Înmatriculările de autoturisme din Europa urmează trendul înregistrat la nivel național, în statele membre UE. Nivelul scăzut de anul trecut aduce acum o creștere de 14,5%, în luna septembrie, informează profit.ro.

Numărul de autoturisme înmatriculate în UE în luna septembrie s-a ridicat la 1,2 milioane de unități, o creștere substanțială față de de nivelul de anul trecut (14,5%), când se înregistra o scădere abruptă, de 23,5%, pe fondul introducerii WLTP (Worldwide Harmonized Light-Duty Vehicles Test Procedure).

Cu excepția Bulgariei, toate țările membre au crescut, multe cu două cifre, iar România chiar cu trei cifre: 118% este avansul înmatriculărilor din România, în luna a noua, pe fondul unui nivel extrem de scăzut, anul trecut. În total, piața auto românească s-a ridicat la 6.046 de autoturisme, depășind-o astfel pe cea din Grecia, dar departe de nivelurile din Finalnda și Ungaria, țări cu o populație mult mai mică decât cea locală.

Marile piețe auto din Europa, Germania, Italia, Spania, au crescut și și-au revenit după scăderea de anul trecut. Marea Britanie s-a situat pe primul loc în Europa, o poziție temporară, specifică se pare lunii septembrie din această țară. După nouă luni, Uniunea Europeană înregistrează o scădere față de anul trecut, 1,6 procente, cu 11,76 milioane de autoturisme înmatriculate, față de aproape 12 milioane în 2018, în intervalul similar. Scăderea este generată în special de declinul piețelor din Italia, Marea Britanie, Olanda, Cehia, Belgia, la polul opus, cu creșteri de volum importante, situându-se Germania, Polonia, dar și țări mai mici precum Ungaria și România. Piața din România a înregistrat 124.049 de autoturisme înmatriculate după nouă luni, cu o creștere de 16,4%, a doua din Europa, după Lituania, care își menține un ritm de creștere alert în acest an.

În evoluția mărcilor auto, potrivit datelor ACEA (The European Automobile Manufacturers’ Association), Dacia rămâne una dintre vedetele pieței, cu a șaptea creștere de volum în septembrie, după mărcile din VW Group, Renault și Mercedes. Asta însemană că avansul de 22,8% al mărcii românești nu este doar unul relativ, ci aduce o creștere importantă de volum. Dacia a înmatriculat 36.668 unități în septembrie. Asta s-a văzut și în evoluția cotei de piață, care a crescut la 2,9% în luna a noua din 2019, de la 2,6% anul trecut. Cele mai mari creșteri au fost marcate de grupul VW și de mărcile sale, însă Renault a avut a doua cea mai mare creștere de volum, aproape 20.000 de autoturisme înmatriculate în plus în septembrie. Grupul Renault, din care face parte Dacia, a urcat la 9,7% cotă de piață, cu un punct procentual peste cota de anul trecut. Pe cele nouă luni care au trecut din acest an, Dacia și-a consolidat cota de piață la 3,8%, încă sub cea înregistrată la finalul anului trecut (4% în UE, 3,9% în toată Europa), dar una onorabilă, dat fiind faptul că piața europeană a fost afectată de WLTP și de o cerere în scădere. În total, Dacia a înmatriculat 443.431 de autoturisme în UE, cu 11,4% mai multe, existând toate premizele unui nou record la finalul acestui an. Anul trecut, Dacia a avut 519.000 autoturisme înmatriculate în UE, respectiv, 528.249 în UE + EFTA. Grupul Renault, din care face parte Dacia, dar și marca Renault, sunt în continuare în declin, în acest an, după nouă luni, cu -2,2% și, respectiv, -8,6% față de anul trecut.

Sursa foto: Pexels

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here