După ce a atacat zile la rând NATO, bombardând organizația cu retorica sa pro-Kremlin și spunând chiar că baza militară de la Mihail Kogălniceanu va fi folosită pentru a ataca Rusia, Călin Georgescu a sensibilizat într-atât de mult o parte a suflării extremiste din România, încât s-a ajuns ca niciodată de rapid la deziceri și critici greu de trecut cu vederea.
Liderul AUR, George Simion, și parlamentarul ales pe listele AUR, Gigi Becali, sunt două dintre vocile care s-au evidențiat zilele astea trasând o primă și destul de stridentă linie de demarcație între ei și Călin Georgescu – pe tema NATO cel puțin și a bazelor sale militare.
Pe față, nu a mers niciunul într-atât de departe încât să-l sancționeze pe Georgescu printr-un refuz explicit de a-i mai sprijini o eventuală nouă candidatură la prezidențiale. Totuși, cu oarecare subtilitate, nici nu au evitat să scape unele sugestii (Becali i-a făcut chiar loc lui Victor Ponta în ecuație).
În forul lor interior, pe de altă parte, și Simion, și Becali, și foarte probabil nu doar ei, la nivelul AUR, ar fi perfect mulțumiți ca la reluarea luptei pentru Cotroceni să nu se mai regăsească și candidatul Călin Georgescu.
Iar asta, nu atât de dragul interesului național, cât mai cu seamă din interese personale, de grup și de partid.
AUR nu poate avea propriul candidat în măsura în care Călin Georgescu va dori, iar CCR îi va permite să candideze.
Dacă AUR ar avea totuși propriul candidat chiar și în condițiile în care Georgescu ar candida și el, există un risc ușor de anticipat de canibalizare a voturilor extremei drepte. Dacă pe acest culoar sulfuros al suveranismului putinist s-ar mai arunca în luptă și un al treilea, de pildă din zona SOS (Diana Șoșoacă), meniul electoral ar putea deveni încă și mai indigest pentru Casa Rusia din casa noastră numită România.
Însă până când lucrurile se vor lămuri definitiv sub aspectul candidaturilor care vor fi anunțate pe culoarul extremist, mai bine să dezbatem o temă foarte actuală, dar mai ales stânjenitoare pentru aripa Simion-AUR.
Politicienii de pe culoarul extremist încearcă să cultive aparențele unei fără de fisură unități în cuget, simțiri și acțiune, pentru ca electoratul să le înghită cu poftă, pe mai departe, minciunile, adevărurile deformate, intențiile ascunse.
Călin Georgescu a produs o surpriză totală în noiembrie, surpriză care a căzut greu nu doar segmentului politico-electoral pro-occidental, ci și politicienilor anti-occidentali – in speță, celor din AUR și cei din SOS.
De ce? Pentru că le-a înhățat, pe nepusă masă, o felie mare din electorat.
Cumva, AUR și liderul său, George Simion, au avut și au cel mai mult de suferit de pe urma ascensiunii fulgerătoare a lui Călin Georgescu.
În turul întâi, AUR și Simion s-au numărat printre înfrânții absoluți, când jocul inițial fusese de a fi ajutați să se numere printre câștigătorii relativi.
Notorietatea și tracțiunea electorală a lui Călin Georgescu continuă și azi să bage în buzunar notorietatea și tracțiunea electorală a lui George Simion, după cum lesne se poate deduce din sondaje și din atmosfera care domină universul suveranisto-putinist din România momentului.
Prin urmare, dacă AUR și Simion se numără printre marii perdanți ai fenomenului Georgescu, tot AUR și Simion s-ar putea număra printre potențialii mari câștigători dacă Georgescu ar dispărea din ecuația electorală programată pentru luna mai.
Doar că Simion și AUR nu au de câștigat, ci de pierdut, dacă ar recunoaște deschis acest lucru, căci ar face dificilă spre imposibilă conectarea cu o parte din electoratul lui Georgescu. Și, totodată, mediul ambiant încă nu oferă condițiile necesare și suficiente pentru ca AUR și Simion să se debaraseze de Călin Georgescu.
Pentru acest din urmă lucru ar fi nevoie de împrejurări externe lor, împrejurări care să ducă la ieșirea din joc a lui Georgescu, dar fără ca AUR și Simion să poată fi în vreun fel asociați ori măcar suspectați de legătură cu respectiva dinamică.
Dacă la acest început de an există ceva ce cu adevărat își doresc și ar trebui să își dorească George Simion și partidul său, ei bine acel lucru ar fi să nu mai candideze Călin Georgescu. Iar dacă totuși acesta ar candida, logic ar fi ca Simion și numeroși lideri din AUR să nu își dorească victoria lui Călin Georgescu.
De ce să nu își dorească nici victoria lui Călin Georgescu?
Pentru că, judecând după înclinațiile spre autoritarism pe care le are Călin Georgescu, numai un președinte deasupra de partide nu va fi.
După cum bine l-am putut auzi, dacă ar ajunge președinte ar desființa partidele.
Dar și dacă, prin absurd, nu le-ar desființa ori le-ar desființa doar pe cele pro-Vest, atunci cel puțin va încerca să își aproprieze toate partidele și partidulețele din segmentul suveranisto-putinist.
Iar pentru a reuși asta, poate fi pus lesne pariu că pro-rusul Călin Georgescu va utiliza toate pârghiile puterii formale și informale pe care i le-ar conferi poziția de șef al statului, pentru a-și apropria aceste partide (așadar, inclusiv AUR).
Călin Georgescu este o piatră de moară agățată de gâtul AUR. Cred că AUR înțelege asta, Simion pricepe și el foarte bine. Rămâne de văzut cum vor căuta să scape de ea și dacă chiar vor reuși asta.
În orice caz, pe măsură ce momentul scrutinului bate la ușă, pentru AUR și Simion se apropie clipa pașilor cei mai riscanți.
