„Cu aproape cinci decenii în urmă, am fost trimis în prima mea misiune la Moscova, ca corespondent străin pentru Reuters, și mi s-a spus, la serata de adio într-un pub, cât de norocos eram. Cu siguranță, au spus colegii mei, aveam să asist la sfârșitul lui Leonid Brejnev, omul rău de la Kremlin. Ei bine, sfârșitul lui Brejnev s-a dovedit a fi la perioada de mijloc a epocii Brejnev, în timp ce el continua să se clatine”, scrie Roger Boyes într-un editorial din The Times.
<< Acum, războiul din Ucraina, răvășit și brutal, este tratat în Occident ca ultima suflare a lui Vladimir Putin, deznodământul sălbatic al unui regim zdruncinat. Pariul meu este că am ajuns la mijlocul erei Putin, nu la sfârșitul lui Putin. Și că, chiar și atunci când războiul se va termina, Rusia va deveni mai întunecată și mai urâtă.
Occidentul proiectează trei presupuneri false legate de politica Kremlinului. Prima este că liderii sunt trași la răspundere individual și public, că „greșelile” războiului din Ucraina vor fi supuse echivalentului de la Moscova al Raportului Chilcot. Nu se va întâmpla asta. Nici nu există vreun semn că Putin își va pierde apetitul pentru război în țară și în străinătate. Violența care stă la baza sistemului de guvernare al lui Putin, geometria fricii, nu a fost îmblânzită de invazie. În cele din urmă, comanda lui Putin asupra poliției secrete, instanțelor și mass-media este atât de cuprinzătoare încât a devenit remarcabil de ușor să caute țapi ispășitori și să evite vina pentru propriile gafe. Nu va fi gonit cu huiduieli de la putere.
Oricum se va termina războiul din Ucraina, mânia și frustrarea lui Putin vor persista și vor fi dezlănțuite împotriva rușilor înșiși. Pregătiți-vă pentru Marea Epurare din 2022. Nu va fi la fel de feroce ca a lui Stalin în 1937, când 680.000 au fost executați, 116.000 au fost trimiși în gulag și alte mii s-au sinucis. Toată lumea știa la ce să se aștepte când un judecător condamna victima unui proces spectacol la „zece ani fără drept de corespondență”. Însemna că prizonierul nu avea nicio șansă de supraviețuire. Putin îl poate admira pe Stalin, dar chiar și el trebuie să accepte că o epurare modernă trebuie să arate puțin diferit. La urma urmei, în 2017 a inaugurat oficial un Zid al Durerii la Moscova pentru a comemora victimele lui Stalin din 1937. Și este imposibil să scuturi de modul în care epurările au afectat psihicul Rusiei și-al tuturor societăților post-sovietice.
Epurările lui Stalin au vizat consolidarea stăpânirii sale într-un moment în care unii din Partidul Comunist își pierdeau încrederea în conducerea sa, nemulțumiți de dezastrul colectivizării agricole. Serghei Kirov a fost asasinat în 1934, iar o investigație secretă a poliției a părut să arate spre rețelele de oponenți ai lui Stalin. A fost un hop scurt de la bătăile în toiul nopții și până la beciurile din Lubyanka. Putin răspunde, de asemenea, la ceea ce el vede drept critici interni care-i exploatează erorile de judecată.
Există asemănări izbitoare. Stalin s-a concentrat asupra generalilor Armatei Roșii. Putin a înlocuit cel puțin opt generali și pare că abia a început. Serghei Șoigu, ministrul apărării și cândva un tovarăș de vânătoare de încredere, a dispărut în mare măsură din primplan. Unii spun că el ar fi planificat cea mai recentă invazie cu generali superiori ai FSB mai degrabă decât cu cei de la conducerea armatei – de aici și defalcarea logisticii, lipsa de pregătire, confuzia cu privire la scopul real al războiului. Așadar, ofițerii FSB au fost puși în arest la domiciliu. Securocrații care l-au ținut pe Putin la putere sunt înaintați acum ca țapi ispășitori.
Pentru ca campania militară să nu alimenteze o mișcare națională de stopare a războiului, pedeapsa cu închisoarea a disidentului-șef Alexei Navalnîi a fost majorată. Mass-media independentă este strânsă cu ușa. Cel puțin 15.000 de persoane au fost arestate pentru că au criticat „operațiunea” ucraineană. Este puțin probabil ca acestea să fie măsuri temporare. Mai degrabă, fac parte dintr-o represiune mai amplă și mai profundă. Epurarea lui Putin, ca și epurarea lui Stalin, ajunge dincolo de elitele nemulțumite și în clasa de mijloc, vizează intelectualii, dramaturgii, doctorii. Se lovește chiar de ideea că societatea ar putea fi modernizată prin inițiativă personală; vede societatea civilă ca pe-o modalitate ascunsă de a sabota puterea.
Nu-i de mirare că există un exod al tinerilor și-un exod de creiere spre Istanbul. Ei cred că Putin a încălcat un contract nescris: ar suporta raționalizarea strictă a libertății de exprimare în schimbul unei nișe confortabile în care ar putea funcționa ca inovatori în tehnologie, să câștige dolari, să găsească modalități de-a evita serviciul militar. Acum, mirosind a epurare, aceștia preferă să lucreze în cafenelele turcești, la fel cum mulți dintre criticii lui Stalin s-au instalat cândva la Paris.
1937 a fost un dezastru pentru Uniunea Sovietică, dar Stalin a continuat să conducă țara până la moartea sa în 1953. Este puțin probabil ca Putin să mai reziste încă 16 ani; el ar avea 85 de ani. Dar Occidentul trebuie să-și dea seama cum s-ar putea descurca cu un Putin fără sfârșit, cu un dictator aflat în căutarea constantă a unor mici războaie de câștigat și poate chiar și a unei mari confruntări finale printre sloiurile topite ale Arcticii.>>
De ce au fost comunicațiile armatei ruse interceptate masiv de Ucraina
