Dacă sistemul românesc de sănătate va ajunge să fie copleșit de prea multe cazuri de coronavirus, atunci „vom asista la tragedia italiană”, a declarat luni seara la Digi24 Radu Țincu, medic primar la terapie intensivă, secția Toxicologie a Spitalului de Urgență Floreasca. Acesta a avertizat însă că sistemul nostru nu va putea răspunde la fel ca ce cel italian.

Medicul spune că este frustrant să-i audă pe politicieni cum își dau cu părerea despre medicină, dar că trebuie ca oamenii din cele două domenii să lucreze împreună.

„Ca profesioniști în sănătate nu putem decât să analizăm pandemia de coronavirus, să elaborăm anumite măsuri și să le înaintăm lor pentru a fi puse într-o formă juridică, care să fie și constituțională și în concordanță cu legislația românească”, a subliniat dr. Radu Țincu.

„Și la începutul pandemiei am avut o contaminare masivă în unele spitale, pentru că metodologia de testare a pacienților era mult defazată de evoluția pandemiei. Oamenii politici trebuie să înțeleagă că pandemia nu ține cont de disputa politică și își va continua cursul firesc. Dacă nu reușim să ne ținem după pandemie și să emitem aceste acte normative atunci când mai produc un efect, e posibil să le emitem ulterior degeaba. În absența unui vaccin, singura posibilitate de a ține sub control pandemia e reprezentată de cele 3 măsuri simple, unele de bun simț: a nu sta îngrămădiți, a purta masca și a avea o igienă riguroasă a mâinilor. În absența acestor măsuri, pandemia evoluează”, a mai spus el.

„Ministrul Sănătății a spus că sistemul nu e în colaps și e adevărat, dar oamenii înțeleg doar partea de adevăr care îi favorizează. La început au înțeles că relaxarea înseamnă că ne vom relua viață normală fără precauții și am asistat la accelerare. A fost discuția între CCR și Guvern. CCR nu a invalidat măsurile sanitare, ci doar forma juridică în care au fost elaborate. O parte a populației a înțeles că aceste măsuri nu sunt bune”, a subliniat medicul. 

Radu Țincu a precizat că „sistemul nu e în colaps și nici nu ne dorim. Dacă va fi în colaps, vom asista la tragedia italiană, dar aceea în care sistemul de sănătate publică nu poate răspunde ca cel italian”.

„Scenariul de coșmar e legat de secțiile de terapie intensivă. În Italia, o mare parte din procentul de mortalitate nu a fost generată de agresivitatea virusului, a fost determinată de incapacitatea secțiilor ATI de a acorda asistență pacienților în stare gravă”, a completat medicul.

„Un pacient care ajunge în ATI are un procent de mortalitate de peste 75-80%. Ai nevoie de terapie intensivă, super eficientă, de un personal medical antrenat, odihnit. Toți colegii lucrează la foc continuu, au obosit, sunt epuizați. A venit perioada de vară în care nu pot folosi aerul condiționat, pentru că nu știm cu siguranță dacă transmit sau nu virusul și stau 3-4 ore în combinezoane”, a mai spus dr. Radu Țincu.

„Acest lucru trebuie să-i sperie pe oameni (declarația doctorului Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie, că, de cele mai multe ori, locurile la terapie intensivă se fac prin pierderea pacienților cu coronavirus – n.red.), pentru că odată ce dezvoltă o formă atât de severă, există riscul să moară, dar dacă ne uităm și la cei care au supraviețuit, va trebui să-i evaluăm pe termen lung, să vedem care sunt sechelele definitive. Afectarea pulmonară cronică e un element care ridică foarte multe semne de întreb la nivel internațional și o parte dintre pacienți e posibil să nu-și mai poată relua viață normală de după recuperare”, a afirmat medicul.

El a precizat că nu îl interesează neapărat forma izolării pacienților, la spital sau acasă, mai important este însă ca aceștia să respecte izolarea: „Degeaba își dau angajamentul scris dacă instituțiile n-au niciun control”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here