Puși la zid de către Donal Trump, aliații SUA trebuie să se întărească, notează The Economist.
<< Decenii la rând, America a stat alături de prietenii săi și le-a descurajat inamicii. Această fermitate este acum răsturnată, deoarece Donald Trump le răsucește mâna aliaților și caută să încheie acorduri cu adversarii. După ce, pe 3 martie, a înghețat tot ajutorul acordat Ucrainei, administrația sa l-a restabilit atunci când Ucraina a acceptat, în principiu, un armistițiu de 30 de zile. Nu este clar cât de insistentă va fi Casa Albă în a-l convinge pe Vladimir Putin să accepte acest acord. În aceeași zi, Trump a impus, pentru scurt timp, tarife vamale suplimentare asupra Canadei. Noul prim-ministru al Canadei, Mark Carney, a avertizat că o Americă prădătoare vrea „apa noastră, pământul nostru, țara noastră”. Și să nu uităm de Asia. Președintele a pus recent sub semnul întrebării valoarea tratatului de apărare dintre SUA și Japonia, semnat de Eisenhower în 1960. În întreaga lume, aliații se tem că „America First” înseamnă pentru ei locul doi, trei sau chiar ultimul.
Trump și susținătorii săi cred că acțiunile lui frenetice sporesc puterea Americii, rupând blocajele și zdruncinând aliații ineficienți sau profitori. Propunerea de armistițiu în Ucraina dovedește că el poate influența comportamentul altor țări. Dar cu ce preț? Războiul său comercial provoacă panică pe piețele financiare. Cele aproximativ 40 de țări care și-au bazat securitatea pe protecția americană din 1945 se confruntă acum cu o criză de încredere. Ele se tem de inconsecvența și viziunea pe termen scurt a echipei Trump: un armistițiu în Gaza, similar cu cel din Ucraina, s-ar putea prăbuși în curând. Pe plan intern, Trump se confruntă cu mecanisme de control și echilibru; în politica externă, mult mai puțin. Aliații se întreabă dacă pot avea siguranța că Trump sau un eventual președinte J.D. Vance ar lupta alături de ei în cazul unui dezastru. Din păcate, răspunsul este: nu poți fii suficient de sigur.
Această pierdere a încrederii reflectă, de asemenea, înțelegerea treptată a faptului că forțarea aliaților este o consecință inevitabilă a agendei MAGA,una lipsită de valori. Interdependența aliaților arată că America are mai multă influență asupra lor decât asupra adversarilor precum Rusia sau China. Timp de decenii, Canada, Europa și anumite părți ale Asiei au avut încredere în „arsenalul de superputere” al Americii – tratatele de apărare, acordurile comerciale, armele nucleare, sistemul bancar bazat pe dolar – deoarece acesta aduce beneficii reciproce. Tragic este faptul că Trump îl vede ca pe o povară.
Naționalismul economic al administrației sale și retragerea din rolul tradițional de garant al securității globale ar putea merge și mai departe. Companiile străine sunt forțate să-și mute capitalul în America. Unii consilieri de la Casa Albă susțin impunerea de tarife reciproce, o formă radicală de protecționism. Pe Wall Street se discută despre scheme pentru deprecierea dolarului. Elon Musk afirmă că America ar trebui să iasă din NATO; deși Trump nu a mers atât de departe, nici nu l-a contrazis. Europenii iau în calcul riscuri noi, de neimaginat până acum: deține America mecanisme de dezactivare a avioanelor de luptă F-35? Ar putea refuza întreținerea sistemului nuclear de descurajare al Marii Britanii?
Aliații asiatici se tem că Trump se va întoarce împotriva lor în curând. Australia, Japonia, Coreea de Sud și alții speră că ostilitatea sa față de China este suficient de profundă încât să nu-i abandoneze. Însă nemulțumirile sale legate de comerț și tratatele de apărare nu au limite geografice. Având în vedere hotărârea sa de a evita un al treilea război mondial cu Rusia din cauza Ucrainei, negocierile cu China sau Coreea de Nord ar putea duce la concesii care să-i slăbească pe aliați și să facă Taiwanul mai vulnerabil.
Dacă admiri America și alianțele sale transatlantice și pacifice, această schimbare este atât de radicală și neobișnuită încât este tentant să o negi și să presupui că Trump va reveni asupra deciziilor sale. Totuși, atunci când siguranța propriului popor este în joc, negarea nu este o strategie. Aliații Americii au un PIB combinat de 37 de trilioane de dolari, dar le lipsește puterea militară. Lingușirea în Biroul Oval și promisiunile de a cumpăra produse americane nu îi duc prea departe. Concesiile pot încuraja cereri și mai mari, așa cum a descoperit Panama. Dacă aliații nu sunt capabili să se apere singuri, unii vor căuta o acomodare cu China sau Rusia.
Aliații Americii ar trebui să încerce să evite acest deznodământ sumbru, începând chiar de astăzi. O strategie ar fi descurajarea Americii de la acțiuni care ar dăuna ambelor părți. Asta înseamnă identificarea unor măsuri de retorsiune neconvenționale, atent calibrate pentru a evita o spirală distructivă precum cea din anii 1930. O altă opțiune ar fi încetinirea cooperării în privința sancțiunilor extrateritoriale și a controlului exporturilor. Aliații ar putea folosi punctele lor strategice din comerț, care reprezintă aproximativ 27% din importurile americane, incluzând combustibili nucleari, metale și produse farmaceutice. În lanțul de producție al semiconductorilor se află companii precum Tokyo Electron și ASML din Europa, furnizori esențiali pentru giganții tehnologici americani. Retorsiunea inteligentă împotriva tarifelor nejustificate a funcționat în primul mandat al lui Trump. De asemenea, aliații ar trebui să identifice puncte strategice militare, precum radare și baze, deși ar trebui să evite să le exploateze, cu excepția unor circumstanțe extreme.
Ca măsură de siguranță, aliații vor trebui să-și consolideze infrastructura economică și militară, în paralel cu „arsenalul de superputere” al Americii. Crearea acestei alternative va dura ani. Europa va emite probabil mai multe obligațiuni comune pentru a finanța cheltuielile suplimentare de apărare și ar putea menține propriile sancțiuni împotriva Rusiei, chiar dacă Trump le ridică pe cele americane. Acest lucru ar putea duce la o scindare între piețele de capital americane și europene și, în cele din urmă, la creșterea rolului euro ca monedă internațională. Pe plan militar, Europa se grăbește să-și acopere lacunele din forțele armate. Se discută inclusiv despre o descurajare nucleară continentală, implicând Franța și, posibil, Marea Britanie. În Asia, Coreea de Sud și, poate, Japonia, s-ar putea apropia de pragul nuclear pentru a descuraja China și Coreea de Nord.
În cele din urmă, aliații Americii ar trebui să caute puterea în unitate. Europa are nevoie de un plan pentru a prelua conducerea NATO, a adera la CPTPP – un acord comercial asiatic – și a coopera mai strâns cu Japonia și Coreea de Sud în domeniul tehnologiei militare și civile. Acest lucru ar oferi o scară mai mare și ar ajuta la gestionarea rivalităților. De asemenea, ar conserva o ordine liberală alternativă, deși mult inferioară celei originale. Aliații ar trebui să fie pregătiți să reprimească America în 2029, sub conducerea unui nou președinte, deși lumea nu va mai fi la fel. Proliferarea nucleară s-ar putea accelera, China va deveni și mai puternică, iar puterea și credibilitatea Americii vor fi fost grav afectate. Pentru aliați, lamentările nu reprezintă o soluție: trebuie să se întărească și să treacă la acțiune. >>
