TikTok, aplicația care oferă refugiu extremiștilor, investigată în SUA ca potențial risc de securitate națională

Autoritățile din SUA au deschis o investigație în cazul TikTok, aplicația de creat și distribuit videoclipuri scurte, unde mai mulți „influenceri” ai alt-right s-au refugiat după ce au fost interziși pe Facebook, Twitter, Youtube și altele. Mai precis, este verificată achiziția de către o firmă din China a companiei americane care a devenit TikTok. Asta după ce, luna trecută, doi congresmeni au cerut administraţiei americane să analizeze ameninţările pe care le-ar putea reprezenta aplicaţia.

Evaluarea este făcută de Committee on Foreign Investment (CFIUS), comisia federală care analizează din perspectiva securității naționale achizițiile de firme americane de companii străine, a scris New York Times. Publicația citează surse anonime, deoarece asemenea controale nu sunt publice și este interzis prin lege ca CFIUS să le facă publice.

În noiembrie 2017, adică acum doi ani, o firmă din Beijing numită ByteDance a cumpărat Musical.ly, la vremea aceea o aplicație foarte populară printre adolescenți. Aceștia o foloseau să facă și să distribuie videoclipuri scurte de karaoke. Musical.ly avea 60 de milioane de utilizatori în SUA și Europa când a intrat în portofiul ByteDance.

Tranzacția a avut o valoare între 800 de milioane și 1 miliarde de dolari. Dar ByteDance nu a cerut aprobare de la CFIUS când a parafat înțelegerea, ceea ce stă la baza investigației din prezent, potrivit Reuters. CFIUS este acum în discuții cu firma din China ca să stabilească ce măsuri trebuie să ia ca să nu fie obligată să vândă activele Musical.ly cumpărate acum doi ani.

ByteDance a promis atunci că va ține separat Musical.ly de aplicațiile sale chinezești. Dar, la nici un an de la achiziție, Musical.ly era îmbinat cu TikTok, un serviciu chinezesc similar. Din asta a rezultat un fenomen cultural global și una dintre aplicațiile cu cea mai rapidă creștere.

60% dintre cele 26,5 milioanele de utilizatori activi lunar din SUA au între 16 și 24 de ani, a scris Reuters.

TitTok este o aplicație ce permite utilizatorilor să creeze videoclipuri scurte, de 3 până la 15 secunde, care să fie distribuite rapid. Cele mai multe clipuri sunt legate de muzică, de meme-uri și de cultura pop – genul de filmulețe haioase omniprezente pe Internet. Aplicația a fost descărcată de aproape un miliard de ori, la nivel global.

Tiktok a devenit „casă” pentru mai mulți activiști alt-right (dreapta radicală din SUA, care a avut un rol major în alegerea lui Donald Trump ca președinte) care au fost interziși pe Twitter, Facebook, Youtube sau alte platforme similare. Pe TikTok, aceștia sunt liberi să răspândească mesaje rasiste, xenofobe, antisemite, misogine și pline de ură. 

Universul.net a scris despre TikTok aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here