Pe măsură ce coronavirusul face mai multe victime, un diagnostic rar, dat unora dintre victimele pandemiei, capătă o nouă atenție din partea oamenilor de știință, care se tem că ar putea afecta nutriția și sănătatea mintală, scrie New York Times.
<< Până în martie, când totul a început să aibă gust de carton, Katherine Hansen avea un simț al mirosului atât de ascuțit, încât putea să recreeze aproape orice fel de mâncare de la restaurant, acasă, fără rețetă, doar amintindu-și parfumurile și aromele.
Apoi a sosit coronavirusul. Unul dintre primele simptome ale doamnei Hansen a fost pierderea mirosului și apoi a gustului. Doamna Hansen încă nu poate gusta mâncarea și spune că nici nu poate tolera mestecarea ei. Acum trăiește, preponderent, din supe și shake-uri.
„Sunt precum cei care-și pierd vederea la vârstă adultă”, afirmă doamna Hansen, de meserie agent imobiliar de lângă Seattle. „Știu cum ar trebui să arate ceva. Știu ce gust ar trebui să aibă, dar nu pot ajunge acolo”.
Un simț al mirosului diminuat, numit anosmie, s-a impus ca unul dintre simptomele revelatoare ale Covid-19, boala cauzată de coronavirus. Pentru unii pacienți, este primul simptom și, uneori, singurul. Adesea însoțită de incapacitatea de a simți gustul, anosmia apare brusc și dramatic la acești pacienți, aproape ca și cum ar fi fost răsucit un comutator.
Majoritatea își recapătă simțurile mirosului și gustului după ce se recuperează, de obicei în câteva săptămâni. Dar la o mică pate dintre pacienți, precum doamna Hansen, pierderea persistă, iar medicii nu pot spune când sau dacă simțurile vor reveni.
Oamenii de știință știu puține despre modul în care virusul provoacă anosmie persistentă sau despre cum să o vindece. Dar cazurile se înmulțesc pe măsură ce coronavirusul străbate lumea, iar unii experți se tem că pandemia ar putea lăsa un număr mare de oameni cu o pierdere permanentă a mirosului și a gustului. Perspectiva a declanșat o luptă urgentă, în rândul cercetătorilor, pentru a afla mai multe despre motivul pentru care pacienții pierd aceste simțuri esențiale și cum să-i ajute.
„Mulți oameni fac cercetări olfactive de zeci de ani și au parte de puțină atenție”, arată dr. Dolores Malaspina, profesor de psihiatrie, neuroștiințe, genetică și genomică, la Icahn School of Medicine at Mount Sinai in New York. „Covid tocmai întoarce acest domeniu cu susul în jos.”
Mirosul este intim legat atât de gust, cât și de pofta de mâncare, iar anosmia le răpește de multe ori oamenilor plăcerea de a mânca. Dar și absența bruscă poate avea un impact profund asupra dispoziției și calității vieții.
Studiile au legat anosmia de izolarea socială și anhedonia, o incapacitate de a simți plăcere, precum și un sentiment ciudat de detașare și izolare. Amintirile și emoțiile sunt legate de miros, iar sistemul olfactiv joacă un rol important, deși în mare parte nerecunoscut, în bunăstarea emoțională, explică dr. Sandeep Robert Datta, profesor asociat de neurobiologie la Harvard Medical School.
„Te gândești la el ca la un simț estetic primit ca bonus”, spune dr. Datta. „Dar când cineva este privat de simțul mirosului, această situație schimbă felul în care percepe mediul și locul său în mediu. Sentimentul de bunăstare al oamenilor scade. Poate fi foarte deranjant și desconcertant”.
Mulți dintre cei care au suferit din această cauză descriu pierderea ca fiind una extrem de supărătoare, chiar debilitantă, cu atât mai mult cu cât este invizibilă pentru alții.
„Mirosul nu este ceva căruia să-i acordăm multă atenție până când dispare”, afirmă Pamela Dalton, care studiază legătura dintre miros, cunoaștere și emoție, la Monell Chemical Senses Center in Philadelphia. „Atunci, oamenii observă acest lucru și este destul de dureros. Nimic nu este la fel”.
Oamenii de știință britanici au studiat experiența a 9.000 de pacienți cu Covid-19 care s-au alăturat unui grup de sprijin, creat pe Facebook de grupul de caritate AbScent, în perioada 24 martie-30 septembrie. Mulți membri au explicat că nu numai că și-au pierdut plăcerea de a mânca, ci și pe cea de a socializa. Pierderea le slăbise legăturile cu alte persoane, afectând relațiile intime și făcându-i să se simtă izolați, chiar desprinși de realitate.
„Mă simt străin de mine”, a scris un participant. „Este, de asemenea, un fel de singurătate în lume. Ca și cum o parte din mine lipsește, deoarece nu mai pot mirosi și experimenta emoțiile vieții de zi cu zi. ”
Un altul a spus: „Mă simt discombobulat – de parcă nu aș exista. Nu pot să-mi miros casa și să mă simt ca acasă. Nu pot mirosi aer proaspăt sau iarbă când ies. Nu simt mirosul ploii. ”
Pierderea mirosului este un factor de risc pentru anxietate și depresie, astfel încât implicațiile anosmiei pe scară largă îi tulbură profund pe experții în sănătate mintală. Dr. Malaspina și alți cercetători au descoperit că disfuncția olfactivă precede adesea deficitele sociale în schizofrenie și retragerea socială chiar și la persoanele sănătoase.
Din perspectiva sănătății publice, acest lucru este cu adevarat important, afirmă dr. Datta. „Dacă vă gândiți la nivel mondial la numărul de persoane cu Covid, chiar dacă doar 10% au o pierdere mai îndelungată a mirosului, vorbim despre un potențial de milioane de oameni”.
Cele mai imediate efecte pot fi nutriționale. Persoanele cu anosmie pot continua să perceapă gusturile de bază – sărat, acru, dulce, amar și umami. Dar papilele gustative sunt preceptori relativ grosolani. Mirosul adaugă complexitate percepției aromelor prin sute de receptori de miros care trimit semnale creierului.
Mulți oameni care nu simt mirosul își vor pierde pofta de mâncare, riscând nedorite deficiențe nutriționale și pierdere a greutății. Kara VanGuilder, care locuiește în Brookline, Massachusetts, a declarat că, din martie, a pierdut 20 de kilograme, adică de când simțul mirosului i-a dispărut.
„Eu o numesc dieta Covid”, spune doamna VanGuilder, în vârstă de 26 de ani, care lucrează în sectorul medical. „Nu are rost să mă răsfăț cu brownies dacă nu pot gusta cu adevărat o brownie.”
Dar, deși glumește despre asta, spune că pierderea a fost dureroasă: „De câteva luni, aproape în fiecare zi, îmi vine să plâng la sfârșitul zilei”.
Mirosurile servesc, de asemenea, ca un sistem primar de alarmă care avertizează oamenii despre pericolele din mediul nostru, cum ar fi incendiile sau scurgerile de gaz. Un simț al mirosului diminuat la bătrânețe este un motiv pentru care persoanele în vârstă sunt mai predispuse la accidente, cum ar fi incendiile cauzate de uitarea alimentelor pe aragaz.
Michele Miller, din Bayside, New York, a fost infectată cu coronavirus în martie și nu a mai mirosit nimic de atunci. Recent, soțul și fiica ei au scos-o afară din casă, pe motiv că mirosea a gaz. Dar ea habar n-avea.
Oamenii își scanează în permanență mediile în care trăiesc după mirosuri care semnalează schimbări și potențiale vătămări, deși procesul nu este întotdeauna unul conștient, explică dr. Dalton, de la Monell Chemical Senses Center.
Mirosul avertizează creierul cu privire la chestiuni banale, precum hainele murdare, și la cele riscante, ca mâncarea stricată.
Și mai rău, unii supraviețuitori ai Covid-19 sunt chinuiți de mirosuri-fantomă care sunt neplăcute și adesea nocive, cum ar fi mirosurile de plastic ars, amoniac sau fecale, o denaturare numită parosmie.
Eric Reynolds, un ofițer de probațiune în vârstă de 51 de ani, din Santa Maria, California, și-a pierdut simțul mirosului când a contractat Covid-19, în aprilie. Acum, mărturisește el, percepe adesea mirosuri urâte despre care știe că nu există. Băuturile dietetice au gust de murdărie; săpunul și detergentul pentru rufe miros a apă sălcie sau amoniac.
De asemenea, este bântuit de mirosurile-fantomă de chips-uri de porumb și de un miros pe care îl numește „miros de bătrână”
Nu este ceva neobișnuit ca pacienții ca el să dezvolte aversiuni alimentare din cauza percepțiilor lor distorsionate, afirmă dr. Evan R. Reiter, directorul centrului pentru miros și gust, de la Virginia Commonwealth University, care a urmărit recuperarea a aproximativ 2.000 de pacienți care au suferit de Covid-19 și care își pierduseră simțul mirosului.
Unul dintre pacienții săi își revine, dar „acum, când mirosul îi revine, spune că totul sau practic tot ce mănâncă îi are un gust sau miros de gaz”, povestește dr. Reiter.
Dereglarea mirosului poate fi parte a procesului de recuperare, deoarece receptorii din nas se luptă să se trezească, trimițând semnale creierului, care dau greș sau sunt citite greșit, explică dr. Reiter.
După pierderea mirosului, „diferite populații sau subtipuri de receptori pot fi afectate în grade diferite, astfel încât semnalele pe care creierul este obișnuit să le obțină atunci când mâncăm o friptură vor fi distorsionate și pot păcăli creierul să creadă că mâncăm caca de câine sau ceva asemănător”.
Pacienții disperați să obțină răspunsuri și tratament au încercat terapii precum antrenarea mirosului: adulmecând uleiuri esențiale sau pliculețe cu o varietate de mirosuri – cum ar fi lavandă, eucalipt, scorțișoară și ciocolată – de mai multe ori pe zi, în efortul de a face simțul mirosului să se întoarcă. Un studiu recent, efectuat pe 153 de pacienți din Germania, a constatat că antrenarea ar putea oferi un ajutor moderat în cazul celor cu un simț olfactiv mai redus și al celor cu parosmie.
Dr. Alfred Iloreta, otorinolaringolog la spitalul Mount Sinai din New York, a început un studiu clinic pentru a vedea dacă uleiul de pește ajută la restabilirea mirosului. Acizii grași omega-3, care se află în uleiul de pește, pot proteja celulele nervoase de daune suplimentare sau pot ajuta la regenerarea nervilor, a sugerat el.
„Dacă nu ai miros sau gust, îți este greu să mănânci ceva, iar asta e o problemă masivă pentru calitatea vieții”, susține dr. Iloreta. „Pacienții mei și oamenii pe care îi cunosc, care și-au pierdut mirosul, sunt complet distruși de acest lucru.”
Domnul Reynolds simte pierderea cel mai acut atunci când merge la plaja din apropierea casei sale. Nu mai simte mirosul oceanului sau pe al aerului sărat.
„Mintea mea știe cum miros acestea”, afirmă el, dar „când ajung acolo, nu le găsesc acolo.” >>
