Rusia a numit un nou comandant al flotei sale în Marea Neagră

Sursa: Wikipedia

Rusia a numit un nou comandant pentru a conduce flota sa din Marea Neagră, Serghei Pinciuk, a anunţat marţi Ministerul rus al Apărării, în timp ce Ucraina a înregistrat o serie de succese în zonă, în ciuda avantajului numeric al Moscovei, relatează AFP, citată de Agerpres.

Aceeaşi sursă a confirmat, de asemenea, numirea prin decret prezidenţial a amiralului Aleksandr Moiseev în funcţia de comandant al flotei ruse, înlocuindu-l pe Nikolai Evmenov, aflat în funcţie din mai 2019.

Moiseev a fost deja văzut în noul său rol la o ceremonie care a avut loc la mijlocul lunii martie în portul nord-vestic Kronstadt.

Într-o conferinţă telefonică cu Statul Major General al Forţelor Armate, ministrul Apărării, Serghei Şoigu, a anunţat „numirea viceamiralului Serghei Pinciuk în funcţia de comandant al Flotei la Marea Neagră”, a precizat marţi biroul său de presă într-un comunicat.

Conform biografiei sale publicate pe site-ul ministerului, Pinciuk s-a născut în 1971 în Sevastopol, în Crimeea, o peninsulă ucraineană anexată în 2014 de Rusia. În 2011, el a fost promovat comandant al bazei navale Novorossiisk din Marea Neagră, înainte de a i se preda frâiele Flotei de la Marea Caspică în 2016.

Această schimbare în conducerea flotei ruse de la Marea Neagră survine după o serie de succese pentru Ucraina în zonă, efectuate cu ajutorul dronelor şi al rachetelor maritime, care au forţat navele ruseşti să se retragă.

Aceste atacuri i-au permis Ucrainei să scufunde sau să avarieze multe nave ruseşti şi să redeschidă un coridor maritim pentru a-şi exporta cerealele.

Printre succesele lor de la începutul conflictului, forţele ucrainene au bombardat cartierul general al Flotei ruse la Marea Neagră din Sevastopol în septembrie 2023, la mai bine de un an după ce au scufundat Moskva, nava amiral a flotei ruse, în primăvara anului 2022.

Spion rus în realitate, bucătar sub acoperire. Cum s-a îmbolnăvit de Sindromul Havana un agent FBI care interogase un agent rus

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here