SUA interzic importurile de petrol şi gaze din Rusia / Kamala Harris, întâlnire cu liderii României și Polonieiarșovia

Preşedintele Statelor Unite Joe Biden a confirmat interzicerea completă a importurilor de petrol şi gaze din Rusia, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă cu privire la sancţiunile economice impuse Rusiei ca urmare a invadării Ucrainei, transmite News.ro.

”Interzicem toate importurile petrol şi gaze din Rusia. Gazele ruseşti nu vor mai fi acceptate în porturile SUA. SUA au decis să sprijine poporul ucrainean şi am clarificat faptul că nu vom susţine invazia rusă asupra Ucrainei. Am luat această decizie împreună cu partenerii noştri din întreaga lume, în special cu statele europene”, a subliniat Biden.

”Principala preocupare a SUA este să ofere un răspuns unit la agresiunea lui Putin, alături de NATO, UE şi toţi Aliaţii noştri. Înţelegem că partenerii din Europa nu ni se pot alătura. SUA produce de două ori mai multă energie decât toate statele UE la un loc, însă lucrăm împreună ca să dezvoltăm o strategie de lungă durată pentru a reduce dependenţa UE de energia Rusiei”, a afirmat Biden.

”Rămânem uniţi în scopul nostru pentru a exercita presiune asupra preşedintelui Putin. Acesta e un pas pe care îl facem pentru a cauza şi mai multă suferinţă lui Putin. Vor fi costuri  şi pentru SUA… Apărarea libertăţii ne va costa şi pe noi”, a adăugat el.

”Am discutat de mai multe ori cu preşedintele Zelenski în ultima săptămână şi m-am consultat cu mai mulţi lideri europeni, continuăm să ne consultăm. Până acum, am oferit peste 1 miliard de dolari Ucrainei pentru asistenţa de securitate. Transporturi de arme ale SUA ajung zilnic în Ucraina. SUA a coordonat livrarea de echipament militar din partea Aliaţilor, precum Germania, Finlanda, Olanda”, a mai declarat Biden.

”Oferim sprijin umanitar poporului ucrainean, atât celor din Ucraina, cât şi celor care au plecat din ţară. L-am trimis pe secretarul general Antony Blinken în weekend la graniţa dintre Polonia şi Ucraina şi în Moldova pentru a evalua situaţia şi ne informa de la faţa locului”, a mai precizat şeful statului SUA.

”Vicepreşedintele Harris se va întâlni cu aliaţii noştri din Polonia şi România la sfârşitul acestei săptămâni. SUA va împărtăşi responsabilitatea de a gestiona situaţia refugiaţilor astfel încât ţările vecine cu Ucraina să nu poarte întreaga povară”, a subliniat preşedintele american.

Rolul extraordinar jucat de Polonia în invazia rusă din Ucraina – The Economist

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here