Prințul Harry a explicat de ce s-a retras la îndatoririle publice: Nu exista altă opțiune

captura video

Prințul Harry a avut prima ieșire în public de când s-a finalizat înțelegerea cu restul familiei sale, care oficializează condițiile retragerii sale. Ducele de Sussex a participat la Londra, la o strângere de fonduri pentru Sentebale, una dintre fundațiile pe care o patronează. Evenimentul a fost unul privat, dar discursul ținut de Harry a fost postat pe contul lui oficial de Instagram, SussexRoyal, un exemplu al modului în care se vor desfășura lucrurile de acum încolo.

Prințul Harry că este foarte trist că situația a ajuns până aici, dar că nu era nicio altă alternativă. El a spus că modul în care presa s-a comportat cu el și cu soția lui, Ducesa Meghan, l-au împins să facă pasul în spate.

„Media este o forță puternică iar speranța mea este că, într-o zi, sprijinul nostru colectiv, unii pentru ceilalți, va fi mai puternic deoarece lucrurile sunt mult mai importante” a spus Ducele de Sussex.

Harry a menționat că ar fi vrut să slujească în continuare Coroana, doar că fără fonduri publice, dar așa ceva nu a fost posibil.

„După ce Meghan și cu mine ne-am căsătorit, eram entuziasmați, aveam speranță, eram gata să slujim. Din aceste motive, sunt foarte întristat că s-a ajuns aici. Decizia pe care am luat-o pentru soția mea și pentru mine, de a face un pas în spate, nu este una pe care am luat-o ușor. Au fost multe luni de discuții după mulți ani de provocări. Știu că nu am luat mereu cea mai bună decizie, dar în această situație, nu era nicio altă opțiune. Speranța noastră a fost să continuă să slujim Regina, Commonwealth-ul și asociațiile militare, dar fără fonduri publice. Din păcate, nu a fost posibil”.

Ducele de Sussex a spus că a acceptat situația, deoarece el nu se va schimba și că va continua să ducă o viață dedicată serviciului public. El speră că prin acest pas în spate de la viața pe care a cunoscut-o până acum va putea să facă un pas în spate într-o viață mai liniștită.

„Voi aveam mereu profund respect pentru bunica mea, comandantul meu suprem, și sunt incredibil de recunoscător ei și restului familiei, pentru sprijinul pe care ni l-au arătat lui Meghan și mie în ultimele luni” a mai spus Prințul Harry.

„Este un salt în necunoscut” a mai precizat fiul cel mic a Prințului Charles.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here