Viața ca-n cușcă. Mărturie din universul distopic creat de politica zero Covid a Chinei

Sursa: Xinhua

Cea mai importantă pagină din pașaportul meu este șifonată din cauza deselor verificări. Din fericire, ștampila cu cerneală roșie, aplicată într-un colț, care marchează ultima mea intrare în China, este încă proaspătă și clară. Știu data pe de rost, după ce am dat-o de zeci de ori, în ultimele 22 de luni, inspectorilor feroviari în combinezoane alb, angajaților din hoteluri și polițiștilor de pe aeroport, ofițerilor de poliție de la punctele de control de pe autostradă”, notează The Economist.

  • Un text semnat de jurnalistul David Rennie, șeful biroului The Economist la Beijing și editorialist al rubricii Chaguan

<< Pentru mulți chinezi, cel puțin pentru cei din afara celor mai mari orașe, un occidental a devenit o priveliște rară și tulburătoare de când această țară și-a sigilat granițele internaționale, în martie 2020, la scurt timp după izbucnirea pandemiei de covid-19. În cel mai rău caz, aș putea fi o apariție recentă, încărcată de virusuri, dintr-o lume exterioară care – așa cum relatează neobosit mașinăria de propagandă a Chinei – oglindește nefuncționalitatea guvernamentală, egoismul individual și moartea.

„Locuiesc în Beijing. Nu am părăsit China de dinainte de pandemie”, strig, cu pașaportul meu deja deschis la pagina din dreapta. „Am făcut vaccinul chinezesc. Iată ultima mea dată de intrare. Vedeți aici: 21 ianuarie 2020”.

Nici măcar aceste informații nu sunt întotdeauna liniștitoare. Să fii străin în această țară iritabilă și închisă nu este periculos – nu m-am confruntat cu nicio agresiune deschisă în timpul pandemiei. Dar este neliniştitor. Am văzut pasageri chinezi care refuză să stea lângă mine în zborurile interne și am văzut un părinte îngrozit, smulgându-și copilul mic dintr-un lift, după ce mă zărise înăuntru.

A fi bolnav în China lui zero-covid a devenit ceva deviant

Chinezii de rând au în ei groaza de a face covid, un sentiment uneori greu de înțeles pentru străini. Aici, în Beijing, ar fi nevoie de un ghinion excepțional pentru a lua virusul. La momentul redactării acestui articol, acest oraș de 22 de milioane de locuitori a depistat în ultima lună un total de doar 13 cazuri. Iar asta nu din absența căutării: locuitorii trebuie să treacă prin multe controale de temperatură în fiecare zi și să se supună sistemelor de urmărire a contactelor care îi obligă să scaneze un cod QR cu smartphone-urile de fiecare dată când intră într-o clădire publică sau când iau un taxi.

Nici nu este probabil ca această capitală să ascundă pur și simplu infecții în masă. Sigur, regimul secret, unipartid al Chinei, este destul de capabil să mintă. Oficialii din centrul orașului Wuhan au ascuns descoperirea unui nou coronavirus timp de câteva săptămâni, la sfârșitul anului 2019 și începutul lui 2020, reducând la tăcere medicii și comandând distrugerea de mostre de virus. Până în zi de azi, portavocile guvernamentale promovează teorii ale conspirației conform cărora virusul a apărut într-un laborator militar american sau a intrat în China pe alimente congelate din Europa: orice ipoteză se potrivește atâta timp cât abate atenția de la primul focar detectat în Wuhan.

Dar China este o autocrație ghidată de interesul propriu rece. Iar acum, ascunderea unui număr mare de cazuri ar sabota sistemele de supraveghere construite nu doar pentru a gestiona răspândirea virusului, ci și pentru a-l eradica. Are și mai puțin interes în a permite bolii să ia în stăpânire Beijingul, casa puternic păzită a liderilor de top și orașul gazdă al Jocurilor Olimpice de iarnă, din februarie.

Logica sugerează, prin urmare, că Beijingul este într-adevăr aproape de lipsit de covid, așa cum susțin oficialii. Chiar și așa, în acest oraș, cel mai sigur, majoritatea pietonilor și bicicliștilor poartă măști de protecție de la sine, iar purtarea măștii este strict impusă în autobuze, metrouri sau în magazine. Acea frică de covid este parțial medicală, pentru că mass-media oficială a insistat asupra pericolelor virusului. Dar și rușinea joacă un rol important.

Prețul relatărilor asupra acestui experiment uriaș, de la prima mână, este cel de a trăi în interiorul unei bule de mărimea Chinei

Un localnic din Beijing cu covid se confruntă cu stigmatizarea socială. O singură persoană infectată este suficient pentru a vedea întregi locuințe închise timp de 14 zile și locuri de muncă puse în carantină, declanșând dezgustul vecinilor și colegilor. Copiii bolnavilor sunt paria, în curtea școlii. Iar dacă asta nu e suficient, ca presiune, oficialii locali din orașele de provincie, inclusiv Chengdu, Harbin, Wuxi și Shangrao, au intrat în casele locuitorilor aflați în carantină și le-au ucis pisicile și câinii de companie, invocând riscul ca animalele să transmită boala.

A fi bolnav în China lui zero-covid a devenit o formă de deviantă. Locuitorii din Beijing care au o temperatură peste 37,3°C, indiferent de motiv – inclusiv ca efect secundar al vaccinării împotriva COVID – ar trebui să se prezinte la o clinică pentru recoltare de sânge și test de anticorpi, scanarea toracelui și probe nazale și din gât, luate pentru testele de acid nucleic. Auto-tratarea poate duce la arestare, dacă cineva cu o temperatură ridicată se dovedește mai târziu a fi pozitiv la virus. Două farmacii din suburbia Beijingului și-au pierdut licențele după ce au vândut medicamente pentru scăderea febrei unui cuplu, fără a le înregistra celor doi numele într-o bază de date de urmărire a virusurilor.

Călătoria neesențială este un act antisocial. Pașaportul meu, cu ștampila sa prețioasă de intrare înainte de pandemie, m-a ajutat să pot călători prin țară chiar și în timpul mini-episoadelor de creștere a numărului infecțiilor. Acum, cu variantele Omicron și Delta, care bat la ușile Chinei, regulile s-au înăsprit din nou. În prezent, dacă părăsesc Beijingul, mă pot întoarce numai dacă pot prezenta un test de acid nucleic negativ efectuat în decurs de 48 de ore, un cod verde de sănătate pentru Beijing, pe smartphone-ul meu (care certifică faptul că nu am fost înregistrat ca bolnav și nici nu am fost în apropierea unui caz suspectat în ultimele 14 zile) și un istoric de călătorie fără cusur.

Istoricul este afișat pe o aplicație separată, pentru smartphone, care folosește semnalele de pe telefonul mobil pentru a-mi urmări mișcările. O călătorie într-un județ sau un district de oraș cu chiar și un singur caz de covid în ultimele două săptămâni atrage interdicția de intrare la Beijing. Vizitarea oricăruia dintre cele 51 de județe chineze situate la o graniță terestră este, de asemenea, un motiv de excludere din capitală.

Un stat polițienesc vede o oportunitate, precum și o provocare în aceste restricții de călătorie. De la începutul pandemiei, poliția și responsabilii locali cu propaganda i-au forțat în mod obișnuit pe jurnaliştii străini să-și întrerupă scurtele călătorii de reportaj în zone sensibile, amenințăndu-i că îi vor pune în carantină la fața locului timp de 14 zile sau mai mult. Mi s-a întâmplat asta în provinciile Hunan, Henan și Jilin. În provincia Xinjiang, din vestul Chinei, un aparat de supraveghere deja intens a adăugat teste covid la arsenalul său de control. În cea mai recentă vizită a mea în acea regiune nefericită, am avut experiența izbitoare de a auzi cum tuturor pasagerilor dintr-un tren plin li s-a ordonat să rămână la locurile lor în timp ce intram în gara Urumqi. Ofițeri în combinezoane albe, de protecție împotriva materialelor toxice, au mărșăluit apoi prin tren, de-a lungul lui, pentru a găsi pasagerul străin aflat la bord și pentru a mă lua la întrebări despre când am intrat ultima oară în țară – și, de asemenea, ciudat – dacă îmi place sau nu China.

Frica de covid este parțial medicală, dar și rușinea joacă un rol important: la Beijing, un bolnav de covid se confruntă cu stigmatizarea socială

Există încă mai puțină toleranță pentru călătoriile în afara Chinei continentale. Pentru a preveni infecțiile importate, autoritățile au plafonat zborurile internaționale de pasageri la 2,2% din nivelurile pre-pandemice, au încetat să mai elibereze vize turistice și au oprit în mare măsură acordarea de noi pașapoarte cetățenilor chinezi.

Ștampila mea, datată ianuarie 2020, înregistrează o călătorie peste noapte în Hong Kong, pentru a participa la o conferință. Dacă aș încerca să fac aceeași călătorie astăzi, ar presupune un angajament de mai mult de o lună, care implică mai multe teste covid, o săptămână de carantină obligatorie în Hong Kong, două săptămâni de carantină într-un hotel aprobat de guvern, la întoarcerea în Beijing, încă o săptămână de carantină acasă, apoi încă o săptămână de raportare a temperaturii mele responsabililor din cartierul meu.

Ultima dată când am călătorit în străinătate a fost în decembrie 2019, când am zburat de două ori la Londra, în aceeași lună. Lăsând la o parte oboseala dată de diferența de fus orar și impactul amprentei mele de carbon, acest lucru a fost relativ nedureros, datorită unei vize cu intrări multiple. Covid a schimbat toate astea. Jurnaliștii străini care locuiesc în China și-au văzut suprimate dreptul de trecere a frontierei, vizele lor fiind anulate la sfârșitul lunii martie 2020. Acestea au fost restabilite abia în mai 2021, la câteva luni după ce călătorilor de afaceri li s-a permis din nou să vină și să plece.

Abordarea relaxată a guvernului britanic fata de covid a lăsat tara pe lista cu risc ridicat a Chinei. Fără zboruri directe între Marea Britanie și China, sosirea la Beijing din Londra necesită un tranzit prin Frankfurt, Paris sau un alt oraș terț, unde o baterie de teste covid trebuie depusă la ambasada sau consulatul local chinez pentru aprobare. Având în vedere că Beijingul este aproape închis zborurilor internaționale, sosirile sunt redirecționate către orașe de provincie, unde pasagerii trebuie să intre în carantină 21 de zile înainte de a se îndrepta către capitala chineză. Oricine e depistat pozitiv la covid sau prezintă febră la sosire e dus la o clinică guvernamentală și eliberat numai după mai multe teste negative. Copiii și părinții care călătoresc împreună sunt separați dacă unul dintre ei este găsit pozitiv.

Această rigurozitate are costuri. Nu este greu să întâlnești străini care locuiesc în Beijing, care au plecat de mai bine de 18 luni fără să-și vadă soțiile și copiii de vârstă universitară. Eu sunt unul dintre ei. Multe mai multe familii chineze au avut de suferit. De exemplu, sute de mii de studenți chinezi au fost prinși în străinătate de interdicțiile de călătorie. Mulți străini sunt pe cale să petreacă un al doilea Crăciun în China, departe de familiile lor. Dar și mai mulți chinezi își vor petrece viitoarea vacanță a Festivalului de primăvară la Beijing, neputând călători acasă, în satul lor, pentru al treilea an la rând.

Ar fi o eroare să fii obsedat de drepturile de călătorie în străinătate într-o țară în care 87% dintre cetățeni nu au pașapoarte. China nu este pe cale să-și slăbească politicile zero-covid și nu există niciun forfot din partea publicului pentru o astfel de schimbare. Într-o țară mare cu un sistem de sănătate relativ slab, o abordare în stil american a virusului ar putea copleși rapid spitalele.

Ar fi de ajutor dacă China ar fi aprobat vaccinurile străine, pe bază de ARNm ,precum Moderna și Pfizer-BioNTech, care sunt mult mai eficiente decât versiunile locale care folosesc o tehnologie mai veche. Dar asta ar implica o pierdere de imagine, din punct de vedere politic. În schimb, Partidul Comunist Chinez, aflat la guvernare, susține gestionarea strictă a covid-ului ca pe un semn al bunei guvernări, în timp ce disprețuiește democrațiile occidentale pentru decadența lor.

În consecință, țara va rămâne închisă pentru o lungă perioadă de timp, sau cel puțin până când vaccinuri mai puternice și medicamente antivirale vor fi disponibile pe scară largă. Prețul relatării de la prima mână despre acest experiment, este faptul de rămâne în interiorul unei bule de mărimea Chinei. Voi folosi acea veche ștampilă pentru o vreme. >>

„Am început să văd agenți peste tot”. Interviu Der Spiegel cu fiica lui Alexei Navalnîi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here