Streinu Cercel: Medicamentul primit de Trump a fost autorizat în România și va fi folosit la „Matei Balș”

adrian streinu cercel
Foto: universul.net

Tratamentul cu anticorpi nonoclonali pe care l-a primit președintele SUA, Donald Trump, va fi testat și în România, a anunțat Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului „Matei Balș”.

Într-o intervenție la Medika TV, Adrian Streinu Cercel a declarat că autorizația a venit chiar marți, iar medicamentul se află în studiu clinic de fază trei, ultimul înainte de punerea lui pe piață.

În aceste condiții va fi și administrat bolnavilor din România, a mai spus Streinu Cercel, care a precizat că medicamentul se adresează doar persoanelor aflate în faza incipientă a bolii.

  • Toate detaiile despre tratamentul cu anticorpi monoclonali – AICI

Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România a confirmat, la solicitarea Medika TV, aducerea în România a medicamentului pentru teste clinice: “Precizăm că este vorba despre un medicament investigațional. Până la autorizarea de punere pe piață, conform legislației în vigoare, este obligatoriu ca medicamentele să treacă prin etapa de investigație clinică (studii clinice), fiind administrat la subiecți umani pentru dovedirea eficacității și siguranței”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here