Război în Fâșia Gaza | Hamas aşteaptă un prim răspuns din partea Israelului până sâmbătă

Sursa foto: Facebook

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas aşteaptă un prim răspuns din partea Israelului până sâmbătă la noile sale „idei” pentru o încetare a focului în Gaza, a declarat vineri pentru AFP Osama Hamdan, un înalt oficial al organizaţiei, în apropierea unei reluări a negocierilor pentru a pune capăt războiului, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Nu vrem să vorbim despre aceste idei în detaliu. Aşteptăm un răspuns, probabil astăzi (vineri) sau mâine dimineaţă (sâmbătă). Dacă răspunsul este pozitiv, vom discuta aceste idei în detaliu”, a declarat el, dând asigurări, de asemenea, că „bunele capacităţi militare” ale mişcării sale i-au permis să „continue” războiul.

Actualul conflict dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas a izbucnit după atacul terorist de o amploare fără precedent efectuat la 7 octombrie anul trecut de comandouri ale militanţilor palestinieni în sudul Israelului, când cel puţin 1.189 de persoane au fost ucise. Alte circa 250 de persoane au fost luate ostatice şi duse în Fâşia Gaza.

Armata israeliană a ripostat cu o campanie de bombardamente, urmată de o operaţiune terestră, împotriva poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza. Potrivit autorităţilor Hamas, acţiunile militare israeliene s-au soldat până joi la prânz cu 38.011 de morţi (dintre care cel puţin 58 începând de miercuri) şi 87.445 de răniţi în rândul palestinienilor.

Benjamin Netanyahu a decis să trimită o delegaţie care să negocieze cu Hamas pentru eliberarea ostaticilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here