„Septembrie negru” a fost „luna în care Putin s-a grăbit spre moarte”, scriam la 1 octombrie, subliniind totodată că „logica frontului și a mobilizării aliate din ultima vreme sugerează că, în raport cu octombrie și noiembrie, se prea poate ca rușilor septembrie să le trezească o amintire chiar plăcută”.
Un bilanț chiar și făcut pe fugă, acum, când s-a scurs doar jumătate din luna noiembrie, pune într-o lumină orbitoare dramatica degradare a poziției ruse deopotrivă pe frontul ucrainean și pe cel al relațiilor internaționale.
OCTOMBRIE
- Octombrie a adus lovirea Podului Crimeea și astfel mesajul neechivoc că procesul de uzură al capacității Rusiei de a mai păstra peninsula anexată ilegal în 2014 este ireversibil.
- Octombrie a adus totodată noi câștiguri teritoriale obținute de armata ucraineană.
- Și tot octombrie, în urma sadicelor, dar irelevantelor strategic bombardamente rusești asupra infrastructurii energetice și civile ucrainene, a stimulat creșterea sprijinului occidental pentru Ucraina pe un palier sensibil și la care existau restanțe nepermise – apărarea antiaeriană. Acest aspect este extrem de important, întrucât e foarte probabil ca implicațiile sale să bată mult dincolo de obiectivul imediat (acela al unei contracarări mai eficiente a tentativelor Moscovei de a pune presiune pe conducerea de la Kiev prin aplicarea unui suplimentar și copleșitor stres asupra populației). Este ușor de intuit că aceleași mecanisme complexe în materie de apărare antiaeriană, furnizate de aliați și menite să apere cerul ucrainean de rachetele care țintesc unități energetice de pildă, vor fi de un vital folos și în operațiunile ofensive ale trupelor ucrainene, ce au ca obiectiv recucerirea teritoriului capturat de ruși. Ca de atâtea ori înaintea declanșării conflictului și pe parcursul lui, „genialul calcul” al lui Putin a dus la înrăutățirea perspectivelor armatei sale în loc să le îmbunătățească. Dar, e bine știut, armatele și popoarele au comandanții supremi pe care îi tolerează!
NOIEMBRIE
De reținut, înainte de orice, că noiembrie a ajuns doar la jumătate de drum, prin urmare există încă un spațiu generos de noi evoluții-cheie. Chiar și așa, luna în curs i-a administrat deja Moscovei cel puțin trei lovituri năprasnice:
- Iranul a rămas pe mai departe fragilizat de valul protestelor care amenință stabilitatea regimului teocratic, dar – foarte important de semnalat – Iranul a început să simtă și disconfortul de a fi asociat cu livrările de drone către Rusia; da, acele drone din care o mare parte fusese folosită de Moscova pentru a lovi civilii din Ucraina, lucru care a dus la reacții internaționale în lanț, care nu s-au mai limitat aspectul verbal al luării tranșante de poziție.
- În SUA, rezultatele alegerilor intermediare au anihilat speranțele regimului Putin de a-și vedea inamicul de peste ocean plonjând în brațele trumpismului și, implicit, în incertitudini și dinamici haotice pe plan intern, care să afecteze substanța abordării Washingtonului față de conflictul ruso-ucrainean.
- Și cireașa de pe tort: trupele ruse s-au retras din Herson, singura capitală regională care pe care reușiseră să o cucerească. Pe plan intern, în Rusia, reușita istorică a ucrainenilor, posibilă cu sprijinul vital al aliaților (preponderent al SUA), are deja ecouri evidente, amuțind televiziunile și isterizând universul virtual al bloggerilor militari. Cu jumătate de gură, aceștia din urmă cer să curgă sânge de vinovați la nivel înalt, iar cu jumătate de gură atenuează tonul de teama arestării sub acuzații de discreditare a armatei și incitare la revoltă. Le-a sărit însă în ajutor ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, care a formulat cu subiect și predicat ceea ce gândește acum orice propagandist rus și blogger militar, fără însă a și îndrăzni să rostească până la capăt: această înfrângere colosală va semăna îndoială în rândul opiniei publice ruse (e cu atât mai relevantă declarația cu cât, de-a lungul acestui război, analizele britanicilor au strălucit prin acuratețea descrierii faptelor și precizia anticipărilor).
Acum, un detaliu imposibil de trecut cu vederea, care leagă precum un fir de aur evoluțiile nefaste, pentru ruși, din octombrie și prima jumătate a lui noiembrie, este cel al costurilor umane și materiale. Iar pentru Moscova, ultima lună și jumătate s-a scurs pe fondul unor bilanțuri năucitoare de victime înregistrate zilnic, într-un război în care estimările americane vorbesc deja de cel puțin 100.000 de militari scoși din luptă (morți, răniți, dispăruți). E drept, SUA vorbea de același număr ca fiind valabil și pentru partea ucraineană, dar în economia războiului de față rata pierderilor din acest interval e cu atât mai problematică, dramatică și suprarealistă pentru Putin, în condițiile în care dictatorul a închis luna septembrie printr-o ceremonie-fantomă de anexare a teritoriilor ocupate din patru regiuni ale Ucrainei; iar multe dintre victimele din tabăra rusă, căzute în luptele din ultimele șase săptămâni, s-au înregistrat în aceste perimetre care-i fuseseră prezentate poporului rus ca fiind pe vecie aliniate și securizate.
Prin amenințări nucleare, tertipuri retorice, jocuri de influență, război energetic, eforturi diplomatice și speranțe într-o vreme favorabilă (în speță, o iarnă grea), regimul Putin caută neobosit să obțină o pauză pe front. Deși inițial existaseră unele voci occidentale care păreau a se fi pierdut cu firea, e greu de crezut că acțiunile întreprinse de Moscova pe primele cinci paliere îi vor oferi acel răgaz, cel puțin asta indică ultimele semnale. Mai rămâne de văzut doar cum vor evolua lucrurile sub aspectul variabilei meteo.
Dar nici pe zona asta, hazardul nu e neapărat cel mai bun prieten al rusului. Pe fondul „show-ului” global făcut de schimbările climatice, nu e deloc exclus ca iarna grea la care speră Kremlinul să nu fie anul acesta chiar atât de grea pentru tipul de răgaz la care jinduiește.
Iar Moscova a înregistrat deja primul eșec de această natură, în acest război, mizând orbește pe starea vremii, pe fondul limitării accelerate a opțiunilor. După cum nota chiar Kommersant, zilele trecute, pentru ruși vremea nespecifică pentru această perioadă a jucat deja la ofsaid pe celălalt front delicat, cel al gazului, ajutând țările UE să înmagazineze gaze în volume mult peste așteptări, aproape de 100%.
După cum scriam pe 11 septembrie, pornind de la parodia propagandistică finanțată de Gazprom, „generalul Iarnă va trăda de data asta”. Pe jumătate, a făcut-o deja, iar pe cealaltă jumătate experiența arată că în zilele noastre s-au întrunit mai multe condiții climatice ca oricând în ultimele secole astfel încât „generalul Iarnă” să procedeze la fel.
Pe măsură ce ne apropiem de împlinirea a nouă luni de război ruso-ucrainean și în lumina ultimelor evoluții, e de așteptat ca presiunea sub care luptă Rusia lui Putin să crească într-o cadență care să facă tot mai nesustenabilă ținerea în frâu a ambelor fronturi: cel intern și cel militar. Nu e nevoie de colaps concomitent. E suficient ca unul dintre ele să cedeze, că îl va antrena instantaneu și pe celălalt.
Sfidând realitatea precum un conspiraționist ce moare pășind în gol pentru că nu crezuse în gravitație, Dmitri Peskov, amplificatorul ventrilocului Putin, spunea într-un foarte scurt comentariu pe tema fugii armatei ruse din Herson că nimic nu s-a schimbat; că Hersonul anexat pe hârtie rămâne tot al lor, chiar dacă Hersonul propriu-zis e în mod palpabil liber.
Problema Rusiei de azi este aceea că Ucraina de azi a făcut ca nici măcar hârtia să nu mai poată suporta orice. Știm din atâtea episoade ale istoriei că niciun dictator nu a mai rezistat mult timp după ce s-a întâmplat asta.
