Pe măsură ce lumea jelește moartea legendarului solist al trupei Black Sabbath, Ozzy Osbourne, Prințul Întunericului este amintit în România ca o fereastră spre libertate în timpul represivului regim comunist, într-o perioadă în care călătoriile în Occident erau inaccesibile pentru românul de rând.
Muzica rock occidentală nu a fost interzisă de dictatorul Nicolae Ceaușescu în ultimii ani ai regimului, însă ascultarea „rockului decadent occidental” era privită cu dezaprobare de autorități, care încurajau populația să asculte muzică populară românească tradițională și alți artiști autohtoni care nu criticau regimul.
Așadar, în timp ce milioane de iubitori ai muzicii îl plâng acum pe Osbourne, românii mai în vârstă au un motiv special să fie nostalgici în legătură cu muzica lui și să-l amintească drept un simbol al libertății.
Cel mai respectat jurnalist muzical din România, Andrei Partoș, un fan înfocat al trupei Black Sabbath și al solistului său din ultimii 40 de ani, a fost unul dintre cei cinci milioane de oameni care au ascultat concertul său de adio, difuzat pe 5 iulie.
Contactat de Universul.net, el i-a adus lui Ozzy Osbourne următorul omagiu:
SUBIECTIV DESPRE OZZY ȘI ROCK
* << Orice aș scrie despre relația mea cu rock-ul, cu Ozzy ar fi dublu, triplu subiectiv. Am vârsta lui Ozzy, el s-a născut pe 3 decembrie, am un fiu care s-a născut pe 3 decembrie. Am cartea ”Eu sunt Ozzy” în română și-n engleză. Am difuzat Paranoid cu Black Sabbath la Radio Vacanța Costinești în anii 80 chiar pe 23 august. * Da, rockul a fost pentru mine și mulți colegi de generație o soluție de a evada din cenușiul vieții oferite de un regim comunist opresiv.
* Rock-ul românesc era lăsat să existe pentru că șefii de la partid sau securitate nu-i intuiau potențialul.Nu-l înțelegeau. Concertele rock, și pot spune că am prezentat câteva sute, mii, erau descătușări uriașe de energie, de dor de libertate. Am prezentat și organizat primele concerte rock în Libertate de după 1989.
* Nu există domeniu în care să se fi aplicat mai des regula ”suspendării”, interzicerii, ca cel muzical, ca cel cu acces la microfon. Pentru cuvinte (de cuvinte le era și le este frică și acum comuniștilor), pentru păr lung, pentru geamuri sparte, pentru orice.
* Ozzy a a fost și va rămâne un simbol cu toate defectele lui, cu viața lui zbuciumată, cu personalitatea lui complexă. Nu era o mare voce, dar era una inconfundabilă. Rockul permite și așa ceva. Să ai identitate. Black Sabbath n-a fost singura trupă iubită la noi. Trupele românești nu se prea băgau la un cover Sabbath în anii 70-80.Poate nici azi.
* Pentru mine a fost uluitor că pe 5 iulie 2025 eram peste 5 milioane de oameni de pe tot Globul care vizionam (contra cost) concertul de adio Ozzy Osbourne și Black Sabbath de la Birmingham, orașul natal al lui Ozzy. Poate e important să se știe că încasările s-au dus spre organizații caritabile.
* Ozzy a fost la noi iar Zone Arena n-a fost plină în 2010, pentru că acum era voie, pentru că nu toți au înțeles că un astfel de mesager al Rock-ului nu se ratează.M-a durut. M-am dus în 2016 la Budapesta să-l văd și cu Black Sabbath.
* Acum e trendy să vorbești despre Ozzy, în anii 70-80-90 nu erau mulți s-o facă.
* Rebel, nonconformist, cu un simț al umorului special, rocker autentic, ”Prințul Întunericului” a generat, paradoxal, lumină! >>
Un alt român, prezentatorul TV Cristi Tabără, în vârstă de 57 de ani, care a studiat teologia, i-a atribuit lui Ozzy Osbourne meritul de a fi întărit hotărârea românilor în perioada comunistă.
Iată postarea sa pe Facebook:
* PRIMEȘTE, DOAMNE, PE ROBUL TĂU OZZY
* În mod paradoxal, rockul mi-a întărit drumul către Dumnezeu, atunci când a trebuit să îmi clarific ce este satanic și ce nu în muzică. Am învățat, odată cu asta, să nu decid în locul lui Dumnezeu pe cine primește lângă El și pe cine nu, dincolo de aparențe. De aceea zic: Dumnezeu să te odihnească de-a dreapta Lui, Ozzy, în nădejdea că veți clarifica între voi doi totul. Primește, Doamne, pe robul tău acesta, măcar pentru că ne-a menținut viu spiritul luptător, nouă, celor din Estul comunist.
Luca Niculescu, diplomat român și coordonator al procesului de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, și-a amintit cum asculta Black Sabbath și alte trupe rock împreună cu un grup de prieteni entuziaști, în micul său apartament din cartierul Berceni, în anii 1980. Într-o postare pe Facebook, el a spus simplu:
* << Ozzy.
* Nu o să uit niciodată cum îl ascultam în anii ’80, în camera mea din apartamentul din Berceni, unde ne adunam uneori câte 20 de adolescenți și aveam discuții esențiale: Gillan vs Coverdale, Iron Maiden vs Judas Priest, Dio vs Ozzy.
* Iar pentru mine (și pentru fratele meu, Tudor), Ozzy câștiga mereu.
* Nu avea vocea cea mai puternică din rock — uneori era chiar fragilă — dar era atât de specială: ușor nazală, clară, melancolică, aproape hipnotică. Îi ascultam cu orele albumele, fie din perioada Black Sabbath, fie din cariera solo. Făceam „seri Ozzy” în care puneam de la Paranoid, War Pigs, Changes și N.I.B. până la Ultimate Sin, Bark at the Moon, Crazy Train și favorita favoritelor: Mr. Crowley.
* Chiar și acum, nu trece o săptămână fără să ascult un album de-al lui — mai ales duminica dimineața.
* Acum câțiva ani i-am citit și autobiografia, I am Ozzy. E una dintre cele mai autentice mărturii pe care le-am citit vreodată. Băiat din clasa muncitoare din Birmingham, copilărie grea, dislexie, școală abandonată, excese fără număr. Intrarea în Black Sabbath pare întâmplătoare, la fel ca tot parcursul lui în muzică. Și totuși, omul ăsta a schimbat istoria rockului.
* „Un puști din clasa muncitoare care a avut noroc” — așa se descrie, cu autoironie. Sau, în alt loc: „Faptul că încă sunt în viață mă uimește și pe mine. Sincer, ar fi trebuit să fiu mort de o mie de ori.”
* De data asta… s-a întâmplat.
* Și mă gândesc la ultima strofă din Goodbye to Romance, de pe excepționalul album Blizzard of Ozz:
* I said goodbye to romance
* Goodbye to friends and to you
* Goodbye to all the past
* I guess we’ll meet, we’ll meet in the end
* La revedere, Ozzy. Ai fost vocea unei generații. Și a unei camere din Berceni. >>
Ozzy Osbourne remembered as “the Prince of Darkness” who brought light to communist Romania
