Un ministru de externe care urma să se întâlnească luni cu Serghei Lavrov a murit ”subit”

Ministrul belarus de Externe, Vladimir Makei (foto), aflat în post din 2012 şi care urma să se întâlnească luni cu omologul său rus Serghei Lavrov, a murit ”subit”, la vârsta de 64 de ani, anunţă sâmbătă agenţia oficială belarusă de presă Belta, relatează AFP, citată de News.ro.

”Ministrul Afacerilor Externe Vladimir Makei a murit subit”, scrie Belta.

Cauza decesului este necunoscută imediat.

Vladimir Makei a participat la o Conferinţă a Tratatului Securităţii Colective (OTSC) – o alinaţă militară a mai multor state post-sovietice – la Erevan, la începutul săptămânii, şi urma să se întâlnească luni cu ministrul rus de Externe Serghei Labvrov.

APROPIERE DE OCCIDENT

Îniantea alegerilor prezidenţiale şi manifestaţiilor antiguvernamentale masive care au avut loc în 2020, Vladimir Makei a fost unul dintre iniţiatorii unor eforturi vizând o îmbunătăţire a relaţiilor Belarusului cu Occidentul şi a criticat Rusia.

Însă el şi-a schimbat în mod brusc poziţia după izbucnirea manifestaţiilor şi a acuzat că acestea erau inspirate de către agenţi ai Occidentului.

Directorul Observatorului Franco-Rus de la Moscova, Arnaud Dubien, afirmă că Kremlinul ”vedea în el un opozant al alinierii (belaruse) faţă de Moscova”.

”Suntem şocaţi de informaţiile despre decesul şefului Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Belarus Vladimir Makei”, a postat, pe Telegram, o purtătoare de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

”Condoleanţe oficiale urmează să fie publicate în curând”, anunţă ea.

În februarie, Vladimr Makei dădea asigurări că ”nici măcar un” militar rus nu se afla în Belarus, în urma unor manevre comune cu Moscova, la frontiera cu Ucraina, cu doar câteva săptămâni înaintea invaziei Ucrainei de către Rusia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here