Fostul prim-ministru malaezian Mahathir Mohamad a scris pe Twitter, la puţin timp după atentatul de la Nisa, că musulmanii au dreptul „să omoare milioane de francezi pentru masacrele din trecut”. Platforma Twitter a retras în cele din urmă, la presiunea guvernului francez, mesajul, transmite AFP, preluată de Agerpres.

La scurt timp după aceea, fostul prim-ministrul al Malaeziei, ţară cu majoritate musulmană, a postat pe blogul său şi pe contul de Twitter afirmaţii incendiare.

În decursul istoriei lor, francezii au ucis milioane de oameni. Mulţi erau musulmani. Musulmanii au dreptul să fie furioşi şi să ucidă milioane de francezi pentru masacrele din trecut”, a scris Mahathir Mohamad, acum în vârstă de 95 de ani, un lider respectat în lumea musulmană.

Twitter menţinuse o vreme acest mesaj, invocând ”un interes pentru public”, dar însoţindu-l de un avertisment.

Referindu-se la decapitarea la 16 octombrie a profesorului francez care le arătase elevilor săi caricaturi cu profetul Mahomed, Mahathir a afirmat că nu aprobă atentatul, dar că libertatea de exprimare nu include ”insultele la adresa altuia”.

El l-a descris pe preşedintele francez Emmanuel Macron ca fiind ”foarte primitiv”.

Francezii ar trebui să-i înveţe pe cetăţenii lor respectul faţă de sentimentele altuia. De vreme ce sunt acuzaţi toţi musulmanii şi religia musulmană pentru ceea ce a făcut o persoană furioasă, musulmanii au dreptul să-i pedepsească pe francezi. Boicotul nu poate compensa faptele rele comise de francezi în toţi aceşti ani”, a mai spus el.

Secretarul de stat francez pentru digitalizare, Cédric O, a cerut platformei americane să suspende contul lui Mahathir şi să retragă mesajul ce afirma că ‘musulmani au dreptul să ucidă milioane de francezi’.

Twitter nu ar trebui să se facă complice la un apel la crimă”, a scris el pe contul personal, precizând că a discutat cu directorul general al Twitter din Franţa.

În cele din urmă, tweet-ul în cauză a fost retras, dar celelalte postări ale lui Mahathir Mohamad pot fi în continuare citite.

Mahathir nu a făcut nicio referire la atacul de la Nisa, comis, potrivit unei surse apropiate anchetei, de o persoană care a strigat ‘Allah Akbar’.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here