Tensiuni la cote maxime: Biden, tot mai aproape de victorie. Dar bătălia încă nu s-a încheiat

    Joe Biden preia conducerea și în Pennsylvania. Candidatul democraților conduce acum în cele patru state care vor decide cine va deveni următorul președinte al SUA.

    După ce a preluat conducerea în Georgia, în urmă cu două ore, Joe Biden conduce acum și în Pennsylvania, stat care numără la final voturile venite prin corespondență. Cum democrații și-au sfătuit alegătorii să voteze în acest fel, creșterea procentelor lui Biden era previzibilă, dar la fel și întârzierea numărării voturilor.

    Asta înseamnă că Biden poate câștiga cu oricare două dintre ele sau numai cu Pennsylvania.

    Șansele lui Donald Trump pentru al doilea mandat scad dramatic, dar este de așteptat ca acesta să ceară renumărarea voturilor în unele stat dacă scorul e strâns.

    Faptul că republicanul a avut inițial un avans de 700 de mii de voturi în Pennsylvania, în timp ce Georgia este un stat tradițional republican, le-a dat emoții mari democraților.

    Cursa încă nu s-a încheiat, voturile rămase de numărat fiind mai multe decât diferența dintre cei doi candiați, așa că deocamdată niciuna dintre televiziunile americane nu se grăbește să îl anunțe pe Joe Biden câștigător.

    În cazul în care își păstrează avantajul doar în Pennsylvania, Biden strânge numărul minim de electori pentru a câștiga cursa prezidenția. Biden conduce acum în toate cele patru state în care numărătoare nu s-a încheiat.

    În acest moment sunt șase state încă neatribuite, dar Trump pare că va câștiga Carolina de Nord și Alaska, așa că diferența se va face în doar patru – Pennsylvania (20 de electori), Georgia (16 electori), Arizona (11 electori) și Nevada (6 electori). 

    Pentru a deveni președinte, un candidat trebuie să strângă minimum 270 de electori (adică jumătate plus unul, detalii aici despre sistemul electoral din SUA), iar până acum Joe Biden a adunat 253, iar Donald Trump 213.

    Între timp, acțiunile în justiție deschise de Echipa Trump prin care reclama nereguli în Michigan, Georgia și Pennsylvania, au fost respinse de instanțele locale.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here