Studiu: O treime din creşterea preţurilor alimentelor din Marea Britanie începând din 2019 a fost determinată de Brexit

O treime din creşterea preţurilor alimentelor plătite de gospodăriile din Marea Britanie începând din 2019 a fost determinată de Brexit, fiind echivalentul a aproximativ 250 de lire sterline (316 dolari) pentru o gospodărie, potrivit cercetătorilor de la London School of Economics şi alte universităţi, transmite Reuters, citată de News.ro.

Marea Britanie se luptă cu inflaţia de mai bine de un an, parţial determinată de cea mai mare rată de creştere a preţurilor alimentelor din 1977, preţurile alimentelor urcând cu peste 19% în ultimul an.

Deşi Londra şi Bruxelles-ul au un acord care permite în mare măsură comerţul cu mărfuri fără tarife, barierele în calea exporturilor şi importurilor sub formă de documente, cunoscute sub numele de bariere netarifare, au cauzat întârzieri şi costuri mai mari.

Studiul Centrului de Performanţă Economică (CEP) a comparat modificările preţurilor la produsele alimentare importate din Uniunea Europeană cu preţurile alimentelor din alte regiuni.

Înainte de Brexit, aceste produse au avut tendinţe de preţ similare, dar, după Brexit, a existat o creştere relativă pentru produsele mai expuse importurilor din UE, tendinţă care a continuat până în 2023.

Studiul a constatat că, între ianuarie 2022 şi martie 2023, preţul produselor alimentare care au fost expuse Brexit-ului a crescut cu aproximativ 3,5 puncte procentuale mai mult decât cele care nu au fost expuse.

Luând în considerare impactul asupra preţurilor alimentelor din decembrie 2019, chiar înainte ca Marea Britanie să părăsească oficial UE, ei au estimat costul Brexit-ului pentru gospodăriile britanice la 6,95 miliarde de lire sterline (8,77 miliarde de dolari), sau 250 de lire sterline pe gospodărie.

Între decembrie 2019 şi martie 2023, preţurile alimentelor din Regatul Unit au crescut cu aproape 25 de puncte procentuale.

”Analiza noastră sugerează că, în absenţa Brexit-ului, această cifră ar fi cu 8 puncte procentuale (30%) mai mică”, a spus CEP.

Produsele cu bariere netarifare mari, cum ar fi carnea şi brânza importate din UE, au înregistrat creşteri de preţ cu aproximativ 10 puncte procentuale mai mari decât produsele similare care nu au fost expuse Brexit din ianuarie 2021, când acordul de comerţ şi cooperare (TCA) al Marii Britanii cu UE a început.

Săptămâna trecută, purtătorul de cuvânt al premierului Rishi Sunak a declarat că plecarea Marii Britanii din Uniunea Europeană nu a fost un eşec, respingând criticile politicienilor eurosceptici de seamă cu privire la modul în care a fost implementat Brexitul.

În general, inflaţia preţurilor de consum din Marea Britanie a atins în octombrie un maxim din ultimii 40 de ani, de 11,1%, potrivit datelor oficiale. Aceasta a încetinit la 8,7% în aprilie.

Impactul Brexit

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here