Rick Perry va demisiona la finalul anului, a anunțat Donald Trump

Donald Trump a anunțat că secretarul Energiei, Rick Perry, își va da demisia până la sfârșitul anului.

Anunțul președintelui american a venit cu doar o zi înaintea expirării termenului-limită oferit de Congres lui Rick Perry pentru a furniza documente în cadrul anchetei începute de democrați pentru suspendarea lui Donald Trump

„Rick și cu mine am vorbit în ultimele șase luni. De fapt, am crezut că ar putea pleca puțin mai devreme. Dar are planuri mari. Va avea un succes foarte mare. Avem un succesor pentru el. Îl vom anunța în curând” a spus Donald Trump în Texas, stat al cărui guvernator a fost Rick Perry timp de 15 ani, a scris Reuters, citat de Mediafax.

Informația a fost confirmată ulterior și de Departamentul Energiei, pe care Rick Perry îl conduce. Departamentul Energiei este responsabil și de programul nuclear american.

Acum nici două săptămâni, Rick Perry a infirmat că se gândește la demisie.

Întrebat în legătură cu acest subiect în cadrul unei conferinţe de presă în Lituania, Perry a replicat: „Nu. Sunt aici, îmi exercit atribuţiile”, informează agerpres.ro.

Se tot scrie despre această poveste de cel puţin nouă luni. Într-o zi probabil că se va nimeri să aibă dreptate, dar acea zi nu e astăzi, nu este mâine, nu este luna viitoare”, a insistat el.

Rick Perry și Ramona Mănescu au semnat, luna trecută, un memorandum privind implicarea SUA în domeniul energiei nucleare din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here