Dezvăluiri

EXCLUSIV VIDEO | Fețele războiului din Donbas. Tată de prizonier în Rusia: „A fost torturat prin electrocutare, a fost mimată împușcarea”

23 decembrie 2019

razboi Donbas Ucraina tanc — Sursa: Facebook

La aproape 1.000 de kilometri de București, un război continuă să influențeze politica globală, să hrănească accesele propagandistice ale Kremlinului și să afecteze, în mod direct, viața a aproape un milion și jumătate de ucraineni.

Universul.net aduce mai aproape de publicul din România ecourile și implicațiile reale ale conflictului, printr-o serie de mărturii filmate care constituie o premieră pentru presa de la București.

Azi, cazul special al lui Valentin Vișivschi, unul dintre primii ucraineni capturați când a început războiul și aruncat apoi într-o închisoare din Rusia. Acolo se află și acum.

Așadar, cum dispar de azi pe mâine inamicii Kremlinului, cine organizează răpirile, ce se întâmplă în pușcăriile rusești destinate unor categorii speciale de prizonieri și cum au fost reînviate procesele staliniste din anii ’30-’40?

Despre toate acestea, în cele trei episoade pregătite de Universul.net, a căror publicare începe azi. În esență, o radiografie a relației „frățești” dintre propagandă și acțiunea pură în litera și mai ales în spiritul ei.

Puțin context

Conflictul din Donbas, declanșat acum peste cinci ani de Rusia pentru a împiedica apropierea Ucrainei de UE și NATO, a făcut peste 13.000 de victime și s-a soldat cu capturarea unui mare număr de ucraineni (un bilanț multimedia al războiului – AICI).

Dar mai presus de asta, războiul din Donbas mai atrage atenția asupra unei realități care, din comoditate, din superficialitate sau pur și simplu din nepăsare, tinde uneori să se lase sedusă de anonimat: congruența dintre acțiunile hibride de propagandă și acțiunile militare hibride.

Un detaliu important de reținut nu doar la Kiev, ci și la București, unde exercițiile de propagandă făcute de Kremlin, via ambasadă sau vectori mai bine sau mai prost camuflați, înfloresc și caută cu hărnicie cât mai mulți receptori.

„A fost bătut, dar aceasta a fost cel mai ușor”

„Era tortură cu amenințări de abuz sexual… urmată de bătăi. Mi-au pus o pernă pe față și m-au torturat cu apă, m-au bătut peste tot, au folosit un dispozitiv cu șocuri electrice în zona tălpilor”.

Povestea lui Balukh, un fermier din Crimeea, arestat de ofițerii serviciului rus de informații, FSB, în 8 decembrie 2016, a făcut înconjurul lumii în toamna acestui an.

Balukh a reușit să-și spună povestea după ce liderii de la Moscova și Kiev au bătut palma pe un schimb de prizonieri. O operațiune în care unii au văzut un salt spectaculos în relația dintre cele două capitale aflate de cinci ani în război, în timp ce alții, mai sceptici, au comparat episodul cu o floare incapabilă să aducă primăvara.

Cert este că și rușii, și ucrainenii au avut motivele lor întemeiate pe interese diverse, de la cele umanitare la cele mai puțin evidente publicului larg, în efectuarea schimbului de prizonieri din 7 septembrie.

Kievul a reușit să aducă acasă, printre alții, și marinarii capturați acum un an în strâmtoarea Kerci. Moscova și-a recuperat câțiva pioni folosiți în operațiunile speciale din Donbas, între care și unul cu totul special.

Universul.net a încercat să facă slalom printre rotocoalele de ceață care învăluie adesea asemenea operațiuni. Rezultatul: prezentarea, în premieră pentru presa română, a poveștilor unora dintre ucrainenii afectați direct de războiul început de forțele de securitate ruse în estul Ucrainei.

„A fost bătut, dar aceasta a fost cel mai ușor. A fost torturat prin electrocutare, a fost mimată împușcarea. A fost dus în pădure pentru a fi împușcat, adică pentru imitarea execuției, și multe altele”, spune Petro Vișivschi, în interviul filmat, de Universul.net.

Spre deosebire de conaționalii lui ceva mai norocoși, pe care statul ucrainean a reușit să-i extragă din închisorile din Rusia, Valentin, fiul lui Petro, se află încă acolo. Prin urmare, tot ceea ce se știe despre el e disponibil din surse indirecte.

Valentin Vișivschi are de ispășit o pedeapsă de 11 ani, iar de cinci se află după gratii.

Capturat la Simferopol în 2014, tânărul a fost acuzat de „spionaj industrial”. Într-un război hibrid cum este cel din Donbas, dominat de trupe speciale, operațiuni speciale și negocieri speciale, însuși verbul „a spiona” a avut o soartă crudă: s-a bagatelizat dramatic. Excesul de utilizare nu este o noutate. Regimurile închise, cum e și cel de la Kremlin, l-au îmbrățișat tot timpul cu o doză ireală de lascivitate.

Câteva paragrafe din CV-ul de prizonier al lui Valentin vorbesc de la sine despre statutul său… special.

Este unul dintre primii ucraineni căzuți prizonieri la ruși. Mai exact, al 11-lea.
De cinci ani și trei luni e după gratii.
Zace într-o colonie din Kirovo-Cepețk, regiunea Kirov.
În prima lună, familia nu a avut habar situația lui.

În al doilea episod, Universul.net a prezentat povestea unui fost miner din Donbas, căzut prizonier în pușcăriile lui Putin: „Am fost implicat în activități subversive și lupta de gherilă”.

Interviu

Prezentați-vă vă rog, cum vă numiți? Care este ocupația dumneavoastră?
Petro Vișivschi: Vișivschi Petro Stepanovîci, tatăl deținutului politic Vișivschi Valentin.
Fiul dumneavoastră ce ocupație avea înainte de a fi deținut?
Era mic întreprinzător, se ocupa de repararea mașinilor.
În ce oraș locuiți ?
În Kiev.
Și înainte, tot în Kiev ?
Da, întotdeauna am locuit în Kiev.
Când ați aflat de arestarea fiului?
Eu am aflat, cum să vă zic… El a plecat la Simferopol în data de 18 septembrie 2014 în legătură cu activitatea sa de voluntariat. De a doua zi nu am mai putut lua legătura cu el. În data de 19 septembrie am început căutările. Noi încă nu știam ce s-a petrecut cu el, unde este el, ce eveniment a avut loc. Aproape o lună nu am știut unde a dispărut.
Cum ați reacționat?
Cum am reacționat… foarte greu. Din start am început căutările. Din data de 19 am început căutările prin diverse metode.
Ce vești aveți acum despre la el?
Acum cinci zile a ajuns o scrisoare de la el. Aceasta este deja a treia după efectuarea schimbului ”35 contra 35”(din 7 septembrie 2019). Este acolo de cinci ani și trei luni, într-o colonie din orașul Kirovo-Cepețk, regiunea Kirov.
Cum s-a schimbat viața de când fiul a fost capturat și condamnat?
Cum să vă spun… este un coșmar… într-un cuvânt.
Cum trăiește familia situația de față?
Prima lună a fost în general ceva de neînțeles… Prima lună în general nu știam unde este. Se efectuau căutări… Copilul a dispărut, singuri înțelegeți, durere în familie. Totodată am început căutările foarte intensiv prin diverse metode cu ajutorul statului și în mod privat. Apoi a fost identificat la Moscova, în închisoarea „Lefortovo”. Atunci au apărut alte probleme, cum să luăm legătura cu el, cum să-i transmitem lucrurile de care avea nevoie, cum să facem să-l eliberăm. Eforturile de a-l elibera durează și în prezent.
Ce speranțe aveți în privința eliberării fiului înainte de termenul prevăzut de condamnarea primită?
Nu știu. Nici nu știu ce să zic în privința evenimentelor care au loc astăzi la Paris. Speranță există întotdeauna.
Sperați că va fi inclus în aceste liste și va fi eliberat?
El este în liste. Este unul dintre primii ucraineni în situația de a fii „arestat”, mai precis, a fost al 11-lea. Acum sunt mai mult de 80 de persoane care au rămas după efectuarea schimbului.
Ce părere aveați despre Rusia înainte de războiul din Donbas și cum vedeți această țară după anexarea Crimeei și de când fiul său a ajuns în această situație?
Părerea despre Rusia ca stat nu s-a schimbat enorm. În principiu, dacă priviți istoria noastră, relațiile dintre Rusia și Ucraina au fost totdeauna la prima vedere frățești, pe de altă parte – nu au fost deloc frățești. Dacă privim și perioada contemporană – 1991 când s-a prăbușit Uniunea Sovietică, povestea cu Tuzla, insula Tuzla când se contruia acel baraj și diverse evenimente care au avut loc în Crimeea. Toate evenimentele duceau spre aceasta. Războiul în Gerorgia. Eu gândeam în 2008, în timpul războiului din Georgia, că următorii vom fi noi, dar am greșit un pic timpul, am întins-o până în 2014.
Cu alte cuvinte, mai devreme de asemenea aveați o părere negativă despre ei?
Noi, ca Ucraina, ca ucraineni, ne dorim să existăm. Ei aceasta nu doresc. Iată și toată diferența dintre noi. Noi dorim să existăm. Ei doresc ca noi să nu existăm. Ei doresc ca noi să fim ruși, un popor.
În general vorbind, această istorie durează de multă vreme, înaintea „unirii” Ucrainei cu Rusia pe vremea lui Bogdan Hmelnițki. Durează. Dacă citiți măcar și manualele de istorie din școală vă puteți convinge că statul numit Rusia dorește să domine acest teritoriu.
Cum vedeți viitorul, viitorul Ucrainei, al fiului și a familiei?
Viitorul Ucrainei – o țară prosperă europeană. Ea și acum este europeană, dar mă refer la legile și principiile care există în Europa, nu cele din Hoarda de Aur. Un stat puternic, dezvoltat din punct de vedere economic, social și științific. Sper că copiii mei vor fi în Ucraina, vor construi o Ucraină puternică, confortabilă pentru cetățenii ei și pentru vecini, o țară iubitoare de pace.

Spuneți, vă rog, fiul dumneavoastră a fost supus torturilor? Aveți informații?
Sigur că da. Nu am aceste informații direct de la fiu. Soția a mers la o întrevedere, ceva a povestit. Doar înțelegeți, mamei nu le-a povestit pe toate, doar … Prin corespondență, indirect am înțeles asta. A fost supus torturilor dure, mai ales în perioada imediat de după arestare, când îl forțau încercând să-i fabrice dosarul. S-a încercat obținerea dovezilor necesare prin tortură. A fost bătut, dar aceasta a fost cel mai ușor. A fost torturat prin electrocutare, a fost mimată împușcarea. A fost dus în pădure pentru a fi împușcat, adică pentru imitarea execuției, și multe altele.
I-am scris fiului că Afanasiev (Ghennadi Afanasiev, arestat în 9 mai 2014 în Simferopol, acuzat în cadrul dosarului deschis împotriva lui Oleg Sențov; eliberat la 14 iunie 2016 în urma unui schimb de prizonieri – n.r), de asemenea deținut politic, a scris o carte în care a descris toate aceste torturi. I-am scris fiului, care mi-a răspuns că le cunoaște pe toate, a trecut prin toate acestea. Tot setul acesta, probabil este unul standard pentru serviciile speciale ruse, care se aplică împotriva ucrainenilor, nu doar ucrainenilor. Fiul meu a trecut prin acestea. Astăzi…
Încă un lucru: soția, când a mers pentru prima dată la întâlnire în Centrul de detenție preventivă „Lefortovo”, el având înălțimea 1,85 m avea o greutate de aproximativ 60 kg. Arăta rău de tot. Când a mers următoarea dată la întâlnire, tot în „Lefortovo”, fiul arăta mult mai bine. Probabil torturile s-au încheiat pentru că s-a terminat și „investigarea” înainte de „judecată”. Deja putea să ridice tricoul să demonstreze că rănile au fost vindecate. Aproape nu au rămas urme. Dar soția spune că au rămas cicatrici pe cap și corp după toate aceste „interogatorii”.
Nu a intrat în greva foamei?
Doar o singură dată, una de scurtă durată. Dosarul lui a fost clasificat ca „secret”, fără accesul jurnaliștilor, consulului, nimănui. Dacă ar fi declarat sau nu greva foamei, nimeni nu ar fi știut de acest lucru.
Nu veneau la el și reprezentanți ai Ucrainei?
Veneau, doar că nu erau lăsați la el. Consulul a avut acces, pentru prima dată, după opt luni după arestare și aceasta a fost după ce situația a fost făcută publică, au fost organizate acțiuni publice. Timp de opt luni nu a fost clar unde se află și ce e cu el. În general, „dosarul” acesta, chiar și „verdictul” sunt secrete. Noi am aflat ce e cu el din mass-media ruse sau de la consulul, care ulterior l-a vizitat.
Vești de la el ați primit?
Am primit scrisori.
La el ajungeau?
Și la el ajungeau. Ajung scrisorile nu doar de la noi. Ajung scrisorile de la toți cei care îi scriu.
Coletele ajung?
Cu coletele este mai complicat. Când era în „Lefortovo” nu aveam dificultăți cu coletele, limite nu existau. Transmiteam multe, inclusiv prin poștă. Acum, de când a fost transferat în colonie, trimiterea coletelor este limitată, iar în ultimii trei ani i-a fost creat un regim special care se numește „cameră de tip celulă”, unde nu sunt permise coletele, convorbirile telefonice, întrevederile… Este o cameră mică, în care ziua ai voie doar să mergi sau să stai în picioare, iar obiectele pe care te poți așeza sunt excluse. Doar când aduc mâncarea, doar atunci poți lua loc. Stă în astfel de condiții deja de trei ani.
Ce ar mai fi de adăugat?
Aș vrea să spun că fiul este într-o stare de spirit pro-ucraineană, nu se plânge de condițiile de viață, de starea de sănătate. Doar prin scrisori pot înțelege în ce stare fizică și morală este. Cu privire la astfel de aspecte, precum atârnarea față de Ucraina, politică, întrebările sociale și politice, menține strict linia sa, este încrezător în opiniile sale, pe care le exprimă și altor persoane deținute, precum și administrației din colonie. Probabil pentru aceasta a și primit regim special. Are propria opinie.
Cum a fabricat Federația Rusă dosarul? A plecat spre Simferopol. Unde se afla când a fost capturat?
În primul rând momentul când a fost arestat este filmat și chiar circulă prin internet un documentar filmat la nivel profesional în 2016 de către un canal de televiziune rusesc și acolo este demonstrat chiar momentul arestării. Probabil evenimentele sunt o reconstituire, dar cred că s-a petrecut aproximativ la fel, doar că filmarea a fost efectuată într-un mod mai comod pentru cameraman.
A fost arestat la Simferopol, fiind acuzat de spionaj. De unde a început asa? Fiind mic întreprinzător, domeniul de service pentru autovehicule, era interesat de aviație. Era un fan al aviației. Sunt multe persoane de astfel de tip în toată lumea și tot spațiul Uniunii Sovietice. Ei comunicau între ei, mergeau la tot felul de expoziții, prezentări, de exemplu când erau prezentate avioane exclusive. De exemplu se adunau toți la Kiev sau în altă parte pentru a viziona cum decoleaza/aterizează acest avion. Toate evenimentele sunt de această categorie.
Ei între ei comunicau, fiul meu de asemenea comunica cu acești oameni. Dar între ei mai erau și mulți reprezentanți ai complexului industrial-militar al Rusiei. Pe timpuri, când nu exista această confruntare dintre Rusia și Ucraina, ei veneau aici, plecau în Rusia. Dar fiul meu, până la momentul respectiv, nu vizitase Rusia niciodată. Când a început Euro Maidanul, războiul, toate aceste evenimente, la acestor oameni din Rusia le-a fost interzisă intrarea în Ucraina și, într-o bună zi, unul dintre acești fani, mai precis vorbind, o fată, amatoare de aviație, a lansat o companie de colectare de fonduri pentru o operație oncologică pentru cineva din rudele sale. Astfel de operații, de regulă, sunt scumpe. Fiul meu de asemenea, a strâns o sumă de bani și a plecat să-i trimită, luând în considerare faptul că ea nu mai avea cum să ajungă la Kiev. S-au înțeles să se întâlnească la Simferopol. Dar s-a stabilit apoi, dânsa deja era sub controlul FSB și aceasta a fost o acțiune specială pentru a-l scoate pe fiul meu din Kiev și a-l„”aresta” la Simferopol. Nu a avut loc nici o operație oncologică. Aceasta a fost doar un pretext pentru a-l scoate pe fiul meu din Kiev. Astfel a fost arestat acolo.
Acest film există pe internet, drept că eu nu am căutat, nu sunt un mare specialist aici. Eu am văzut acest film, dar acum nu-l pot găsi, nici măcar nu știu cum se mai numea. Canalul TV REN TV, dacă nu mă înșel. În acest film au făcut din el un super-spion 007 ucrainean. Măcar l-am văzut pe fiu.
Îl așteptați acasă, nu?
Bineînțeles. Este deja al șaselea an de când îl așteptăm. Toate rugăciunile noastre de seară și dimineață, toată activitatea noastră este practic legată de aceasta. Primul nostru obiectiv este eliberarea fiului. Restul – job-ul, alte probleme sunt pe al doilea plan. Primul plan este tot ce ține de eliberarea lui, toate aceste acțiuni sunt pe primul plan.

**Material realizat cu sprijinul Ambasadei Ucrainei în România

O oră pe frontul lui Putin

Pentru context, un reportaj realizat în vara acestui an, pe un segment al liniei frontului din estul Ucrainei, publicat pe Reporter Global și G4Media.