Două bombardiere ruseşti pe distanţe lungi de tipul Tu-22M3 au survolat Marea Neagră în cadrul unei operaţiuni de patrulare de rutină, al căror zbor a durat în jur de 5 ore, timp în care au parcurs 4.500 de kilometri, transmite miercuri canalul de televiziune Rossia-24, citând un comunicat al Ministerului rus al Apărării, potrivit Agerpres.

Cele două bombardiere strategice au fost escortate de avioane de vânătoare din cadrul forţelor aeriene ale Districtului Militar Sud, din care face parte şi Crimeea, conform comunicatului, citat de RIA Novosti.

Două bombardiere pe distanţe lungi au executat un zbor conform planului de antrenamente deasupra apelor neutre ale Mării Negre. În timpul zborului, echipajele au acoperit aproximativ 4.500 de kilometri şi s-au aflat în aer mai mult de cinci ore”, transmite Ministerul Apărării rus.

Zborul Tu-22M3 a decurs în conformitate cu normele dreptului internaţional, cele două avioane au zburat în spaţiul aerian neutru, mai subliniază textul.

Tu-22M3, principalul bombardier pe distanţe lungi din dotarea forţelor aeriene ruse, atinge o viteză de 2.300 km/oră şi are o autonomie de zbor de 5.500 de kilometri. Avionul poate transporta trei rachete ghidate aer-sol sau 25 de tone de diverse tipuri de bombe, conform surselor media citate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here