Românii care vin din Italia nu vor mai sta în carantină. LISTA ţărilor cu risc epidemiologic, actualizată

coronavirus aeroportul otopeni
Inquam Photos / Octav Ganea

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a actualizat, joi, lista statelor şi zonelor de risc epidemiologic pentru care se impune măsura carantinei la sosirea în România, în contextul pandemiei de COVID-19. În total, pe listă sunt 37 de state, faţă de 30 la actualizarea anterioară. Între statele nou incluse sunt Republica Moldova, Turcia şi Olanda. Italia a ieşit de pe lista cu restricţii.

Lista este deschisă de Serbia, cu o rată de infectare de 1.396.1 la 100.000 de locuitori.

Urmează: Georgia, Croaţia, Lituania, Luxemburg, Muntenegru, San Marino, Slovenia, Belize, Statele Unite ale Americii, Andorra, Jersey, Curaçao, Suedia, Ungaria, Panama, Elveţia, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Cehia, Azerbaidjan, Puerto Rico, Palestina, Olanda, Polinezia Franceza, Cipru, Bulgaria, Portugalia, Danemarca, Slovacia, Turcia, R. Moldova, Austria, Armenia, Letonia, Estonia şi Iordania. 

Sunt exceptate de la măsura carantinei persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 90 de zile anterioare intrării în ţară, fapt dovedit prin documente medicale sau prin verificarea bazei de date Corona-forms şi pentru care au trecut cel puţin 14 zile de la data confirmării până la intrarea în ţară. 

La ultima actualizare a listei, în 10 decembrie, erau trecute 30 de state.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here