Numai Putin să nu fii, primăvara asta! Îi cad Suhoiurile în cap, lovite de antiaeriana occidentală, mânuită de ucraineni. Tancurile și lansatoarele de rachete i se rostogolesc peste mâini, zdrobindu-i degetele de pianist-mardeiaș, blindate incinerate de dronele turcești, manipulate de ucraineni. Oligarhii, măcar câțiva dintre ei, probabil au tocmit deja killeri ambițioși de pe culoarele puterii moscovite. Iar mamele soldaților ruși, abatorizați cu zecile de mii pe frontul ucrainean, cine știe, poate se vor mobiliza într-un final și-l vor alerga pe regele gol prin Piața Roșie. Ucigașul de la Kremlin, cu tot cu ambițiile acestui stat defect, pe care sublim le încarnează, merită un final greu, chinuitor, dar mai ales umilitor.
Vladimir Putin riscă toate astea și ar fi instructiv să aibă parte de ele întrucât, ca orice autocrat suferind de etilism cronic de putere, își duce până la capăt opera distructivă nu doar pe frontul extern, ci și pe cel intern. Nu doar că, pe ultima sută de metri, a demonstrat impotența armatei ruse și a serviciilor sale secrete (un cap de acuzare deja suficient pentru înlăturarea fie și violentă de la butoane), dar practic omul acesta își anexează țara la tractorul rivalului vecin (China), sub sloganul că luptă pentru autonomia supremă față de rivalul mai îndepărtat (SUA).
În textul de față, vom explora ritmul incredibil de rapid cu care rușii au parte de cadoul otrăvit al lui Putin – trecerea la dependența multi-sectorială de chinezi. Universul.net tratează cu maximă atenție acest aspect esențial; un aspect care derivă din modul falimentar în care decurge războiul din Ucraina, pentru Rusia, și care dezvăluie că într-o lume atât de globalizată și într-o Rusie cu o economie atât de primitivă, numai o minte îngustă mai poate crede în forme de autonomie poate la modă acum 300 de ani, dar nicidecum tangibile azi. Este motivul pentru care livrăm constant cititorilor noștri materiale din presa economică rusă, de unde aflăm în timp real planurile discutate la Moscova, dar mai ales cum arată ele puse în ediție critică de jurnaliștii de la Kommersant și interlocutorii lor ruși – manageri și analiști din diverse sectoare ale economiei Rusiei (o paletă mai largă despre situația la zi în Rusia puteți găsi în categoria specială, PRESA RUSĂ).
„Coronavirusul și consecințele sale vor forța Rusia să-și sporească impactul economic în China. Aprofundarea relației sino-ruse poate crea schimbări structurale care nu sunt în întregime confortabile pentru Moscova. Dar pe termen scurt, Rusia și-a lăsat puține opțiuni în afară de a deveni din ce în ce mai expusă din punct de vedere economic față de vecinul său gigant”. Era 8 iulie 2020 atunci când rândurile acestea ieșeau în evidență într-o analiză Carnegie Endowment Endowment for International Peace. Analiza făcea trimitere la ritmul susținut în care creștea, deja de pe atunci, dependența rusă față de China, după anexarea Crimeei, în 2014. Azi, doi ani mai târziu, în contextul războiului din Ucraina, viteza cu care fruntea rusească se îndreaptă spre bolțarii zdraveni din zidul chinezesc este deja hipersonică.
Iar cel mai eficient pentru a aduce la zi situația e de a răsfoi analizele traduse din presa economică rusă, deja publicate de Universul.net, și mai ales de a le pune cap la cap. Cea mai „populară” dimensiune a creșterii dependenței Rusiei față de China, în contextul sancțiunilor impuse de Vest pentru războiul din Ucraina, e cea a dependenței pe linia exporturilor de hidrocarburi. Și așa este, petrolul și gazul rusesc de care Europa își asumă să scape integral pot lua ochii și, în orice caz, vor avea un impact uriaș. Începem chiar din acest punct și vom lărgi orizontul spre altele, nu mai puțin de impact.
- GAZE. „În ceea ce privește amploarea constrângerilor tehnologice și financiare, Rusia aproape a ajuns la nivelul Iranului”, scria acum nici două săptămâni Kommersant. Analiza publicației ruse discuta viitorul marilor planuri ale Rusiei de a deveni lider mondial în producția și distribuția de gaz natural lichefiat. Doar că, sub imperiul sancțiunilor, până la lichefierea gazului, se lichefiază proiectele. Dar care e pilda Iranului, pentru Moscova lui Putin? „Această țară (Iran) are a doua cea mai mare rezervă de gaze din lume, marea majoritate fiind concentrată în zăcământul South Pars, de pe coasta Golfului Persic. Înainte de impunerea sancțiunilor din cauza programului nuclear, Iranul plănuia să construiască trei centrale LNG: Pars LNG, cu o capacitate de 10 milioane de tone de GNL pe an, cu Total; Persian LNG, cu o capacitate de 16,2 milioane de tone pe an, cu Shell; și Iran LNG, cu o capacitate de 10,8 milioane de tone pe an. După impunerea sancțiunilor, proiectele au fost înghețate și nu au fost încă reluate”. Mai departe: „Conform strategiei energetice până în 2035, până în acel moment Federația Rusă trebuia să producă 140 de milioane de tone de LNG pe an (acum produce aproximativ 28 de milioane de tone), iar cota Rusiei pe piața globală de LNG ar fi trebuit să ajungă la 20%. Având în vedere sancțiunile, acest obiectiv este puțin probabil să fie atins. Incapacitatea de a construi infrastructura de producția a LNG reduce, de asemenea, drastic opțiunile Rusiei pentru diversificarea exporturilor de gaze, într-un moment în care UE se pregătește în mod deschis să abandoneze achizițiile de la Rusia, în următorii ani. De fapt, singura alternativă este furnizarea de gaze prin conducte, către China”. De ce i se întâmplă Rusiei toate astea? Pentru că, tehnologic, e o țară rămasă în urmă și dependentă de perfuziile de know-how occidentale. Rusia are „bălți” subterane de hidrocarburi, dar nu e meritul său, ci rodul unui joc geologic care nu are nimic de-a face nici cu inovația, nici cu creativitatea, nici cu capacitatea de management a statului și viziunea liderilor săi. Altfel spus, în situația de azi a Moscovei, degeaba ai petrol și gaze, dacă importai de la „dușman” (UE și SUA) instalațiile pentru separarea hidrocarburilor în producția de LNG, regulatoarele de căldură criogenice, pompele, turbinele, compresoarele. Iar după tâlcul Teheran, care e tâlcul Beijing, pentru ruși? Simplu: „incapacitatea de a construi infrastructura de producția a LNG reduce drastic opțiunile Rusiei pentru diversificarea exporturilor de gaze. (…) De fapt, singura alternativă este furnizarea de gaze prin conducte, către China”.
- PETROL. Dar și aici, se înfundă rău conducta. Tabloul zugrăvit de Kommersant este ludic doar dacă ești sadic: „Rusia se pregătește pentru o reorientare la scară largă a aprovizionării cu energie dinspre Europa spre Est. Președintele Vladimir Putin a cerut guvernului să prezinte un plan pentru construirea infrastructurii necesare până la 1 iunie. Printre altele, e vorba de o dezvoltare pe scară largă a unui sistem de conducte de gaze în Siberia de Est, pentru a direcționa exporturile de gaze ale Gazprom către piața chineză. Dar, după cum notează analiștii, va dura cel puțin cinci ani pentru a construi și extinde capacitățile existente, în timp ce nu există contracte cu țări asiatice pentru achiziționarea de petrol și gaze rusești în asemenea volume”. Iar la nivel de detalii, răul e chiar mai rău: „În ceea ce privește petrolul, instrucțiunea președintelui poate include extinderea sistemului de conducte de petrol Siberia de Est-Oceanul Pacific (ESPO) pentru a înlocui cel puțin potențiala pierdere de aprovizionare către Europa prin conducta Drujba (36 de milioane de tone în 2021). (…) Acum, capacitatea conductei ESPO-1, care pleacă de la câmpurile din Siberia de Vest și merge până la Skovorodino, în regiunea Amur, este de 80 de milioane de tone. În Skovorodino, conducta este deviată către China cu o capacitate de 30 de milioane de tone și începe ESPO-2 cu o capacitate de 50 de milioane de tone către portul Kozmino din Nahodka. Astfel, doar pentru a înlocui debitul Drujba, este necesară creșterea capacității ESPO-1 cu 50%. În același timp, nu este clar dacă China va fi de acord să mărească achizițiile de petrol de la Skovorodino: în ultimii ani, rafinăriile independente chineze au preferat să cumpere transporturi maritime de la Kozmino. Dacă ESPO-2 și portul Kozmino trebuie extinse, acest lucru va genera costuri suplimentare și va pune potențial aceleași probleme de transport de marfă cu tancurile petroliere, pentru exportatorii ruși. Serghei Garamita, de la Raiffeisenbank, observă că extinderea pe termen lung a ESPO poate avea sens, dar construirea unei conducte nu este o problemă care să fie rezolvată rapid sau ieftin. El reamintește că construcția ESPO-1 a început în 2006, a fost finalizată în 2009 și a fost nevoie de 10 ani pentru a o extinde de la primele 30 de milioane de tone, mai întâi la 58 de milioane de tone, apoi la 80 de milioane de tone. Doar a doua fază a expansiunii ESPO-1 și ESPO-2 a costat mai mult de 100 de miliarde de ruble, fără TVA, la prețurile din 2014–2019”.
- TELECOM. Kommersant: „Cel de-al cincilea pachet de sancțiuni anti-ruse, adoptat de UE pe 8 aprilie, impune interzicerea furnizării către Rusia a tehnologiilor destinate rețelelor civile de comunicații care sunt proprietatea unei organizații controlate de stat sau în care statul deține peste 50% stat. Astfel, transferul de tehnologie către companiile de telecomunicații deținute de stat a fost complet înghețat, notează Nikita Tiurin, avocat senior la Delcredere”. Mai departe: „Echipamentele rusești pentru rețelele de comunicații din Rusia sunt produse de aproximativ 100 de întreprinderi, dar acestea sunt acum dependente și de furnizarea de componente, care nu s-a reluat încă, spune Denis Kuskov, CEO Telecom Daily: <<În plus, dacă pe unele segmente, de exemplu echipamente pentru rețelele magistrale, avem dezvoltări, totuși stațiile noastre de bază și sistemele de facturare sunt complet străine>>. Astfel, interzicerea furnizării de tehnologii pentru rețelele de comunicații cu echipamente din UE poate afecta rețelele mobile controlate de Rostelecom Tele2, sugerează analistul. Cu toate acestea, clarifică acesta, având în vedere că Tele2 a fost ultimul dintre toți operatorii care și-a modernizat rețelele din regiuni, se află într-o poziție mai bună. Potrivit domnului Kuskov, acum ambele companii își pot consolida activitatea cu ajutorul furnizorilor chinezi, inclusiv Huawei, dar și ZTE, care și-a crescut semnificativ veniturile în Rusia, în 2021”.
- TRANSPORT PE APĂ & USCAT, EXTERN ȘI INTERN. CRIZA CONTAINERELOR. Aici e o poveste întreagă, cu impact care, neîndoielnic se va resimți acut la firul ierbii, când o uriașă diversitate de mărfuri va începe să rateze ajungerea la destinație – firme rusești și rusul de rând. Cum arată schița dezastrului? Aflăm din Kommersant: Piața de containere din Rusia prevede pierderea a 300-500.000 TEU de containere, ceea ce corespunde la 37,5-66% din flotă. Aceste containere dispar treptat părăsind țara, întrucât proprietarii lor sunt mari linii internaționale de transport. Aceste containere au fost folosite inclusiv în transportul intern de mărfuri. Pierderile respective sunt imposibil de compensat cu resurse proprii, notează Kommersant. Potrivit sursei citate, Rusia produce doar 10.000 de containere pe an și o va costa până la 1,4 miliarde de dolari pentru a cumpăra în China. Jucătorii de pe piață caută diferite soluții pentru depășirea problemei – de la atragerea de containere chineze în Rusia, în condiții favorabile, până la înlesniri oferite proprietarilor și achiziții centralizate cu sprijinul statului. Iar acum, să cităm direct din articolul respectiv, pentru a căpăta o înțelegere la nivel de detaliu asupra problemei: << Potrivit lui Ivan Atemasov, director general al Eurosib SPb Transport Systems JSC, există trei opțiuni pentru rezolvarea problemei penuriei de containere. Prima este plasarea comenzilor pentru producția lor direct în China. China produce 97% din volumul mondial de containere și poate produce orice volum cerut de piața rusă în două sau trei luni. Deci, 150-250.000 de containere (300-500.000 TEU), a calculat el, la un preț care a scăzut de la 6500-7.000 USD în 2021 la 5.500-5.800 USD acum, vor costa aproximativ 0,8-1,4 miliarde USD. În același timp, fie o mare companie de leasing, precum STLC, fie bugetul, fie procedura de achiziție poate fi organizată cu ajutorul REC, care devine treptat o agenție de export-import”, consideră domnul Atemasov >>.
- MICROELECTRONICĂ. „Guvernul a pregătit un concept preliminar pentru un nou proiect național în domeniul electronicii. Implementarea sa până în 2030 ar putea costa 3,19 trilioane de ruble”, scria, recent, Kommersant, potrivit căruia „actorii de pe piață evaluează astfel de obiective ca fiind ambițioase și aproape irealizabile”. Ce spune mai departe planul Kremlinului de a deveni autonom, deși e Rusia incapabilă să producă singură tot ceea ce e necesar în acest sens? Cităm din același articol: << La rubrica „Produs” (supervizată de Iuri Borisov și șeful adjunct al Ministerului Industriei și Comerțului, Vasili Șpak) se menționează că în 2022 autoritățile vor lansa un program de reproiectare a soluțiilor străine și de transferare a producerii lor în Federația Rusă și în China, precum și un program de dezvoltare a ingineriei electronice, care până în 2024 vor asigura substituirea integrală a importurilor în toate domeniile, iar până în 2030 se „finalizează formarea unui portofoliu de tehnologii rusești”. Nivelul finanțării se va ridica la 1,14 trilioane de ruble >>.
- CONSUMABILE MEDICALE. Mai mult de jumătate dintre medicii ruși admit că există întreruperi în aprovizionarea cu consumabile medicale importate – catetere, seringi, antiseptice, pansamente, materiale de sutură, scria deunăzi Kommersant. Propun spre lectură doar acele pasaje din articolul respectiv în care apare substantivul propriu CHINA: „În medicina rusă, conform Asociației Dezvoltatorilor, Producătorilor și Furnizorilor de Echipamente de Protecție Personală (Asociația PPE), se folosesc anual peste 500 de milioane de perechi de mănuși de nitril, latex și vinil. Cererea este în creștere cu 10% pe an pe fondul introducerii unei culturi mai mari a siguranței la locul de muncă, iar în perioada pandemiei, consumul a crescut și datorită folosirii mănușilor de către vizitatori, spune președintele asociației, Vladimir Kotov. Potrivit acestuia, tendința ascendentă a cererii va continua în următorii doi-trei ani. În același timp, doar 1% din mănușile subțiri consumate în Rusia sunt fabricate în țară, dar toate sunt obținute din materii prime importate din țări europene, din China, Malaezia, Vietnam, Thailanda, Indonezia. Restul de 99% dintre mănușile utilizate sunt importate din Asia de Sud-Est. (…) Cel mai adesea sunt cumpărate din China, India și Turcia, există produse fabricate în Rusia, Belarus, Uzbekistan. Potrivit domnului Sapronov, până la sfârșitul acestui an, consumabilele achiziționate de pe plan local sau importate din țări precum India și China vor reprezenta până la 70% din cele utilizate în întreaga rețea Invitro”.
Acuma, dincolo de problema chineză a Rusiei, care de la deja mare, pe fondul sancțiunilor inițiale legate de Crimeea, riscă să devină una gigant și să scape de sub controlul Kremlinului, în contextul sancțiunilor dictate pe fondul războiului din Ucraina, mai este chestiunea colapsului previzibil din sectoare precum transportul feroviar, alimentația, imobiliarele. Putin a deschis o Cutie a Pandorei care și dacă Vladimir ar fi fost Hercule ar fi zdrobit fiecare fibră din mușchii lui fără seamăn. Dar Putin nu e nici Hercule, după cum pare că, după 22 de ani de șefie, nu e nici măcar minimum alfabetizat economic.
Tot Kommersant rămâne o sursă bună spre a ne face o imagine de ansamblu. Nu e aici nici filosofie, nici artă, ci o problemă de aritmetică banală și pâine.
- ÎN ELECTRONICĂ. Kremlinul cere salturi ca prin cosmicele găuri de vierme: Rusia vrea să crească de 9 ori personalul din electronică. Dar jumătate dintre studenți nu vor în firmele rusești. Există un plan în acest sens, costă câteva sute de miliarde de ruble și nimeni nu are habar ce poate ieși.
- LA TRANSPORTUL FEROVIAR. Deraierea e în toi. Kommersant: „Transportul de mărfuri, inclusiv petrol, pe calea ferată, prin țările europene a întâmpinat dificultăți: aproximativ o mie de vagoane în drum spre Kaliningrad au fost reținute în Lituania, cisterne au rămas blocate în Finlanda, cazurile de vandalism împotriva flotei ruse în timpul tranzitului către Kaliningrad au devenit mai frecvente. Operatorii cer statului să îi asigure împotriva riscurilor de pierdere a vagoanelor în tranzit. În regiunea Kaliningrad, în martie au existat livrări insuficiente de combustibil, din cauza complicațiilor cu tranzitul, potrivit celor aflate de Kommersant, dar acum situația a revenit la normal”.
- ÎN INDUSTRIA ALIMENTARĂ. Foamea poate atuinge culmi ale căror frustrări vor fi greu de ostoit. Kommersant: „Potrivit Serviciului Vamal Federal, în 2021 au fost importate în Federația Rusă produse alimentare în valoare de 34,3 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă 11,6% din totalul importurilor. Țările UE reprezintă aproape 60% din importurile de alimente și ingrediente, iar Germania este cel mai mare furnizor, spune o sursă Kommersant din industrie. Producătorii ruși nu pot înlocui complet ingredientele lipsă din Uniunea Europeană. << Există materii prime pentru care companiile sunt 100% dependente de importurile europene. În cazul premixurilor enzimatice utilizate în producția de băuturi și furaje, ponderea aprovizionărilor din UE ajunge la 60%>>, spune unul dintre producători. Producția de băuturi este unul dintre segmentele cele mai dependente de import, de pe piața alimentară; sucurile concentrate sunt importate din străinătate, inclusiv pentru alimente pentru copii și ingrediente pentru băuturi răcoritoare, spune Maxim Novikov, președintele Soiuznapitkov. Industria berii, potrivit lui Vladimir Mamatov, reprezentant al companiei Viatici, nu se poate lipsi încă de hameiul, malțul și drojdia importate. Sancțiunile impuse de UE afectează deja serios industria alimentară rusă. Acum există probleme cu ambalajele multi-strat combinate, explică domnul Novikov. CEO-ul Soiuzmolok, Artem Belov, mai spune că cel de-al cincilea pachet de sancțiuni ale UE a afectat peste 700 de grupuri de produse pentru industria alimentară, inclusiv mașini, echipamente, piese de schimb, consumabile și componente de ambalare”.
Cu alte cuvinte, în goana irațională după rusismul total în economie, tehnologie și apărare, patriotul Vladimir Putin își împinge țara și poporul pe două drumuri la capătul cărora așteaptă să-i facă franjuri trei gheare: foamea, subdezvoltarea, dependența.
Primul drum e cel al separării; al separării totale de Vest. Dar ea e imposibilă fără asumarea colapsului, în condițiile unei neputințe autohtone evidente și de lung parcurs.
Al doilea drum e cel al îmbrățișării; al îmbrățișării Chinei. Nici calea asta nu e lipsită de capcane. Pe una dintre ele, în condițiile în care tu ești cel care are mai mare nevoie de celălalt, p poate bănui orice individ care a negociat măcar o dată în viață vânzarea mașinii sau a vreunui frigider second-hand, darămite un mic antreprenor, director de IMM, manager de mare companie. Pe cealaltă ne-a înfățișat-o, recent, George Friedman, într-o analiză scurtă și tăioasă a mutațiilor pe care le produce războiul din Ucraina. Iar una dintre ele expune plenar drama îmbrățișării rusești a Chinei, cu atât mai mult cu cât ea vine când momentul e tot mai prost tocmai pentru Beijing: „Vedem Polonia și Turcia căpătând o importanță mai mare ca urmare a războiului, iar China pierzând din semnificație. Există multe alte reverberații. Pe acestea trei le-am ales, dacă nu este deja evident, pentru că în cartea mea, The Next 100 Years, am prezis ascensiunea Poloniei și Turciei și declinul Chinei”.
Așadar, putiniști din toate colțurile, un sfat simplu: mai răsfirați, măi băieți, mai răsfirați!
