Abordarea lumii de către această superputere este pe cale să fie complet dată peste cap, notează The Economist.
<< Criticii lui Donald Trump l-au acuzat adesea pe acesta de comportament ridicol și de izolaționism. Totuși, chiar înainte de a-și începe oficial cel de-al doilea mandat, pe 20 ianuarie, el a demonstrat cât de mult subestimează aceste critici ceea ce urmează să aducă această perioadă. Pe măsură ce se apropie inaugurarea, Trump a contribuit la obținerea unui armistițiu și a unui acord privind ostaticii în Gaza. Sfărâmând tabuuri, el a făcut o ofertă pentru controlul asupra Groenlandei, bogată în minerale și având o poziție strategică în Arctica. Cel de-al doilea mandat al lui Trump nu numai că va fi mai perturbator decât primul, ci va înlocui o viziune asupra politicii externe, care a dominat America de la al Doilea Război Mondial încoace.
Timp de decenii, liderii americani au susținut că puterea lor implică responsabilitatea de a fi apărătorul indispensabil al unei lumi mai stabile și mai binevoitoare, modelată de democrație, granițe fixe și valori universale. Trump va renunța la aceste valori și se va concentra pe acumularea și exploatarea puterii. Abordarea sa va fi testată și definită în trei conflicte: Orientul Mijlociu, Ucraina și războiul rece al Americii cu China. Fiecare dintre aceste conflicte arată cum Trump este impulsionat să se desprindă de ultimele decenii: prin metodele sale neconvenționale, acumularea și utilizarea oportunistă a influenței și convingerea sa că numai puterea poate crea pace.
Orientul Mijlociu ilustrează talentul lui Trump pentru impredictibilitate. Israelienii și palestinienii au ajuns în cele din urmă la un acord privind Gaza, deoarece el a creat un termen-limită amenințând că „iadul se va dezlănțui” dacă nu reușesc. Va trebui să continue să exercite presiuni asupra lor dacă se dorește ca acordul să progreseze către etapele sale ulterioare.De la Richard Nixon încoace nu a mai existat un președinte care să fi apelat la comportamentul de „nebun” ca sursă de avantaj.
Capriciul său este susținut de pragmatism. Spre deosebire de majoritatea mediatorilor pentru pace, Trump este remarcabil de neinteresat de istoria complicată a Orientului Mijlociu. Acordurile Avraam, semnate în primul său mandat, sugerează că va folosi eliberarea ostaticilor pentru a promova un acord între Israel și Arabia Saudită, pe care îl consideră cheia spre prosperitate – și spre un Premiu Nobel pentru Pace. Aliații Iranului au fost zdrobiți în Gaza, Liban și Siria. Și Iranul ar putea fi pregătit să negocieze.
Cu toate acestea, regiunea care găzduiește cele trei religii monoteiste va reprezenta un test dificil pentru a vedea dacă oamenii sunt cu adevărat dispuși să-și lase deoparte convingerile și resentimentele în favoarea prosperității. De nenumărate ori, extremiști de ambele părți, israeliană și palestiniană, au blocat planurile de pace prin utilizarea violenței pentru a discredita centrul pragmatic. Dreapta israeliană dorește anexarea teritoriilor palestiniene. Iranul oscilează între deschiderea către America și graba pentru dezvoltarea unei bombe nucleare. Ce se întâmplă dacă fanaticii și ayatollahii îi stau în cale lui Trump?
Răspunsul său va fi să sporească presiunea prin sancțiuni sau amenințarea cu forța, sau să se retragă. Aceasta este și dilema cu care se confruntă în Ucraina, unde a promis să oprească luptele. Deoarece are mai multă influență asupra aliaților Americii decât Vladimir Putin, calea mai ușoară ar fi să se retragă, oprind sprijinul și forțând astfel concesii din partea guvernului de la Kiev – mai ales dacă, așa cum se tem criticii săi, Trump se simte măgulit de un tratament egal din partea lui Putin, ca de la un mascu alfa la altul. Dar această strategie ar submina celelalte obiective ale sale. Abandonarea Ucrainei ar duce la comparații cu retragerea dezordonată a lui Biden din Afganistan. Având în vedere posibilele paralele cu Taiwanul, China ar putea concluziona că Trump este ușor de influențat. Totuși, este posibil ca el să decidă că sprijinirea Ucrainei îi va întări poziția în fața lui Putin.
O utilizare oportunistă a puterii are unele beneficii. Trump va continua să preseze membrii NATO să cheltuiască mai mult pentru a se apăra împotriva Rusiei, ceea ce este un lucru bun. Însă această abordare vine și cu costuri. NATO va supraviețui probabil amenințărilor lui Trump de a se retrage, disputelor comerciale, sprijinului acordat partidelor național-conservatoare insurgente și intimidării Danemarcei cu privire la suveranitatea Groenlandei. Totuși, alianțele se bazează pe încredere. Național-conservatorii care simpatizează cu Putin vor acționa ca un factor distructiv. Raportat la dimensiunea sa, Danemarca a pierdut în Afganistan la fel de mulți soldați ca America. Faptul de a fi forțată să cedeze în fața presiunilor privind Groenlanda este genul de tratament care face ca America să fie percepută drept o amenințare, nu un protector.
Despoții vor găsi alinare într-un abandon al valorilor universale. Dacă Trump revendică o sferă de influență americană care include Canada, Groenlanda și Panama, aceștia vor interpreta asta ca pe o validare a principiului lor că relațiile internaționale au fost mereu o luptă pentru putere – o justificare utilă atunci când Rusia râvnește Georgia sau China pretinde Marea Chinei de Sud. Dacă Trump disprețuiește instituțiile precum ONU, care întruchipează valorile universale, China și Rusia vor domina aceste foruri și le vor exploata ca instrumente pentru propriile interese.
Tabăra lui Trump susține că ceea ce contează este puterea Americii și că aceasta va duce la pace cu China. Ei avertizează cu privire la necesitatea de a preveni un al treilea război mondial, subliniind că Xi Jinping dorește să fie capabil să ia Taiwanul prin forță până în 2027. De asemenea, China își construiește rapid arsenalul nuclear și stăpânește sistematic tehnologii strategice. Potrivit lor, America trebuie să restabilească descurajarea, iar combinația dintre diplomația de tip „nebun”, iar calea de urmat este reprezentată de pragmatism și acumulare de forță economică și militară.
Din păcate, în cazul Taiwanului, există o contradicție. Dacă sursa puterii Americii constă în pragmatism nemilos față de valori, duritate cu aliații și deschidere la acorduri cu adversarii, atunci acestea sunt exact condițiile care i-ar putea permite lui Trump să tranzacționeze Taiwanul către China. Deși numeroșii critici ai Chinei din administrația sa s-ar opune vehement unui astfel de pas, simpla posibilitate scoate în evidență o slăbiciune fundamentală în abordarea lui Trump.
Pax Trumpiana
Când utilizarea puterii nu este ghidată de valori, rezultatul poate fi haos la scară globală. Dacă persoane ultraloiale, fără experiență adecvată, dar cu ambiții perturbatoare, precum Pete Hegseth și Tulsi Gabbard, vor fi numite la conducerea Pentagonului și a serviciilor de informații, acest haos se va răspândi și în interior. Trump nu este omul care să separe interesele proprii de cele ale țării, mai ales dacă sunt în joc banii săi sau ai apropiaților săi, precum în cazul lui Elon Musk în China. Prin îndepărtarea de valorile care au definit America postbelică, Trump ar renunța la cea mai mare forță a sa, una pe care adversarii săi despotici nu o posedă: angajamentul față de principii universale. >>
