Mihai Pascadi, expert în tehnologie și date strategice, a realizat un studiu bazat pe datele oficiale de la autorități, cu privire la posibilele evoluții ale epidemiei de coronavirus în România. Studiul a fost trimis și autorităților. Numărul de cazuri de coronavirus a crescut în România cu 54,3% faţă de săptămâna trecută, iar prognoza realizată de Pascadi și de compania Avantera pentru Comitetul Național pentru Situații de Urgență arată că nu încape îndoială: avem o creştere supra-exponenţială a cazurilor de coronavirus în România.

Potrivit calculelor, România se află într-o creștere supra-exponențială a cazurilor de coronavirus, în condițiile în care distanțarea socială a ajuns până la nivelul lunii aprilie. Astfel, dacă aceste condiții se păstrează, România ar îndeplini condițiile enunțate să intre din nou în stare de urgență la începutul lunii august. Mai mult, un scenariu pesimist arată că, în luna septembrie, vom ajunge la peste un milion de români infectați, notează Digi24.

Potrivit documentului, la mijlocul lunii august vom avea probabil între 42.447 şi 58.400 cazuri active, dintre care 2.122 – 4.088 în terapie intensivă.

Creșterea supra-exponențială va continua până când distanța socială va începe să crească. La actuala distanță socială și actualul prag (estimat) de siguranță, la 1 august am avea între 20.727 și 24.246 cazuri active, peste dublul numărului de cazuri actuale. La terapie intensivă ne așteptăm să avem la 1 august, în aceste condiții, între 1.036 și 1.697 internări”, se arată în document.

În aceste condiții, autorii prognozei spun: „Criteriul enunțat exemplificativ pentru reintrarea în Stare de Urgență (10.000 de cazuri în 5 zile) ar fi îndeplinit între 1 și 3 august”.

Analiza stabilește o corelație între distanța socială și evoluția numărului de cazuri și urmărește legătura dintre acestea în ultimele luni.

Evoluția devine favorabilă din momentul în care se atinge un prag de siguranță al distanței sociale. Conform documentului, „distanța socială a mai fost atât de scăzută pe 11 aprilie” și „am avut nevoie de 19 zile (până pe 30 aprilie), în condiții de star de urgență, să depășim pragul de siguranță”. 

Scenariu negru: peste un milion de cazuri de coronavirus

Totodată, în cel mai pesimist scenariu, dacă se menține actualul indice de distanțare socială, la finalul lunii septembrie, România va depăși un milion de cazuri. (Evoluția numărului de cazuri active în cazul asigurării unei Distanțe Sociale de 9.16 de zile pentru Durata Contagiozității (pragul de siguranță) = 34 de zile)

Totuși, dacă distanțarea socială crește, atunci scade pericolul de infectare și, de exemplu, pe aceeași simulare ar putea exista mai puțin de jumătate de milion de cazuri de coronavirus. (Evoluția numărului de cazuri active în cazul asigurării unei Distanțe Sociale de 9.16 de zile pentru Durata Contagiozității (pragul de siguranță) = 20 de zile)

„Creșterea exponențială e perfidă – cum se vede și în grafic – pare mică și controlabilă la început după care explodează. Numărul aparent constant de cazuri noi va însemna de fapt o creștere rapidă în curând dacă nu creștem Distanța Socială. Creșterea exponențială va persista atât timp cât DS<DC”, mai arată studiul.

Evoluția pe județe

Totodată, Bucureștiul și județele Argeș și Prahova ar fi cele mai grav afectate, fiind cele marcate cu roșu. Urmează județele Galați, Brașov, Dâmbovița și Arad – marcate cu portocaliu.

Statistica se bazează pe riscul ridicat de creștere + dificultățile de azi (multe cazuri noi) + diferențele din fiecare județ privind distanțarea socială.

Cifrele reprezintă o monitorizare zilnică a numărului de cazuri active și o prognoză a evoluției realizată după modele folosite la nivel internațional.

Cel mai important factor luat în calcul este cel care reprezintă distanțarea socială.

Această prognoză arată o evoluție în funcție de datele de la nivel național din acest moment, iar cifrele se pot modifica în funcție de evoluția zilnică a epidemiei.

Puteți consulta prognoza aici.

Care sunt soluțiile

Totodată, studiul citează și informațiile furnizate de Asociaţia Medicală Texas, cea mai mare asociaţie de profil din Statele Unite ale Americii, cu privire la activităţile care pot prezenta un risc pentru infectarea cu coronavirus și gradul lor de periculozitate.

„Putem modifica favorabil dinamica epidemiei pe două căi: crescând Distanța Socială respectiv reducând Durata Contagiozității”, mai transmit autorii documentului.

Distanța socială este definită ca „intervalul de timp mediu după care o persoană contagioasă ajunge să infecteze la rândul ei o altă persoană”.

„Distanța socială (DS) trebuie să fie mai mare (cu cât mai mare cu atât mai bine) decât durata medie a unui caz contagios(DC) pentru ca numărul de cazuri active (persoane contagioase) să scadă. Pentru România DC = 25.3 zile; măsurile luate ar trebui să asigure o distanță socială mai mare decât 25.3. Această formulă funcționează pe regiuni/țări relativ omogene din punct de vedere al evoluției epidemiei și măsurilor aplicate. Datorită formulelor utilizate, distanța socială calculată pentru o zi suferă mici ajustări în următoarele 3 zile”, se menționează în document.

Reacția lui Raed Arafat

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, afirmă, pe marginea studiului aflat pe masa Guvernului cu privire la posibilele evoluții în pandemie, că nu este exclus ca autorităţile să impună măsuri de restricţie ”zonale sau regionale” acolo unde se va constata o creştere alarmantă a numărului de infectări cu SARS-Cov-2.

În ceea ce priveşte capacitatea sistemului sanitar de a îi trata pe pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19 care au nevoie de terapie intensivă, Arafat susţine că sunt zone în care există ”presiune” pe sistemul sanitar şi zone în care numărul de paturi este, în prezent, suficient.”Aceste cazuri (de infectare cu SARS-COV-2 – n.r.) cresc deja cu câteva sute pe zi. Numărul vindecaţilor este mai mic decât numărul celor care se îmbolnăvesc şi înseamnă că avem o creştere continuă a numărului cazurilor active. Dacă populaţia nu respectă măsurile minime care sunt recomandate – mască, distanţare – riscul există (…) să vedem că situaţia în România poate să se înrăutăţească în continuare în lipsa măsurilor compensatorii care au fost recomandate sau impuse populaţiei”, a declarat Raed Arafat, duminică seară, într-o intervenţie telefonică la Digi 24.

El a precizat că nu este exclus ca autorităţile să dispună măsuri restrictive pe zone sau regiuni acolo unde se va constata o creştere alarmantă a numărului de infectări cu noul coronavirus.”Este posibil să se ajungă la măsuri regionale, zonale, de restricţie, acolo unde apar zone afectate”, a afirmat Raed Arafat, menţionând că nu ”o persoană” decide acest lucru, ci specialiştii în baza datelor Institutului Naţional de Sănătate Publică.Şeful DSU a explicat că astfel de măsuri s-au mai ”practicat în perioada care a trecut”, iar legea recent promulgată de preşedintele Klaus Iohannis şi care va intra în vigoare săptămâna viitoare permite acest lucru.

În ceea ce priveşte capacitatea de tratare a pacienţilor care au nevoie de terapie intensivă, Arafat a susţinut că există zone în care aceste paturi ”nu sunt folosite la maxim pentru că acolo nu e o presiune” şi există zone în care paturile sunt folosite la maxim ”pentru că este o presiune”.Raed Arafat a explicat faptul că atunci când afirmă că nu mai sunt paturi la ATI se referă la acele paturi de terapie intensivă care sunt alocate tratării celor diagnosticaţi cu COVID-19.

1 COMENTARIU

  1. De unde morții mă-tii ști tu ce va fi peste o lună sau două…?..bine că funcționează aparatul de băgat frica in populime și sistemul de prevenție medical e la pământ…sau așa ați primit ordine și sarcini , că să nenorociți poporul ..nu vă rușine teroriștilor…!. țara asta de căcat e condusă de exact aceeași oameni cape timpul lui Ceaușescu, același apart de propagandă Comunist ,de cei cu ochi albaștri…crucea ma-mii voastre de bandiții… incompetenta medicilor, incompetenta guvernanților se traduce prin propagarea fricii, spaimei,terorii in rândurile populației.. așa se conduce o țară ba nenorociților??..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here