Putin susține că nimeni nu cunoaște motivele schimbărilor climatice: Rusia se încălzește de două ori mai repede decât media globală

Nimeni nu poate spune cu certitudine care sunt cauzele schimbării climatice, a afirmat joi preşedintele rus Vladimir Putin, punând sub semnul întrebării consensul ştiinţific cvasi-unanim privind responsabilitatea umană, relatează AFP.

„Nimeni nu cunoaşte cauzele schimbării climatice mondiale. Ştim că Terra a trecut prin perioade de încălzire şi de răcire, iar acest lucru poate depinde de procesele din Univers”, a afirmat el în conferinţa sa de presă anuală tradiţională, transmisă în direct de televiziuni.

„O mică schimbare a unghiului de rotaţie a Terrei în jurul Soarelui poate conduce la schimbări serioase ale climei planetei”, a declarat preşedintele rus.

Putin a atras atenţia, de asemenea, că Rusia se încălzeşte într-un ritm de două ori mai rapid decât media globală, potrivit DPA.

Acest lucru a dus la înmulţirea incendiilor de vegetaţie şi a inundaţiilor, printre alte consecinţe, a subliniat el, adăugând că Rusia ar trebui să adopte măsuri de prevenţie.

Ministerul Mediului din Rusia a oferit o evaluare similară într-un raport în urmă cu trei luni, spunând că ultimii patru ani au fost cei mai călduroşi de când sunt înregistrate temperaturile la nivel global.

Creşterea concentraţiilor de gaze cu efect de seră este unul dintre factorii cheie care duc la schimbări climatice, menţiona raportul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here