Statul francez a transformat în ultimii 30 de ani litoralul de nord într-un adevărat buncăr şi a instaurat o „politică de disuasiune” la adresa migranţilor pentru a împiedica traversările clandestine ale Canalului Mânecii, relevă un raport realizat pentru un grup de asociaţii pro-migranţi, citat vineri de AFP, transmite Agerpres. Milioane de euro au fost investite în supraveghere, menţionează raportul.
„Prin hărţuire şi violenţă, obiectivul statului este de a-i face pe exilaţi să plece”, a rezumat pentru France Presse Pierre Bonnevalle, autorul raportului realizat pentru Platforma de susţinere a migranţilor (PSM).
Practic, „nici aparatul poliţienesc, administrativ şi juridic” instalat, nici amenajările cu sârmă ghimpată, nici acordurile bilaterale cu Marea Britanie nu reuşesc să-i împiedice pe migranţi să se angajeze în traversări riscante în camioane sau pe mare, notează raportul publicat la exact 19 ani de la semnarea acordurilor de la Touquet, prin care gestionarea acestei frontiere a fost încredinţată Franţei.
Problema migraţiei a început să atragă un răspuns poliţienesc în 1997, după un prim val de imigraţie provenit mai ales din Kosovo.
Taberele improvizate din zona litoralului s-au succedat de la Sangatte, la finele anilor 1990, până la „jungla” de la Calais din timpul crizei migraţiei din 2015, în paralel cu eforturile autorităţilor de a elimina aceste „puncte de instalare” a migranţilor.
Între timp, statul şi-a intensificat cooperarea cu Marea Britanie prin acorduri bilaterale începând cu cel de la Touquet, intrat în vigoare în 2004, până la cel de la Sandhurst, din 2018 – acesta fiind cel de-al 19-lea -, iar Londra a investit la rândul său zeci de milioane de euro pentru a „etanşeiza” litoralul nordic francez.
Ca rezultat, din 1998 au fost cheltuite cel puţin 1,28 miliarde de euro pe garduri, videosupraveghere, securitate privată şi alte dispozitive, arsenal la care se adaugă „hărţuirea cotidiană”, „violenţele poliţieneşti” şi „împiedicarea accesului la drepturi fundamentale”, denunţă raportul.
Potrivit lui Bonnevalle, s-a ajuns astfel la situaţia absurdă în care „străinii nu pot nici să intre” în Franţa şi în spaţiul european, „nici să rămână şi nici să iasă”.
