Rusia îşi ”lărgeşte ofensiva” în Ucraina, după ce Kremlinul acuză Kievul de respingerea unor negocieri

Armata rusă a primit sâmbătă ordinul să-şi lărgească ofensiva în Ucraina, în pofida unui val tot mai mare de indignare, după ce Kremlinul a acuzat Kievul de respingerea unor negocieri, relatează AFP, citată de News.ro.

”Astăzi (sâmbătă), toate unităţile au primit ordinul de a lărgi ofensiva în toate direcţiile, în conformitate cu planul ofensivei”, a anunţat într-un comunicat Ministerul rus al Apărării.

Mimisterul rus anunţă că separatişti proruşi din Donbas, susţinuţi de armata rusă, înregistrează ”succesuri”.

Minsterul acuză nave ucrainene de atacarea unor nave ruse de război la Marea Neagră şi acuză că ”extrem de probabil” au fost ”ghidate” de drone de observaţie americane.

Aceste acuzaţii nu au putut fi verificate imediat.

În a treia zi a invaziei ruse a Ucrainei, ordonată de Vladimir Putin, confruntări armate au avut loc la Kiev şi în alte oraşe.

Rusia a invadat Ucraina prin Belarus, în nord, din Crimeea anexată în sud şi de pe teritoriul rus, în nord-est şi est.

Autorităţile ucrainene au anunţat sâmbătă că cel puţin 198 de civili au fost ucişi de la începutul invaziei ruse, iar bombardamente s-au intensificat la Kiev şi în alte oraşe, precum Harkov (est).

Un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov, reiterează că armata rusă nu atacă zone rezidenţiale.

Însă jurnaliţti AFP au văzut mai multe locuinţe bombardate în întreaga ţară.

Konaşenkov acuză autorităţile ucrainene de o ”implicare a populaţiilor” civile în război, prin ”distribuirea în mod necontrolat” de armament.

Acest lucru ”va conduce în mod inevtabil la accidente şi pierderi”, avertizează el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here