Repunerea pe șine a secolului XXI

Sursa: Pexels

„Sentimentul de optimism cu care a sunat Occidentul a intrat învnoul secol, în urmă cu 20 de ani, a fost demult înlocuit de șocul atacurilor teroriste, al prăbușirilor financiare, al pandemiilor și al altor crize. Dar dacă ne lărgim perspectiva, vom vedea că niciuna dintre provocările cu care ne confruntăm nu este insurmontabilă”, scrie Javier Solana, pentru Project Syndicate.

Cei mai mulți cititori își vor aminti entuziasmul larg răspândit cu care a fost întâmpinat secolul al XXI-lea. Era o perioadă de mari speranțe, editoriale grandilocvente și îndrăzneală neprefăcută din partea Occidentului. Totuși, într-o clipită (din punct de vedere istoric), spiritul vremurilor s-a schimbat radical – chiar înainte de a izbucni pandemia de COVID-19. Pentru o mare parte din lume, acest secol a fost o perioadă de frustrare și deziluzie. Mulți privesc acum spre viitor nu cu încredere, ci cu teamă.

Cu două decenii în urmă, răspunsul la îndemână pentru orice întrebare politică și strategică era: mai multă globalizare. Dar, deși acesta a fost un obiectiv legitim și lăudabil, nu am reușit să generăm garanțiile necesare. Dezastre precum Marea Recesiune post-2008 și pandemia actuală au arătat că o interdependență mai mare implică un risc mai mare de contagiune, fie ea financiară sau virală. Mai mult, specializarea și hipereficiența pot fi surse de vulnerabilitate, așa cum au arătat-o perturbările din lanțul de aprovizionare din acest an. Și, desigur, repercusiunile politice ale delocalizării au fost extrem de subestimate.

În 2000, când prima campanie prezidențială a lui Donald Trump (cu Partidul Reformei) s-a fâsâit, puțini s-ar fi gândit că va reapărea în 2016 pentru a prelua frâiele Partidului Republican, a-l întoarce împotriva liberului schimb și, în cele din urmă, a câștiga președinția. Dintr-o dată, acest avertisment, în mare parte nesocotit, din The Wealth of Nations al lui Adam Smith suna mai prevăzător: „Fiecare națiune a fost făcută să privească cu invidie prosperitatea tuturor națiunilor cu care face comerț și să considere câștigul acestora drept pe propria sa pierdere”.

La începutul secolului, Statele Unite nu păreau a fi o țară înclinată să cedeze invidiei și nesiguranței. Atacurile teroriste din 11 septembrie, care au evidențiat potențialul distructiv al actorilor nestatali și au pus capăt epocii de aur a hegemoniei SUA, erau încă la câteva luni distanță. Fără să știe de convulsiile geopolitice care vor veni, noul președinte american, George W. Bush, îl lăuda pe omologul său rus, Vladimir Putin. Pe atunci, Rusia era un membru angajat al G8, Coreea de Nord adera în continuare formal la Tratatul de neproliferare nucleară, iar activitățile nucleare clandestine ale Iranului nu se desfășuraseră încă. China, a cărei economie era cu ani-lumină în urmă față de cea a SUA, nu s-a alăturat Organizației Mondiale a Comerțului decât la sfârșitul anului 2001.

De atunci, lumea a suferit reconfigurări profunde, care au lăsat o amprentă fizică. În 2001, SUA reprezentau 23% din emisiile globale de dioxid de carbon, în timp ce China era responsabilă pentru 13%. Dar cei mai mari doi emițători au schimbat locul încă din 2006. Conform celor mai recente date, SUA produc 15% din emisiile totale, iar China reprezintă 28% (deși emisiile pe cap de locuitor ale Chinei rămân cu mult sub cele ale SUA).

În timp ce emisiile anuale de CO2 ale umanității au continuat să urce (lăsăm de o parte scurtele scăderi induse de criză), zona acoperită de gheața arctică peste vară a scăzut cu aproape jumătate, din 2001. Schimbările climatice sunt acum o realitate tangibilă și prima generație activă politic, născută în secolul XXI, cere soluții urgente.

În ultimii 20 de ani, a existat, de asemenea, o revoluție fără precedent a modului în care ne raportăm la ceilalți. Internetul a devenit omniprezent, iar rețelele sociale au devenit agora timpului nostru. În ciuda faptului că nu a dat roadele scontate, primăvara arabă, de la începutul anilor 2010, a dezvăluit potențialul de democratizare a acestor noi tehnologii.

Dar știm acum că instrumentele digitale nu sunt scutite de efecte periculoase. Algoritmii de maximizare a profitului au contribuit la crearea camerelor de ecou, ​​sărăcind grav dezbaterea publică. Și sfera digitală a devenit un teren fertil pentru jucătorii subversivi specializați în „război hibrid”, inclusiv atacuri cibernetice și campanii de dezinformare pe scară largă.

Europa a suferit mai mult ca oricine de pe urma părții întunecate a digitalizării. Populismul nativist a ieșit în prim plan, în ultimii ani, iar polarizarea a otrăvit societățile noastre. Optimismul începutului de secol – reflectat în introducerea fizică a euro, în 2002, și extinderea Uniunii Europene cu zece țări, în 2004 – a cedat locul unei stări de urgență aproape permanente, de la crizele euro și refugiați, la Brexit, când pentru prima dată un stat membru părăsește UE. Diviziunile au devenit mai acute tocmai atunci când ar trebui să ținem mai aproape, având în vedere reechilibrarea continuă a puterii economice și geopolitice de la Atlantic la Pacific.

Dar nu trebuie să permitem ca neliniștea care s-a răspândit în multe țări să întunece pașii pe care i-am făcut în mod colectiv. Între 2001 și 2019, speranța medie de viață a crescut, la nivel global, de la 67 la 73 de ani și de la 53 la 63, în Africa. Între timp, prezența femeilor în funcții de putere a crescut considerabil, iar în 2019 am atins un nivel (încă extre de insuficient) de 19 șefe de guvern, la nivel mondial.

Mai mult, după ce președintele ales al SUA, Joe Biden, va prelua funcția, în ianuarie, fiecare țară din lume va sprijini din nou acordul climatic de la Paris. Și, la rândul său, UE și-a depășit în mod sistematic dificultățile cu o mai mare integrare. Un nou fond de recuperare COVID-19 va fi finanțat prin datorii comune și distribuit parțial sub formă de subvenții.

Reflectarea asupra scenariilor contrafactuale ne poate ajuta să ne lărgim și să ne îmbunătățim perspectiva. De exemplu, cum s-ar fi recuperat economia globală din Marea Recesiune fără stimulentul oferit de China, unde industrializarea rapidă a scos sute de milioane de oameni din sărăcie? Și ce s-ar fi întâmplat dacă actuala pandemie ne-ar fi lovit acum 20 de ani, când ne lipseau tehnologiile informaționale și de comunicare necesare pentru a proteja multe sectoare economice, promovând în același timp distanțarea socială?

Pe măsură ce 2020 se apropie de sfârșit și începem cel de-al treilea deceniu al secolului al XXI-lea, este timpul să evaluăm cu detașare succesele și eșecurile noastre recente. Când privim în perspectivă, ar trebui să evităm atât complacerea naivă din 2000, cât și sentimentul paralizant de teamă care a caracterizat anii lui Trump, în special în Occident.

În anii următori, multipolaritatea geopolitică va trebui să fie compatibilă cu pacea și cooperarea internațională – cele mai bune garanții ale progresului uman. De asemenea, va trebui să reparăm fisurile din societățile noastre digitale și să realizăm un echilibru durabil cu natura. Acestea sunt provocări dure, dar de gestionat. Depinde de noi să stabilim dacă anul 2020 va fi amintit ca un moment de învățare, într-un secol turbulent, sau ca un preludiu pentru mai rău.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here