Sorin Grindeanu: Deplasarea mea în SUA a fost plătită din banii PSD

Inquam Photos / George Calin

Deputatul PSD Sorin Grindeanu a declarat luni că deplasarea sa în Statele Unite, efectuată în perioada în care era premier, alături de Liviu Dragnea, a fost plătită din banii Partidului Social Democrat.

El a susţinut că nu cunoaşte informaţii referitoare la noul dosar al fostului lider al PSD Liviu Dragnea, în legătură cu deplasarea în SUA.

Nu ştiu absolut nimic, n-am văzut ştirea. Dacă s-a trimis în judecată, înseamnă că au fost informaţi cei care sunt inculpaţi. (…) Nu comentez. Am fost împreună atunci în Statele Unite. Despre restul, e parte din dosar. Am fost de două ori în calitate de martor audiat în acest dosar. Eu ştiu ce s-a plătit vizavi de deplasarea mea, s-a plătit de către partid avionul şi cazarea şi tot ce aveam„, a declarat Grindeanu, la Parlament, notează Agerpres.

Deputatul PSD a adăugat că a refuzat să meargă în SUA pe banii Guvernului.

„Ceea ce pot să vă spun de plătit este că am refuzat, totuşi aveam calitatea oficială atunci de prim ministru şi toate cheltuielile de deplasare nu s-au făcut de către Guvern, s-au făcut de către PSD, al cărui membru eram. (…) Era o perioadă în care exista… subvenţia cred că era mai mare, n-aş şti să vă spun (de unde au venit banii – n.r.), că nu eram trezorier al partidului. Eu am primit invitaţia de la Liviu Dragnea, cerându-mi să merg împreună cu el în Statele Unite”, a explicat Grindeanu.

Fostul premier a mai spus că s-a deplasat în SUA „la o zi sau chiar două zile” după Liviu Dragnea, care avusese întâlniri anterior venirii lui.

„Erau evenimentele pe care le cunoaşteţi – cele legate de depunerea jurământului. Care a fost scopul vizitei domnului Iohannis în urmă cu un an? Să-şi pună o şapcă în cap? Era o chestiune de un moment important, în care depunea jurământul noul preşedinte al Statelor Unite”, a adăugat social-democratul.

Întrebat dacă vizita în SUA a avut caracter oficial, el a spus: „Semioficială”.

Grindeanu a negat că Liviu Dragnea i-ar fi cerut să intervină pentru anumite contracte în domeniul militar: „Niciodată”. „Probabil voi fi audiat şi în instanţă”, a adăugat el.

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un nou dosar, în care este acuzat de trafic de influenţă şi de folosire a influenţei sau autorităţii în legătură cu prezenţa sa la ceremonia de inaugurare a preşedintelui Donald Trump de la începutul anului 2017.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here