Svetlana Alexievici, laureată a Premiului Nobel pentru literatură, se află la Berlin, pentru tratament medical. Într-un interviu acordat Der Spiegel, ea a vorbit despre protestele din Belarus, ororile regimului Lukașenko, dar și despre modul în care poate ajuta comunitatea internațională.
Publicația german notează că Svetlana Alexievici a rămas mult timp tăcută, iar la sfârșitul lunii septembrie a sosit în capitala Germaniei. Dincolo de timpul ocupat cu îngrijirile medicale, laureata Nobel a primit a primit vizitele unor membri ai guvernului german și Bundestag-ului. Totuși, subliniază Der Spiegel, Svetlana Alexievici a refuzat să dea interviuri. Săptămâna trecută, s-a răzgândit, după oroarea cu tânărul din Minsk omorât în bătaie de forțele de securitate.
Svetlana Alexievich, în vârstă de 72 de ani, este profund îngrijorată de viitorul țării iar pentru ea fiecare dimineață începe cu e-mailuri care o fac să plângă. Pe câteva dintre ele le-a arătat și reporterilor Der Spiegel. Înfățișează prizonieri torturați în pușcăriile dictatorului Lukașenko, imaginile fiind șocante: mâini zdrobite și mutilate, corpurilor pline de răni deschise și pline de sânge.
„DER SPIEGEL: Doamnă Alexievici, acum șapte săptămâni, ați părăsit Belarus pentru a primi tratament medical la Berlin. Cum vă simțiți?
Alexievici: Sufăr de nevralgie trigeminală, o durere de față. Dar pot vorbi din nou acum, nervul s-a calmat. Sunt bine.
DER SPIEGEL: Cât timp intenționați să rămâneți la Berlin?
Alexievich: Până dispare Alexander Lukașenko. Ceea ce face este o catastrofă. De la frauda electorală din august, 27.000 de persoane au fost încarcerate: oameni de știință, profesori, oameni obișnuiți, muncitori, studenți. Oameni din toate categoriile sociale. Lukașenko distruge țara.
DER SPIEGEL: Ați fost și în pericol?
Alexievici: Am fost membră în Consiliul de coordonare al opoziției. La început, eram șapte, dar, unul câte unul, toți ceilalți au fost arestați sau au trebuit să fugă din țară. Când am rămas ultimul dintre membri încă în libertate, paznicul clădirii în care locuiesc mi-a spus: Fiți atentă, nu ieșiți afară. Acolo sunt oameni care vă așteaptă. Așa că le-am cerut prietenilor și jurnaliștilor să vină în apartamentul meu. Au venit și câțiva ambasadori din țările Uniunii Europene.
DER SPIEGEL: Sună destul de dramatic.
Alexievici: Lui Lukașenko nu-i pasă de funcționarea societății. Până în prezent, 50 de medici au fost arestați, în ciuda situației dramatice privind coronavirusul și în pofida faptului că spitalele sunt copleșite. Un renumit cardiolog din Minsk a refuzat să-i concedieze pe tinerii medici care participaseră la demonstrații, motiv pentru care a fost el însuși dat afară. Ieri, am primit un mesaj că i-a fost incendiată casa de vacanță. Făptașii au lăsat în urmă o scrisoare de amenințare și o păpușă voodoo, cu chipul lui, care fusese înjunghiată. Tot orașul Minsk este înțesat de forțe speciale mascate care îi opresc fără discriminare pe oameni și îi rețin. Este un război civil hibrid, cu adepții lui Lukașenko împotriva celeilalte jumătăți ale populației.
DER SPIEGEL: Cine sunt adepții săi?
Alexievici: În rândul populației, există oameni perfect normali care îl susțin, poate pentru că se tem că altfel ar avea câte ceva de pierdut. Mai mult decât orice, el este susținut de rămășițele sistemului sovietic. Chiar și pe mie m-a surprins cât de repede s-a întors totul înapoi, mă refer la metodele serviciilor secrete din epoca Stalin. În cel de-al doilea război mondial, am învins fascismul și am dezvoltat un vaccin puternic împotriva acestuia. Dar nu avem niciun medicament care să ne protejeze de Gulag și Stalin. Vechile atitudini pot fi reactivate în orice moment.
DER SPIEGEL: În această vară, ați spus că v-ați îndrăgostit din nou de poporul belarus.
Alexievici: Îmi amintesc exact cum a început, cu mult înainte de alegeri. Pentru a fi recunoscut drept candidat la alegerile prezidențiale, trebuie să aduni 100.000 de semnături. Într-o zi, când ieșisem la cumpărături la o piață din apropierea casei mele, nu-mi venea să-mi cred ochilor: era o coadă de cel puțin cinci kilometri lungime. Oamenii așteptau la ea ca să semneze pentru Viktor Babariko, dornic să candideze la funcția de președinte. Oamenii veniseră de departe pentru a face acest lucru. Oricine, în afară de Lukașenko, spuneau ei. Nu mi-am mai recunoscut propriul popor.
DER SPIEGEL: Nu după mult timp, Babariko a fost arestat și nu i s-a permis niciodată să candideze la alegeri.
Alexievici: Lukașenko i-a arestat ori i-a împins spre exil pe cei mai importanți bărbați care au candidat la alegeri. Dar rezultatul nu a fost cel scontat, deoarece soțiile au candidat în locul lor – și au fost purtate de un nou val de entuziasm. Oriunde mergeau aceste femei, apăreau mii de oameni să le vadă. Bărbații se aflau în închisoare, iar femeile au preluat campania. Mai demult, acest lucru ar fi fost de neimaginat.
DER SPIEGEL: O revoluție a femeilor.
Alexievici: Svetlana Tikhanovskaya a candidat în locul soțului ei. Veronika Tsepkalo a candida în locul soțului ei, Valery. Soția lui Babariko este decedată, așa că managerul său de campanie, Maria Kolesnikova, a candidat în numele lui. Lukașenko nu prea știe ce să facă cu femeile și le-a denigrat frecvent. Pentru el tot ce contează este cine a făcut armata. El a subestimat femeile, până când demonstrațiile în sprijinul femeilor s-au răspândit inclusiv în sate.
DER SPIEGEL: De unde vine puterea femeilor din Belarus?
Alexievici: Femeile au menținut țara unită în urma prăbușirii Uniunii Sovietice. Bărbații de atunci erau deseori descurajați și începeau să bea. Femeile au cărat genți uriașe în țările vecine și au început să vândă lucruri. Rețelele care au rezultat au fost formate în primul rând din femei. Pentru mine a fost incredibil să văd toate aceste femei la demonstrații. Nu știam că există atât de multe femei frumoase în Belarus.
DER SPIEGEL: A devenit rapid clar că alegerile au fost manipulate. Cum ați reacționat?
Alexievici: Ideea din spatele Consiliului nostru de coordonare a fost aceea de a prelua puterea fără violență și vărsare de sânge. Demonstrațiile trebuiau să fie serbări. De aceea am adus flori. Am vrut să le dăm bărbaților cu măști negre. Am vrut ca ei să-și dea seama că a fost și victoria lor. În Belarus, am avut întotdeauna senzația de a fi fost lăsați în urmă de istorie. Cine vrea să fie ultima republică sovietică din Europa? Deodată, lucrurile se schimbau. Protestele au fost ca nașterea unei noi națiuni.
DER SPIEGEL: Lukașenko a răspuns manifestărilor pașnice cu violență. Ați fost prea optimistă?
Alexievich: El și oamenii săi se pregătiseră pentru această situație de mult timp. Echipamentele fuseseră depozitate, trupele erau gata și așteptau. Iar schimbarea a venit repede. Dintr-o dată, atrocitățile au fost peste tot, s-a tras, au apărut canistre cu gaze lacrimogene. Locuiesc la etaj, iar de la fereastra mea, vedeam norii de gaze lacrimogene plutind deasupra orașului. Am auzit zgomotele, bubuiturile cartușelor, sirenele. A trebuit să plâng. Și apoi am aflat cum erau tratați oamenii în închisori, cum erau abuzați. Că dispăreau. Unii dintre cei reținuți nu au reapărut nici până în prezent. Acesta a fost al doilea mare șoc.
DER SPIEGEL: Cine sunt cei care comit atrocitățile?
Alexievici: Nu sunt polițiști obișnuiți, ci oameni însărcinați cu sufocarea revoltei. Și li s-a permis să comită orice act de cruzime au dorit. Sunt tineri pe care regimul i-a echipat cu arme și putere.
DER SPIEGEL: O vreme, au existat zvonuri că ar fi implicat și personal de securitate din Rusia.
Alexievici: Și eu am crezut asta. Nu-mi puteam imagina că oamenii noștri își vor ataca propria populație cu o asemenea brutalitate. Dar asta s-a întâmplat. Se pare că Lukașenko l-a întrebat pe actualul său ministru al apărării dacă este pregătit să facă orice ar fi nevoie. Există, de asemenea, tineri care au fost la academia militară și spun că li s-au pus întrebări de genul: „Ți-ai ucide proprii părinți pentru a apăra țara?”
DER SPIEGEL: Ce se va întâmpla în continuare?
Alexievici: Consiliul de coordonare al opoziției nu mai există. Membrii săi sunt sau au fost în închisoare, au fost expulzați din țară sau au fugit. Există un nou consiliu, dar numele membrilor acestuia sunt secrete, pentru propria lor siguranță. Comunicarea are loc prin intermediul rețelelor sociale. Dar am senzația că lumea din Occident nu înțelege ce se întâmplă în Belarus. Ceea ce trăim este violență brutală împotriva oamenilor nevinovați. Închisori care sunt supraaglomerate cu oameni a căror singură crimă este participarea la demonstrații. Oamenii sunt în mod sistematic umiliți. Adesea, la toalete nu curge apă, iar celulele destinate pentru cinci persoane sunt umplute cu 35. Deținuții trebuie să doarmă în picioare zile, uneori săptămâni. Cunosc astfel de povești doar din epoca Stalin. Încearcă sistematic să-i facă pe oameni să cedeze. Am văzut o mulțime de lucruri rele în țara mea, dar sunt încă îngrozită de ceea ce se întâmplă în Belarus. O țară mică, mândră, luptă împotriva unui criminal nebun, chiar în mijlocul Europei! Și lumea tace. Ce crime au comis acești oameni? Vor noi alegeri. Vor ca rezultatele alegerilor, evident falsificate, să fie anulate. Și ce spune Lukașenko? Nu, nu voi renunța la dragostea mea.
DER SPIEGEL: Chiar spune lucruri de genul acesta?
Alexievici: Da, așa vede el Belarusul. Cu toate acestea, el a transformat țara într-un lagăr de concentrare, iar în acest context trebuie să spun că sancțiunile nu sunt suficiente.
DER SPIEGEL: Ce poate face Uniunea Europeană?
Alexievici: Sancțiunile UE sunt bune, dar departe de a fi suficiente. Interdicțiile de călătorie pentru funcționarii guvernamentali importanți nu îi afectează cu adevărat atât de mult, deoarece familiile lor pot călători în continuare. Oricum, Lukașenko le-a interzis oficialilor să părăsească țara. Un lucru care ar putea fi făcut este excluderea Belarusului din sistemul bancar internațional. Industria petrolieră este importantă pentru țară, așa că s-ar putea aplica sancțiuni și acolo. Asta ar afecta puternic economia. Lukașenko ar fi neputincios împotriva protestelor care vor izbucni atunci. Vrem un transfer pașnic de putere, lucru pe care Lukașenko nu și-l poate imagina. El crede că funcția îi aparține.
DER SPIEGEL: Nu este singurul în acest moment.
Alexievici: Da, pare a fi contagios. Dar SUA este o țară mare, importantă, cu instituții democratice puternice. Belarusul nu este. Dacă lucrurile continuă așa cum sunt, Lukașenko ne va învinge.
DER SPIEGEL: Ați vorbit mai devreme despre nașterea unei noi națiuni. Ce fel de națiune este? În mișcarea de protest de până acum, cu greu au existat voci care cereau legături mai strânse cu Occidentul, spre deosebire de Revoluția Portocalie din Ucraina, de exemplu.
Alexievici: Este adevărat. Privim spre Occident. Dar aceste proteste sunt axate pe încercarea de a scăpa de un dictator, nu pe locul căruia am vrea să-i aparținem. Noul Belarus, văzut în vară, este o țară democratică. Restul vor veni mai târziu.
DER SPIEGEL: În acest moment, se pare că există două grupări care se confruntă. Una este agresivă, iar cealaltă este ținta acelei agresiuni. În cel mai bun caz, este un impas.
Alexievici: Dacă există un dezastru economic și dacă ar fi eliberați prizonierii politici, s-ar putea ajunge într-un punct în care ar putea apărea ceva nou. Este posibil ca Rusia să nu permită o reorientare spre Europa, dar chiar și asta ar fi acceptabil pentru mine chiar acum. Orice ar fi mai bun decât situația actuală.
DER SPIEGEL: Și dacă nu asta se întâmplă?
Alexievici: Lukașenko este capabil de orice. Îmi pot imagina dezintegrarea completă a țării, haosul, un război civil.
DER SPIEGEL: Ce vreți să spuneți mai exact?
Alexievici: Belarusul este acum o țară înarmată. Toate unitățile posibile au fost mobilizate pentru a zdrobi opoziția. În plus, este pandemia de coronavirus. Rezultatul ar putea fi un incendiu incontrolabil. Aceste noi forțe speciale de poliție sunt ținute împreună de sângele vărsat. Le este frică de un nou guvern din cauza pedepsei la care s-ar putea aștepta. Vina pe care au acumulat-o în ultimele luni îi leagă strâns pe acești tineri.
DER SPIEGEL: Vă este greu să fiți aici, la Berlin, într-un moment în care se decide viitorul țării dumneavoastră?
Alexievici: Dacă aș fi fost trimisă la închisoare, nu aș fi dus-o la fel de bine, cu boala mea. Nu mai pot face nimic în acest moment.
DER SPIEGEL: Dar dvs? Ați fi pregătită să preluați rolul de președinte de tranziție?
Alexievici: Am tot auzit, dar niciodată nu m-am gândit serios la asta. Sunt scriitor, nu politician. Pentru politică, e nevoie de un set diferit de abilități, pe care nu le posed.
DER SPIEGEL: Nu sunteți singura figură importantă de opoziție din lumea rusofonă care se află în prezent la Berlin. Sunteți în legătură cu Alexei Navalnîi?
Alexievici: Nu.
DER SPIEGEL: Dar cu ceilalți membri ai opoziției ruse?
Alexievici: În timpul verii, am trimis un apel către intelectualitatea rusă. „Un popor este distrus sub ochii voștri. De ce tăceți?” Zece oameni au răspuns, democrați curajoși. Dar doar 10.
DER SPIEGEL: Cum explici asta?
Alexievici: Sentimentul că țările din jur aparțin de fapt imperiului rus este adânc înrădăcinat în poporul rus.
DER SPIEGEL: Există tulburări în multe locuri de la periferia Rusiei: Belarus, Ucraina, Georgia, Kârgâzstan, Moldova, Azerbaidjan, Armenia. De ce acum, la trei decenii de la prăbușirea Uniunii Sovietice?
Alexievici: Imperiul a slăbit și elita comunistă se stinge, încet, peste tot. Acum, cei care vor putere se luptă între ei. Este un cazan imens în interiorul căruia totul fierbe: vechi comuniști, noi capitaliști.
DER SPIEGEL: La începutul interviului, ați spus că veți rămâne la Berlin atâta timp cât Lukașenko va fi la putere. Credeți că veți putea reveni în curând?
Alexievici: Într-un fel, am sentimentul că nu va mai dura mult. Nu cred că Lukașenko va fi capabil să suprime energia oamenilor pentru totdeauna. Timpul lui a expirat. Dar asta se va întâmpla numai ne va ajuta comunitatea internațională”.
