Revoltele din Kazahstan și norocul României

Foto: Twitter

România are aproximativ 100 de cetățeni în Kazahstan, potrivit MAE. Însă potrivit istoriei, România mai are ceva în Kazahstan: fantoma deportării  basarabenilor și nord-bucovinenilor. Și potrivit norocului, România se află pe căsuța câștigătoare la ruleta geopoliticii, căci soarta Kazahstanului ar fi putut fi oricând soarta noastră dacă geografia ne-ar fi aruncat prea aproape de Rusia: groapă de gunoi a testelor atomice ale rușilor în perioada sovietică, apoi, după independență, decenii de-a rândul, colonie energetică aflată la cheremul unui clan susținut de Kremlin.

De câteva zile, butoiul cu pulbere numit Kazahstan a explodat. Revoltele s-au împrăștiat aproape în întreaga țară, tunurile cu apă spulberă mulțimile furioase, au apărut primii morți, instituții ale statului ard și gazele lacrimogene zboară în țesături boreale pe deasupra republicii conduse de clanul Nazarbaiev. Factorii care au pregătit răzmerița sunt corupția dinastică, stagnarea economică, inflația și, evident, sărăcia. De fapt, ca să fim mai preciși, protestele masive de acum – cele mai mari din 1980 înoace, conform experților – nu-s decât actul 2 al manifestațiilor înăbușite în 2019, când Nazarbaiev, după trei decenii de autocrație deșănțată, a decis să arunce peste țară o spoială de „zori noi”, predând puterea unei marionete, lui Kassim-Jomart Tokaiev. În timp ce boss-ul cel mare a fost uns Lider al Națiunii, cum e moda în Asia Centrală și cum ar putea fi în curând și la Kremlin.

Caracatița familiei Nazarbaiev nu se întinde doar peste clădirile OZN din capitala Nur-Sultan, simbol al sultăniei și SRL oligarhic al nazarbaievilor, ci-și extinde imperiul imobiliar și pe Bătrânul Continent și peste Atlantic. Vilele faraonice ale rubedeniilor pot fi văzute prin Londra, New York, pe malul lacului Geneva, acoperind, printr-un vast păienjeniș de interpuși, achiziții imobiliare de aproximativ 800 de milioane de dolari în ultimii douăzeci de ani.

Deși la București, sărac în știri din fostele republici sovietice cu sufixul stan, mânia populară kazahă ar putea părea ceva SF, Kazahstanul are o lungă tradiție în confruntări stradale cu puterea. După cum amintește și Emma Ashford, specialistă în studii de securitate, perestroika și-a avut scânteia în Kazahstan, în demonstrațiile de la Alma Ata, inima financiară a țării, după ce Gobarciov a decis să înfigă un etnic rus, pe Ghenadi Kolbin, în funcția de prim-secretar al CC al PCK. Mihail Gorbaciov nu a citit foarte bine harta etnică. Aceste proteste au dus la creșterea gradului de conștientizare națională în republică, lansarea carierei politice a lui Nursultan Nazarbaiev și, în cele din urmă, la independență.

E greu de spus dacă manifestațiile actuale vor culmina cu o revoluție colorată, cu un Maidan, thriller-ul e abia la început. Cert este că butonul de panică a început să piuie la Moscova. După destrămarea URSS, Rusia a rămas cu două mari loialități strategice: Belarus și Kazahstan. Dar lucrurile sunt un pic mai nuanțate, ceea ce face ca acel buton de panică să devină de la un punct încolo doar unul formal.

Naționalismul iredentist rus, găsit în cantități industriale și în putinism, consideră Kazahstanul ca fiind un „etno-spațiu tradițional rusesc”, ca să apelez la un concept folosit de Soljenițîn. La fel s-a spus și despre Crimeea – și iată unde a ajuns. Ei bine, la fel se spune și despre provincia Kazahstanului de Nord, ocupată majoritar de ruși. Adepții etno-spațiilor împart teritoriile în două categorii, atrage atenția profesorul Gerald Toal, expert în politici teritoriale postsovietice: teritorii naturale și teritorii artificiale. Dacă pe un anumit teritoriu, vreme de mai multe secole, predomină un grup etnic, teritoriul respectiv devine automat un teritoriu natural al acelui grup etnic. Așa sună filosofia etno-spațiilor.

OK. Vladimir Putin a scos acum de la naftalină Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), care se vrea o variantă eurasiatică a NATO, și a trimis în Kazahstan „forțe de apărare a păcii”. Dar tot Putin este cel care, în 2014, l-a făcut să transpire pe Nazarbaiev cu o declarație: „Kazahstanul n-a avut niciodată statalitate”. Cine a urmărit patter-nurile lui Putin în privința așa-zisei „Novorossiya”, subliniază Gerald Goal, va observa că, în general, acesta scoate recuzita etno-teritorială când o țară aflată într-un fel sau altul sub influența rusă caută să dezerteze geopolitic.

În fine, deocamdată Putin își face datoria de „salvator” în Kazahstan, dar nu știm care-i situația în spatele ușilor capitonate, acolo unde-i place istoriei să-și facă mendrele. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here