Cadrele intelectuale dominante persistă până când limitările lor în a descrie realitatea devin de necontestat, iar astfel se deschide calea pentru o nouă paradigmă. Ideea că lumea poate și va înlocui combustibilii fosili cu surse regenerabile a ajuns în acest punct, scriu și Project Syndicate.
<< Ideile și cuvintele pe care le folosim pentru a le contura contează. De exemplu, pe măsură ce Războiul Rece se apropia de sfârșit, expresia „sfârșitul istoriei” sugera că dezintegrarea comunismului sovietic va lăsa fără rivali democrația liberală și economiile de piață. Această idee a prins rădăcini în rândul factorilor de decizie occidentali, făcându-i să creadă că își pot permite să se relaxeze. Trei decenii mai târziu, „sfârșitul istoriei” și politicile care au rezultat din aceasta par profund eronate.
Astăzi, „tranziția energetică” a câștigat influență în rândul factorilor de decizie. Deși termenul sugerează necesitatea trecerii de la combustibili fosili la surse regenerabile – o idee aparent convingătoare, în linie cu obiectivele climatice și inovația tehnologică – acesta descrie inexact ceea ce se întâmplă (și ceea ce se va întâmpla) și a determinat unele guverne să adopte politici costisitoare și contraproductive. Mai mult, a pus față în față, unul împotriva celuilalt, obiective care ar trebui să fie complementare – combaterea schimbărilor climatice și promovarea securității energetice.
Pentru a fi clar, tranzițiile energetice – trecerea de la o formă de energie la alta – au avut loc de-a lungul istoriei, coincizând cu schimbări economice care au generat cerere pentru noua sursă de energie. După începutul Revoluției Industriale, motorul cu abur, motorul cu ardere internă și ascensiunea economiilor manufacturiere au determinat societățile să treacă de la lemn la cărbune, iar mai târziu la petrol și gaze.
Susținerea unei tranziții de la combustibilii fosili reflectă îngrijorările legate de costurile actuale și previzionate ale schimbărilor climatice, precum și dovezile care leagă încălzirea atmosferei și oceanelor Terrei de eliberarea de dioxid de carbon și alte gaze cu efect de seră (în special metan), generate de arderea cărbunelui, petrolului și gazelor naturale. Scopul tranziției este atingerea emisiilor „net zero” (ideal până în 2050) prin eliminarea treptată a combustibililor fosili și înlocuirea acestora cu surse regenerabile, precum energia solară, eoliană și nucleară.
Acest lucru nu se întâmplă. Nici „de-fosilizarea” nu are loc. Combustibilii fosili – petrolul, gazele naturale și cărbunele – încă furnizează peste 80% din energia globală. Din 2013, consumul global de petrol și gaze a crescut cu 14%, datorită unei creșteri de 25% în economiile în curs de dezvoltare. Consumul de cărbune rămâne indispensabil pentru alimentarea unor economii precum China, India și alte țări în dezvoltare, atingând niveluri record în 2023. Deși sursele regenerabile cresc rapid, ele nu înlocuiesc hidrocarburile, cel puțin deocamdată.
Motivul este simplu: cererea de energie crește anual cu un ritm de 2-3%, iar progresele tehnologice, precum fracturarea hidraulică (fracking), au făcut hidrocarburile mai ieftine și mai abundente. Statele Unite, deja cel mai mare producător de petrol din lume, vor produce și mai mult în timpul viitoarei președinții a lui Donald Trump, iar populațiile și economiile în creștere din Sudul Global vor continua să susțină o cerere robustă.
Tehnologiile emergente, precum inteligența artificială, transportul electrificat și centrele de date de mari dimensiuni, stimulează, de asemenea, cererea de energie – cerere pe care sursele regenerabile nu o pot satisface în mod fiabil, consolidând astfel rolul combustibililor fosili. Combustibilii fosili rămân, de asemenea, indispensabili pentru industriile cu consum intensiv de energie, cum ar fi aviația, transportul maritim și industria grea. Deși regenerabilele sunt eficiente pentru generarea de electricitate, acestea întâmpină dificultăți în a răspunde nevoilor acestor sectoare.
Factorii de reglementare și politicile au contribuit, de asemenea, la încetinirea tranziției energetice, prin prelungirea procesului de autorizare atât pentru energia nucleară, cât și pentru cea eoliană. În plus, multe țări nu și-au reformat sistemele fiscale pentru a îndruma consumatorii și companiile să se îndepărteze de combustibilii fosili.
Având în vedere că factorii care subminează tranziția energetică nu vor dispărea prea curând, o opțiune ar fi ignorarea dovezilor și continuarea pe aceeași cale. Aceasta pare să fie abordarea preferată de mulți dintre cei care participă la conferințele anuale ale ONU privind schimbările climatice. La Dubai, la sfârșitul lui 2023, participanții au emis un acord final (semnat de aproape 200 de guverne) care cere explicit „tranziția de la combustibilii fosili în sistemele energetice, într-un mod just, ordonat și echitabil, accelerând acțiunile în acest deceniu critic.”
Europa s-a angajat să facă exact acest lucru, stabilind ținte ambițioase pentru energia regenerabilă și taxând emisiile de carbon la niveluri care au crescut costurile energiei și ale afacerilor. Pactul Verde European, destinat să decupleze creșterea economică de utilizarea resurselor și să transforme Europa în primul continent neutru din punct de vedere al carbonului până în 2050, a contribuit în schimb la o scădere a creșterii economice. Lipsa investițiilor în energie a lăsat, de asemenea, o mare parte a continentului periculos de dependentă de gazul rusesc. Pe scurt, adoptarea prematură a tranziției energetice a slăbit atât performanța economică, dar și securitatea energetică.
Așa cum a susținut celebrul Thomas Kuhn în „The Structure of Scientific Revolutions”, cadrele intelectuale dominante persistă până când limitările lor devin de necontestat, deschizând calea pentru o nouă paradigmă. „Tranziția energetică” a ajuns în acest punct. Absența acesteia din proiectul final al conferinței globale de climă de anul acesta de la Baku este semnificativă. Este nevoie de o nouă paradigmă: coexistența energetică.
O astfel de paradigmă ar accepta că consumul de energie va continua să crească pe termen lung, combustibilii fosili și sursele regenerabile jucând un rol tot mai mare. Nu este vorba de a alege între una și cealaltă, ci de a le combina pe amândouă – toate cele de mai sus și încă multe altele – pentru a atinge o securitate, reziliență și accesibilitate mai mari.
Paradigma coexistenței energetice necesită investiții țintite și reforme politice. Modernizarea rețelelor energetice pentru a găzdui surse de energie diverse și pentru a spori eficiența este esențială, la fel ca și extinderea tehnologiilor de captare și stocare a carbonului pentru a reduce emisiile. Încurajarea dezvoltării surselor regenerabile prin sprijinirea parteneriatelor public-private și simplificarea restricțiilor de amplasare ar ajuta. De asemenea, trecerea de la cărbune, care produce cele mai mari emisii, la gaze cu emisii mai scăzute și surse regenerabile ar trebui să fie o prioritate majoră.
Unii vor obiecta cum că coexistența energetică reprezintă o respingere a politicilor necesare pentru a combate schimbările climatice. Însă abordarea schimbărilor climatice nu poate veni în detrimentul suficienței sau securității energetice. Și nici nu va reuși, având în vedere politica actuală.
Construirea unui suport necesar pentru combaterea schimbărilor climatice are mai multe șanse de succes dacă politicile nu sunt percepute ca fiind ostile tuturor combustibililor fosili. O tranziție de la tranziția energetică ar fi un prim pas bun. >>
