Zeci de persoane au fost arestate sâmbătă în Rusia la manifestaţii organizate în întreaga ţară la apelul susţinătorilor opozantului Aleksei Navalnîi, pentru a cere eliberarea lui, în pofida numeroaselor presiuni din partea autorităţilor, informează Agerpres, care citează AFP.
În Siberia, protestele se desfășoară la -50 de grade Celsius. Cel puţin 15.000 de persoane au participat până acum la protestele organizate în Extremul Orient al Rusiei şi în Siberia, informează presa locală.
Pe Twitter şi reţelele sociale au început să apară tot mai multe imagini ale protestelor şi acţiunile violente ale forţelor de ordine.
Din Moscova la Vladivostok, echipa lui Navalnîi, care a fost otrăvit în august anul trecut cu agent neurotoxic Noviciok de tipul celor dezvoltaţi în fosta Uniune Sovietică, a difuzat apeluri la proteste în 65 de oraşe ruse.
Russia; Rough detentions take place at a rally in Krasnoyars, Siberia.
— Farhang F. Namdar (@FarhangNamdar) January 23, 2021
Protesters demand release of opposition leader Alexie Navalny. pic.twitter.com/AMHN8ogVW3
Primele manifestaţii au avut loc sâmbătă în Extremul Orient rus, unde câteva mii de persoane au ieşit în stradă în Vladivostok şi Habarovsk, iar importante efective de poliţie au fost desfăşurate, potrivit susţinătorilor lui Navalnîi.
Circa 50 de protestatari au fost arestaţi în 10 oraşe ruseşti în jurul orei 06:30 GMT, potrivit organizaţiei neguvernamentale OVD-info, specializată în contabilizarea arestărilor la manifestaţii.
Protests calling for #Navalny to be released from prison are taking place all over Russia. His team has listed 93 cities. Several time zones away, people have been protesting in Yakutia in -50 C. This video shows in Vladivostok: “Let him go!” they chant. pic.twitter.com/bRFLJq142K
— Emily Sherwin (@EmilyCSherwin) January 23, 2021
In the Siberian city of Irkutsk, which is ca. 5,200 km from Moscow, people are taking to the streets today, chanting: „We won’t go!”#Navalny, Putin’s most high-profile critic, called for protests after his arrest last weekend.pic.twitter.com/NYqKxydNnP
— Oxana Evdokimova (@evdoxana) January 23, 2021
În capitală, unde mobilizarea opoziţiei este de obicei cea mai semnificativă, protestatarii urmează să se reunească la ora locală 14:00 (11:00 GMT) în piaţa Puşkin. Poliţia moscovită a promis deja „să reprime fără întârziere” orice adunare neautorizată, iar primarul capitalei, Serghei Sobianin, a calificat protestele drept inacceptabile, în plină pandemie de coronavirus.
Cu toate acestea, soţia lui Navalnîi, Iulia, şi-a anunţat pe Instagram intenţia de a manifesta la Moscova pentru soţul ei „pe care nu-l va abandona niciodată”.
Navalnîi a fost spitalizat la Berlin pentru tratament, iar săptămâna trecută, la întoarcerea la Moscova, a fost reţinut chiar pe aeroport şi se află acum în arest preventiv, în aşteptarea mai multor proceduri judiciare care îl vizează. Printre altele, autorităţile ruse au comunicat că el ar putea fi considerat vinovat de încălcarea condiţiilor de eliberare condiţionată în urma unei condamnări cu suspendare din 2014.