Numirea lui Mojtaba Khamenei ca lider suprem al Iran era probabilă încă din ziua în care loviturile aeriene americano-israeliene l-au „martirizat” pe tatăl său, Ali Khamenei. A devenit inevitabilă în momentul în care Donald Trump a spus că ar fi o alegere „inacceptabilă” pentru Statele Unite ale Americii — cunoscute de cei care fac selecția mai degrabă drept „Marele Satan”, scrie jurnalistul Marc Champion, pentru The Economic Times și Bloomberg.
Pretenția lui Donbald Trump, ajunsă la urechi surde, reprezintă doar cel mai recent element dintr-un șir tot mai mare de dovezi care sugerează că președintele Statelor Unite ale Americii își înțelege profund greșit adversarii de la Teheran.
Aceste eșec de a evita să „devii inamicul tău”, așa cum sfătuia anticul tratat militar, chinez Arta războiului, ar putea amenința acum viitorul economiei globale.
Este greu de imaginat un scenariu în care ascensiunea lui Mojtaba Khamenei să se dovedească un rezultat bun pentru cel mai recent război ales de Statele Unite ale Americii în Orientul Mijlociu sau pentru iranieni. Departe de o schimbare de regim, alegerea sa ca lider suprem reprezintă mai degrabă consolidarea regimului. Ea face ca orice tranziție către un Iran mai puțin confruntațional — cu atât mai puțin către o democrație seculară — să fie și mai puțin probabilă decât înainte.
Mojtaba Khamenei este cleric și un politician de linie dură, care are legături mai profunde cu Corpul Gardienilor Revoluției Islamice.
Atât predecesorul său, cât și Corpul Gardienilor Revoluției Islamice au imperii economice uriașe, iar Mojtaba Khamenei a fost unul dintre principalii beneficiari, construindu-și un vast portofoliu de proprietăți imobiliare în străinătate din aceste venituri.
Astfel, conexiunea dintre adeziunea ideologică, forța militară și controlul financiar — care a fost secretul durabilității nemiloase a acestui regim altminteri ineficient — rămâne intactă în Iran.
Când îl asculți pe Donald Trump, afli că practic totul e aproape gata.
„Știți, Iran trebuia să fie această mare țară puternică; noi i-am lovit rău de tot”, a spus el într-un discurs ținut luni la o conferință republicană. „Și știți, nu știu când vor spune «ne predăm». Ar fi trebuit să o spună acum două zile, nu? Dar nu le-a mai rămas nimic”.
Și totuși, se pare că le-a rămas. Pentru a „câștiga” acest război, ei trebuie acum doar să supraviețuiască. Iar pentru a reuși acest lucru, trebuie să rămână uniți, lucru pe care par să-l facă. Strategia lor este acum evidentă: să-i reziste lui Trump provocând daune aliaților americani și piețelor energetice globale. Și din poziția lor, încă pot câștiga.
Doar un clarvăzător poate spune dacă Corpul Gardienilor Revoluției Islamice și alte instituții ale Republicii Islamice Iran pot suporta nivelurile extraordinare de pedeapsă generate de avioanele și rachetele Statelor Unite ale Americii și Israelului.
Nici nu putem ști cât timp îi va supraviețui Mojtaba Khamenei tatălui său, având în vedere modul în care Israel urmărește liderii politici și de securitate ai Iranului din aer. Dar ceea ce este clar este că Donald Trump nu a reușit să înțeleagă regulile jocului lor.
Exemplul A a fost asigurarea ascensiunii noului lider suprem (un personaj pe care nu și-l dorea), prin solicitarea sa liderii Corpului Gardienilor Revoluției Islamice să-i acorde drept de veto asupra numirii lui Mojtaba Khamenei. Exemplul B a venit de la Steve Witkoff, prieten și emisar al lui Donald Trump peste tot, cu o săptămână înainte de începerea ostilităților. El a spus, pentru Fox News, că președintele era „curios” de ce iranienii nu cedaseră cerințelor sale, având în vedere amploarea puterii de foc pe care o adunase pentru a-i ataca. Luni, Trump a părut din nou surprins că nu s-au pliat.
Donald Trump știe multe despre pârghie. Și-a petrecut întreaga viață evaluând când avea suficientă influență pentru a câștiga o afacere, dar atunci când miza consta în bani sau proprietăți, probabil că asta era tot ce trebuia să știe. Dar războiul este diferit; în competițiile dintre state, pârghia poate fi asimetrică.
Această neînțelegere se poate observa încă de la faimosul conflict de la Casa Albă dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski, unde Trump îi tot repeta că Ucraina nu avea niciun atu în războiul său cu Rusia. Este aceeași țară care deja a sfidat un adversar mult mai puternic timp de trei ani lungi și a continuat să o facă de atunci. Evident, avea atuuri. De fapt, acum Trump îi cere lui Zelenski să i le ofere pe unele dintre ele pentru a ajuta la doborârea dronelor iraniene în Golful Persic.
Acest președinte al Statelor Unite ale Americii nu este cu siguranță primul care face o astfel de greșeală. Alții au greșit la fel în Vietnam, Afganistan și Irak. Cu toată priceperea militară a Israelului, Hamas rămâne în picioare și înarmat în Gaza. Vladimir Putin a făcut aceeași eroare la o scară epică, atunci când și-a trimis trupele să cucerească Kievul, în 2022, cu provizii pentru doar o săptămână și uniformele de paradă pregătite.
Asimetria este o lecție pe care iranienii înșiși au învățat-o pe calea grea, în timpul războiului lor cu Irak între 1980 și 1988, când acesta era sprijinit de Statele Unite ale Americii. Conflictul s-a încheiat într-un impas, în ciuda avantajului de aproape trei la unu al Iranului în ceea ce privește populația. De atunci, tot ceea ce a ținut de modul în care Republica Islamică Iran și-a dezvoltat forțele de securitate a fost bazat pe concluzia că nu trebuie să mai participe niciodată la un război convențional de la egal la egal.
Aceasta este una dintre cauzele pentru care resursele sunt alocate cu generozitate Corpului Gardienilor Revoluției Islamice și unităților sale de elită, Al-Quds, mai degrabă decât armatei regulate, cunoscută sub numele de Artesh. La fel stau lucrurile și în cazul construirii unui arsenal de rachete, mai degrabă decât a unei forțe aeriene capabile să concureze cu cea a Statelor Unite ale Americii sau a Israelului. De asemenea, se explică poziția Iranului ca pionier în producția de drone de atac la scară largă; alegerea de a construi roiuri de bărci rapide ca forță navală de atac; dezvoltarea și înarmarea milițiilor proxy în întreaga regiune ca strategie de așa-numită „apărare avansată” și a celulelor în adormire din lume.
Cu alte cuvinte, Iranul se pregătește pentru această luptă încă din 1988. Se aștepta să fie depășit în aer. Se aștepta la lovituri de decapitare și avea deja planuri de succesiune și de descentralizare. Un astfel de regim este puțin probabil să se prăbușească sau să se divizeze. Este pregătit pentru un război de durată.
Donald Trump trebuie să decidă acum dacă este pregătit pentru asta. Poate suporta impactul inflaționist al unui preț al petrolului de peste 100 de dolari timp de luni de zile, dacă va fi nevoie? Sau furia aliaților din Golful Persic, în timp ce dronele iraniene le distrug infrastructura energetică și turistică? Sau epuizarea stocurilor critice de muniții, care ar putea limita pentru câțiva ani opțiunile de securitate ale Statelor Unite ale Americii? Dacă răspunsul este „nu”, momentul pentru a declara victoria și a găsi o cale de ieșire este acum. Poate că asta făcea luni, prin lauda sa și sugestia că războiul era aproape terminat.
Dar el a mai spus că Statele Unite ale Americii nu se vor opri „până când inamicul nu este complet și decisiv învins”. Asta ar putea dura mult timp.
Dacă Donald Trump este cu adevărat dispus să facă tot ce trebuie pentru a distruge Republica Islamică Iran, trebuie să-și cunoască mai bine inamicul și să se pregătească să lupte cu Corpul Gardienilor Revoluției Islamice pe terenul pe care acesta l-a pregătit — de la bărci mici până la acte de terorism.
