Rafila: Poziţiile de la OMS au fost obţinute prin votul statelor membre, pe baza CV-ului profesional şi la recomandarea miniştrilor români ai sănătăţii

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila precizează că poziţiile pe care le-a deţinut la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) au fost obţinute prin votul statelor membre, pe baza CV-ului profesional şi la recomandarea miniştrilor români ai Sănătăţii, şi că nu au fost niciodată retribuite şi au presupus multă muncă. ”Nu am fost angajatul OMS, dar consider ca mi-am servit cu cinste, demnitate şi profesionalism ţara!”, subliniază el, după ce USR l-a acuzat că dă organizaţiei 21 de milioane de euro pentru consultanţă în virtutea colaborării pe care a avut-o. De altfel, ministrul menţionează că ”precizările nu sunt pentru cei care, deşi cunosc situaţia reală, şi-au făcut din calomnie unicul proiect politic, ci pentru oamenii de bună credinţă”, relatează News.ro.

”Sunt mândru că am reuşit să reprezint România în conducerea OMS: între 2014-2017 în Comitetul Permanent la Biroului Regional OMS Europa şi între 2018-2021 în Comitetul Executiv al OMS. Ambele poziţii de reprezentare a ţării mele au fost obţinute prin votul statelor membre (53 în Regiunea Europeană şi 194 la nivel global) pe baza CV-ului profesional şi la recomandarea miniştrilor români ai sănătăţii din acele perioade. Ambele poziţii nu au fost niciodată retribuite şi au presupus multă muncă în studierea politicilor de sănătate publică şi de realizare a recomandărilor pentru ca statele membre ale OMS să poată aproba modul de dezvoltare a sistemelor de sănătate în deceniul următor”, declară Rafila.
El adaugă că scopul major este de asigurare a accesului universal la servicii de sănătate şi de îndeplinire a obiectivului Naţiunilor Unite de dezvoltare durabilă în domeniul sănătăţii!

”Nu am fost angajatul OMS, dar consider ca mi-am servit cu cinste, demnitate şi profesionalism ţara!”, subliniază ministrul Sănătăţii.
Postarea sa pe Facebook are şi un Post Scriptum: ”Precizările nu sunt pentru cei care, deşi cunosc situaţia reală, şi-au făcut din calomnie unicul proiect politic, ci pentru oamenii de bună credinţă care, poate, nu au aflat detalii ale activităţii mele profesionale la OMS”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here