Şeful Statului Major Interarme din SUA, despre conflictul din Gaza: Nivelul violenţei e atât de mare, încât nu este în interesul nimănui să continue lupta

Şeful Statului Major Interarme din Statele Unite, generalul Mark Milley, a avertizat, luni, Israel cu privire la riscul extinderii conflictului cu Hamas dincolo de Fâşia Gaza, subliniind că „nimeni nu are interesul să continue luptele”, notează AFP, preluată de Agerpres.

„Nimeni nu neagă dreptul Israelului de a se apăra”, le-a declarat generalul Milley jurnaliştilor în avionul cu care zbura spre Bruxelles, unde urmează să participe la o reuniune a şefilor de stat-major ai NATO.

Dar „sunt ucişi civili, sunt ucişi copii”, a adăugat cel mai înalt gradat american, vorbind în timp ce SUA s-au opus încă o dată adoptării unei declaraţii a Consiliului de Securitate al ONU care îndemna la „încetarea violenţelor” între israelieni şi palestinieni.

Bombardamentele israeliene asupra Fâşiei Gaza au fost reluate luni, la capătul unei săptămâni negre care a făcut 200 de morţi în enclava palestiniană, în timp ce mişcarea Hamas îşi continuă tirurile de rachete.

„Israelul încearcă să se apere”, a adăugat generalul Milley. „Dar nivelul violenţei este atât de mare încât nu este în interesul nimănui să continue lupta”, a subliniat el.

Întrebat despre o posibilă implicare a Iranului în sprijinul Hamas, şeful de stat-major a menţionat că „acest nivel de violenţă este destabilizator dincolo de graniţele Fâşiei Gaza”.

„Indiferent de obiectivele militare, consecinţele ar trebui luate în considerare”, a conchis el. „În opinia mea, dezescaladarea este cel mai bun lucru de făcut în acest moment, pentru toate părţile implicate”.

De la începerea ostilităţilor, la 10 mai, 200 de palestinieni au fost ucişi în Fâşia Gaza, dintre care cel puţin 59 de copii, şi peste 1.300 de răniţi, potrivit unui bilanţ palestinian, citat de AFP.

Pe partea israeliană, zece persoane au fost ucise, printre care un copil, şi 294 rănite după tiruri de rachete.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here