Pentru a câștiga alegerile și a redeveni președintele SUA, Donald Trump s-a pretat la orice – imaginabil și inimaginabil, adevăr și minciună, bun simț și opusul acestuia.
A promis orice – de la deziderate legitime, la obiective nerealiste.
A promis că face pace în Ucraina în 24 de ore, a promis că scoate infractori vinovați de fapte extrem de grave.
Pace în 24 de ore, e evident acum că nu a adus. Infractori – de la creatorul unei uriașe piețe globale pentru trafic de droguri, condamnat pe viață, și până la asediatorii Capitolului – într-adevăr a scos din pușcărie.
A promis orice în materie de comerț exterior, inclusiv sau mai ales războaie comerciale la o intensitate greu de închipuit și pe multiple fronturi.
A promis acest lucru cu o seninătate senilă, ca și cum America ar avea o putere infinită asupra lumii, ca și cum nu ar implica un preț uriaș de plătit inclusiv pentru americanii care l-au votat, ca și cum războaiele comerciale la intensitate mare nu ar fi teribil de dificil de purtat chiar și pe un singur front, darămite pe mai multe și toate largi.
De remarcat, cel puțin până acum, că, în război tarifar, marele Trump s-a văzut nevoit să bată ușor în retragere încă din faza salvelor mici (cazurile Mexic și Canada).
Pe cei care l-au ajutat decisiv în revenirea la Casa Albă – Elon Musk, de pildă – președintele Donald Trump i-a binecuvântat cu puteri discreționare asupra instituțiilor federale.
Acum, odată ce echipa lui Musk a dat dovadă de atâta agresivitate și autoritarism în rolul pe care practic și l-a cumpărat în campanie ca pe un kil de cartofi, în America, la firul ierbii, oamenii încep, ușor-ușor, să se organizeze într-o mișcare inedită de rezistență menită să împiedice alunecarea țării de la democrație la autocratie.
E de anticipat că la finalul celor patru ani de epocă Trump, succesul, raportat la promisiuni, va depinde în mod fundamental nu atât de realizările palpabile cât de capacitatea mașinăriei de PR a imperiului Trump de a prezenta rezultatele ca atare. Până la urmă trăim în era narațiunii și adevărului alternativ; până la urmă, Donald Trump se numără el însuși printre pionierii care au turnat, încă de acum un deceniu, primii metri cubi de beton la temelia ei.
Și totuși, există o dimensiune pe care trumpismul pășește ca pe un teren minat, o dimensiune în care, oricât de strălucit ar funcționa, mașinăria de PR a imperiului Trump nu doar că nu va putea face minuni, dar riscă să iasă de pe carosabil și să sfârșească la fiare vechi. Acea dimensiune este cea a războiului Rusiei din Ucraina.
Toate promisiunile, mai mult sau mai puțin fanteziste, făcute de Trump în primul rând pentru a câștiga voturi și abia în al doilea rând pentru a-i face pe americani câștigători, au fost înghesuite sub umbrela unei promisiuni-mamut. Mamut, dar și nesănătos de abstractă: Make America Great Again.
Aplicată la războiul ruso-ucrainean, faptul că promisiunea-umbrelă e abstractă îl va ajuta pe Trump să definească din mers și discreționar ce o fi însemnând “great” (“măreață”). Dar faptul că e mamut, îl plasează din start în imposibilitatea de a face doar ceea ce vrea, ori de a proceda numai cum vrea, ori de a nu face nimic.
Lucrurile, în definitiv, sunt simple: pentru ca America lui Trump să fie într-adevăr măreață, asta va presupune nu doar că America să nu piardă în fața Rusiei, pe frontul deschis de Rusia în Ucraina, ci și ca America să câștige în fața Rusiei, pe frontul din Ucraina, fără drept de apel și vizibil chiar de pe Marte, planetă atât de dragă sponsorului Elon Musk.
Totodată, mai presupune ca America să facă astfel încât ca nici Europa să nu piardă în competiția deschisă violent de Rusia – nici în ceea ce privește războiul clasic declanșat de ruși în Ucraina, nici în ceea ce ține de războiul hibrid derulat de ruși pe bătrânul continent.
În caz contrar, urma pe care America lui Trump o va lăsa în istorie va fi o biată dâră, iar pentru imaginea țării dezastrul care s-ar profila ar face ca dezastrul retragerii din Afganistan să pară o nimica toată.
Dar pentru ca America să facă Rusia să fie învinsă și în Ucraina, și în Europa, Trump este obligat să mute centrul de greutate al atenției sale de la o pace rapidă și indiferent de preț, la o pace de calitate și indiferent de timpul în care ar fi obținută.
Judecând după declarațiile sale de până acum și coroborându-le cu mentalitatea lui de expert contabil și dezvoltator imobiliar de New York și Las Vegas, deducem că Trump consideră că și Putin își dorește o pace rapidă și atât.
Iar dacă într-adevăr Trump gândește astfel, probabil că se așteaptă și ca pacea să fie obținută astfel: peste capul Ucrainei, cu el, Trump, ajutându-l pe Putin să iasă din încurcătură cât decât cu capul sus, iar cu el, Putin, să îl ajute la rându-i pe Trump pentru a ieși și el din încurcătură cât decât cu capul sus.
Însă combinația asta de tactici notariale de negociere, subsumate unei geopolitici maidaneze, nu are șanse la viață. Motivul principal? Putin nu gândește în asemenea termeni și nici nu și-ar putea permite să o facă.
De ce?
Probabil că dictatorul rus chiar vrea să-și încheie rapid aventura ucraineană care oricum fusese panificată să se încheie, dar cu succes, imediat după debut, în speță la câteva zile după 24 februarie 2022.
Doar că lui Putin nu i-a fost nici atunci indiferent și nu îi este nici azi indiferent CUM se va ajunge la pace. Căci dacă i-ar fi fost vreo clipă indiferent, dictatorul ar fi renunțat la nebunia sa militară imediat după ce oastele-i s-au vazut izgonite din regiunea Kiev, așadar cel mai târziu în primăvara anului 2022.
Prin urmare, lui Trump trebuie să îi devină clar faptul că și Putin, la rândul său, are în minte o obsesie similară: vrea și el să facă Rusia măreață și, mai presus de asta, vrea ca el și regimul său să nu cadă.
Iar pentru ca Rusia să fie măreață și regimul Putin să nu cadă, Kremlinul are nevoie în Ucraina fie de o pace care să pună Moscova într-o lumină orbitoare de învingător, fie de a continua războiul, întreținându-le rușilor iluzia că la un moment dat vor învinge și că, până când asta se va întâmpla, țara duce de fapt o luptă existențială cu Occidentul neprietenos.
În concluzie: tocmai pentru că vrea să facă America măreață, iar pe el însuși un actor al istoriei de succes nu doar ca patron al imperiului Trump, ci și ca patron al imperiului american, este probabil și nu doar posibil ca lui Donald Trump, pe dimensiunea fundamentală reprezentată de războiul ruso-ucrainean, situația de fapt să îi activeze instinctul de prădător cu adevărat câștigător. Iar astfel, să urmărească în final obținerea unei păci temeinice, durabile și legitime, în beneficiul Americii, în beneficiul propriei persoane, dar nu mai puțin și în beneficiul Ucrainei, al Europei și al rușilor care s-au săturat de nenorocirile livrate de un dictator ajuns la apusul vieții.
Asta va însemna, desigur, ca, măcar pe dimensiunea războiului ruso-ucrainean, odată ajuns președinte, Trump să lase în urmă promisiunile absurde din și de campanie. Nu ar fi nicio rușine, nu ar fi nici primul care să procedeze astfel și nici ultimul nu va fi.
Căci o Rusie victorioasă în Ucraina va fi totodată și o Rusie victorioasă în fața Americii, ceea ce nu ar intra decât în sfântă coliziune cu obsesia trumpismului de a face America măreață și obsesia lui Trump de a fi el însuși mai măreț decât mărețul Reagan.
