SUA introduc sancțiuni împotriva Belarusului

Sursa: Pixabay

Statele Unite au confirmat, vineri, o serie de sancţiuni împotriva Belarusului, după deturnarea la Minsk, duminică, a unui avion Ryanair cu destinaţia Vilnius şi arestarea unui jurnalist de opoziţie aflat la bordul acestuia, informează AFP, preluată de Agerpres.

În plus faţă de măsurile deja anunţate în ultimele săptămâni, Washingtonul are în vedere elaborarea împreună cu Uniunea Europeană a unei „liste de sancţiuni ţintite împotriva membrilor cheie ai regimului Lukaşenko”.

„Deturnarea forţată de către Belarus, sub pretexte false, a unui zbor comercial Ryanair care a circulat între două state membre ale Uniunii Europene” şi arestarea jurnalistului Roman Protasevici constituie un afront direct la adresa standardelor internaţionale”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.

Sancţiunile economice împotriva a nouă întreprinderi de stat din Belarus, reintroduse în aprilie în urma reprimării protestelor pro-democraţie, vor intra în vigoare pe 3 iunie.

În urma alegerilor contestate din 2006, Washingtonul a interzis orice tranzacţie cu aceste companii. Trezoreria SUA a suspendat apoi aceste sancţiuni în 2015, salutând unele progrese, dar executivul american a avertizat la sfârşitul lunii martie că această suspendare ar putea să nu fie reînnoită.

Totodată, Washington le-a recomandat cetăţenilor săi să nu călătorească în Belarus.

La rândul său, UE studiază posibilitatea unor sancţiuni care ar putea viza exporturile de potasiu şi tranzitul gazului din Rusia, două surse importante de venit pentru Belarus, conform unei declaraţii făcute joi de şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell.

De asemenea, Bruxelles-ul a cerut companiilor aeriene să ocolească Belarusul.

Regimul de la Minsk susţine că avionul Ryanair care efectua cursa comercială Atena-Vilnius a fost deturnat din cauza unei ameninţări cu bombă şi că arestarea lui Roman Protasevici şi a prietenei sale, Sofia Sapega, a fost întâmplătoare.

Teoria provenienței de laborator a coronavirusului are tot mai multă tracțiune. Raportul OMS-China, o caraghioasă piesă de teatru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here