Rușii au adus Sevastopol în pragul falimentului după anexarea Crimeei. Întregul port ar putea fi vândut cu 18 dolari

De la anexarea din 2014 a Peninsulei Crimeea de către Rusia și până în prezent, portul Sevastopol a alunecat lent spre faliment, se arată într-o analiză realizată de Jamestown Foundation.

În perioada sovietică circula un banc legat de Arabia Saudită: dacă saudiții vor deveni vreodată comuniști, Riadul va ajunge să importe nisip în maxim cinci ani. Butada aceasta ar putea fi folosită acum pentru a descrie atmosfera economică din hub-ul portuar Sevastopol, unde moștenitoarea URSS, Rusia, a reușit ca în cinci ani de la anexare să arunce în irelevanță portul crimeean, atrage atenția Jamestown Foundation.

„Situația din jurul portului ucrainean cândva prosper sugerează o dinamică similară: dacă rușii ocupă un teritoriu, așa cum s-a întâmplat în Crimeea, acesta va aluneca rapid în faliment”, se menționează în analiză.

În prezent, portul Sevastopol se află în insolvență, atât ca urmare a impactului sancțiunilor comerciale impuse Rusie de UE, cât mai ales a managementului defectuos și a „talmeș-balmeșului activelor” împărțite între surse guvernamentale ș diverse firme rusești.

„Alertă roșie”

În urma anexării, autoritățile ucrainene au decis să impună o blocadă comercială Peninsulei Crimeea, închizând tranzitul internațional al navelor prin portul Sevastopol. În condițiile acestei interdicții, orice căpitan care va andoca în port se va confrunta cu amenzi uriașe, ba chiar s-ar putea alege și cu o condamnare la închisoare, în conformitate cu dreptul internațional.

În ciuda eforturilor Rusiei de a găsi noi rute comerciale dinspre porturile rusești sau, recent, din Siria, „portul nu și-a mai revenit”. În schimb, operatorii din Sevastopol și-au asumat „tot mai multe datorii în speranța că nu vor fi nevoiți să-și disponibilizeze cei 800 de angajați și că, în cele din urmă, portul va redeveni profitabil”, subliniază Jamestown Foundation.

2 cenți pentru un doc

Mai mult, o parte a managerilor își doresc intrarea în faliment, deoarece astfel vor putea forța „transferul de proprietate la Moscova” sau, în ultimă instanță, privatizarea portului la „prețuri absurd de mici”.

O evaluare recentă a ajuns la o concluzie bulversantă: în actualul context economic din Sevastopol, docurile nu vor putea obține la privatizare o sumă mai mare de „2 cenți”. Întregul port ar putea fi vândut pentru 1.200 de ruble (18 dolari), relata Novaya Gazeta în ianuarie 2019.

Jamestown Foundation precizează că portul Sevastopol nu a reprezentat o prioritate pentru autoritățile de la Moscova, acestea fiind interesate doar de segmentul militar al portului, unde se află Flota rusă a Mării Negre, principalul pol investițional al Kremlinului din peninsulă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here