicarea sancțiunilor, trebuie să ne orientăm nu spre creșterea veniturilor, ci spre efectul psihologic al schimbării stării de spirit a oamenilor de afaceri ruși. „Aceștia așteaptă sfârșitul războiului pentru a obține certitudine în privința deciziilor de investiții. Dacă va fi restabilită pacea, economia va începe să se redreseze indiferent de exportul de petrol către Europa. În sine, această direcție de export nu are acum o importanță deosebită”, a concluzionat Inozemțev.
