Sfârșitul consensului Covid – comentariu de Jean Pisani-Ferry

Sursa: Pixabay

„Inițial, șocul pandemiei de COVID-19 a dus la unitate și convergență în Europa, pe când faza actuală a crizei este mult mai delicată din punct de vedere economic și politic. Dacă este gestionată greșit, poate redeschide răni vechi și poate spulbera legitimitatea proaspăt dobândită a factorilor de decizie”, scrie Jean Pisani-Ferry, pentru Project Syndicate.

<< Crizele sunt teste solicitante pentru guverne. În 2008, cele mai multe au fost prinse pe picior greșit, când haosul financiar a cuprins lumea dezvoltată. Și în câțiva ani, cei mai mulți dintre liderii lor și-au pierdut mandatul, pe măsură ce furia publicului se apropia de apogeu. Până acum, guvernele au răspuns mult mai bine la consecințele economice ale șocului COVID-19. Dar le va răsplăti electoratul îi sau furia populară va măcina din nou sistemele democratice? Viitorul nostru politic depinde de modul în care alegătorii evaluează performanța liderilor naționali.

În primul rând, să ne întoarcem la 15 septembrie 2008, când banca americană de investiții, Lehman Brothers, a intrat în faliment. A urmat haosul financiar, iar economia a plonjat în recesiune. Guvernele s-au străduit să limiteze daunele suplimentare. Răspunsul lor economic inițial a fost priceput, dar fără rezultat din punct de vedere politic: au fost acuzate de salvarea bancherilor lacomi pe care anterior nu îi supravegheaseră.

Apoi au apărut greșeli majore. În Europa, erorile au început cu un răspuns remarcabil de incompetent la oprirea bruscă a fluxurilor de capital către Grecia, Irlanda și Portugalia, care a transformat probleme minore aproape într-un dezastru pentru zona euro. Apoi a urmat consolidarea fiscală prematură, care a deraiat redresarea. Europa a suferit o recesiune dublă, șomajul a crescut și sprijinul pentru guverne s-a diminuat. Au fost considerate, succesiv, ca dormind în post, mulțumite de sine și lipsite de idei în privința a ceea ce e de făcut.

Rezultatul a fost că, între primăvara lui 2008 și toamna lui 2013, legitimitatea elitelor economice și politice a avut de suferit masiv. Încrederea în Uniunea Europeană a scăzut cu 20 de puncte procentuale. Sprijinul pentru partidele marginale a crescut, în timp ce unele partide principale au fost distruse.

Acum să ne deplasăm rapid până în 2021, iar contrastul este izbitor. În ciuda accidentelor inițiale cu măștile de față și testele COVID-19, guvernele în general nu și-au pierdut încrederea publicului. Alegătorii le creditează în general pentru că au răspuns rapid la criza de sănătate, și cu atât mai mult pe plan economic. Lockdown-urile care salvează vieți, schemele de concedii care mențin veniturile, coordonarea tacită, dar adesea fără cusur între guverne și băncile centrale, și campaniile competente de vaccinare au suscitat un sprijin public semnificativ.

În ciuda fricii reînnoite, a greutăților și a inegalității, majoritatea oamenilor din întreaga lume sunt acum mulțumiți de răspunsul la pandemie. Încrederea în UE a revenit la nivelurile dinaintea crizei financiare. Aceste constatări sunt liniștitoare, deoarece sugerează că guvernele sunt pedepsite pentru politicile proaste și răsplătite pentru cele bune. Cu tot zgomotul și furia dezbaterii politice, se pare că ceea ce politologii numesc legitimitatea output este vie și este bine.

Dar există și avertismente. Primul este că în toate cele 13 economii avansate chestionate de Centrul de Cercetare Pew, atât în ​​2020, cât și în 2021, cetățenii – inclusiv nu mai puțin de 83% dintre respondenții olandezi și 77% dintre respondenții germani – spun că pandemia le-a făcut societatea mai divizată.

Polarizarea dintre taberele pro și anti-vaccin este traumatizantă, deoarece îi face pe oameni să se simtă străini unii față de alții atunci când solidaritatea ar trebui să prevaleze. Faptul că aceste linii de demarcație coincid adesea cu identificarea politică partizană, ca în Statele Unite și într-o oarecare măsură în Germania, este profund tulburător, deoarece indică o incapacitate de a fi de acord cu dovezile științifice. Confruntările violente recente din Țările de Jos ne amintesc că astfel de diviziuni se pot înrăutăți rapid. La fel de îngrijorător este faptul că în Franța, încrederea în oamenii de știință a scăzut semnificativ.

Al doilea semnal de avertisment este că au reapărut controversele de politică economică. Inițial, a existat un consens solid cu privire la ceea ce trebuie făcut. În Europa, s-a ajuns la un acord de suspendare a regulilor fiscale și de ajutor de stat fără prea multe dezbateri, în timp ce decizia Băncii Centrale Europene de a lansa un program dedicat de cumpărare de active a fost rapidă și clară.

În plus, Franța și Germania au convenit, în mai 2020, să propună o inițiativă fiscală fără precedent prin care UE să emită obligațiuni pentru a finanța transferurile către țările sale membre cele mai afectate, cele mai vulnerabile și cele mai puțin bogate. Un proces care în mod normal ar fi durat luni și s-ar fi încheiat cu un eșec, a durat în schimb doar câteva săptămâni și a produs un acord.

Dar această armonie se termină. Inflația este în centrul atenției. Gospodăriile din clasa de mijloc din nordul Europei sunt din ce în ce mai preocupate de faptul că BCE își pune economiile în pericol, popularul tabloid german Bild numind-o pe președinta franceză a băncii, Christine Lagarde, „Madame Inflation”.

BCE rămâne încrezătoare că presiunile inflaționiste se vor diminua în cursul anului 2022. Există argumente bune pentru această opinie, dar mulți din Germania se îngrijorează – și uneori intră în panică – cu privire la rata actuală a inflației anuale, de 4,5%, a țării lor. Președintele Bundesbank, Jens Weidmann, a avertizat recent că „s-ar putea foarte bine ca ratele inflației să nu scadă sub ținta [de 2% a BCE] pe termen mediu”.

Dacă explozia inflaționistă actuală se dovedește temporară, va compensa deficitele din trecut ale inflației în raport cu ținta BCE și va contribui la corectarea dezechilibrelor de competitivitate rămase între nordul și sudul Europei, unde prețurile cresc mai încet. Dar dacă depășirile inflaționiste persistă, consensul politicii pandemice se va destrăma și furia față de euro va reapărea în nord.

Și pe plan fiscal, consensul pandemic este erodat pe fondul diferențelor tot mai mari dintre cei care avertizează împotriva consolidării premature și cei îngrijorați de creșterea datoriei publice. Aceasta este o discuție perfect legitimă. Dar, din nou, întrebarea este dacă dezbaterile politice vor ajunge să alimenteze dispute polarizante, tocmai într-un moment în care Europa are nevoie de un acord privind reforma pactului său fiscal.

Moștenirea traumei comune, a fricii persistente și a diviziunilor ascuțite în cadrul societăților europene fac faza actuală extrem de delicată din punct de vedere economic și politic. Dacă este gestionată greșit, poate redeschide răni vechi și poate spulbera legitimitatea proaspăt dobândită a factorilor de decizie.

În crize, ca și în conflictele militare, victoria nu trebuie niciodată declarată prea devreme. La urma urmei, a câștiga bătălii înseamnă puțin dacă ajungi de partea perdantă a războiului. >>

Administrația fricii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here