Un scandal de presupusă corupţie în Cipru, ţară aflată la preşedinţia Consiliului UE, ia amploare odată cu demisia principalului consilier al preşedintelui

Sursa foto: deschide.md

Un scandal de presupusă corupţie aflat în prim-planul atenţiei politice în Cipru, ţară care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene, a luat amploare după ce Charalambos Charalambous (foto), şeful de cabinet al preşedintelui Nikos Christodoulides, şi-a anunţat demisia, invocând eforturi deliberate de „a-i aduce prejudicii personale preşedintelui, de a semăna îndoiala în privinţa guvernului şi de a afecta imaginea ţării”, relatează POLITICO, citat de News.ro.

Decizia vine după ce un videoclip înregistrat în secret a fost postat pe X joi seara, la doar o zi după ce Cipru a preluat oficial preşedinţia semestrială a Consiliului UE, declanşând o criză politică.

„Propria mea participare, prin distorsionări deliberate, citate selective şi referinţe într-un context diferit, a condus oamenii la concluzii înşelătoare (şi) este exploatată fără intenţia unei interpretări obiective a informaţiilor reale”, a declarat Charalambos Charalambous într-o postare pe Facebook.

De asemenea, potrivit videoclipului, contribuţiile sociale făcute de companii prin fondul AFKS, administrat de prima-doamnă, sunt utilizate în mod abuziv pentru a obţine un tratament preferenţial.

Duminică, prima-doamnă Philippa Karsera a anunţat că se retrage din comitetul de conducere al acestui fond caritabil.

Guvernul neagă acuzaţiile făcute în videoclip şi le-a calificat drept „activitate hibridă” menită să dăuneze „imaginii guvernului şi a ţării”.

Nu a fost posibil să se găsească imediat informaţii publice şi verificabile care să confirme identitatea reală a persoanei din spatele contului care a postat videoclipul.

Cipru a solicitat asistenţa echipelor specializate din Statele Unite, Israel, Regatul Unit şi Franţa pentru a-l ajuta să investigheze originea videoclipului şi cine l-a creat, potrivit agenţiei de ştiri din Cipru.

Un oligarh rus a dispărut în Cipru, în aceeași zi în care un angajat al ambasadei Rusiei din Nicosia a fost găsit mort