VIDEO | Expert: Turcia a tot cerut sprijinul NATO, UE și SUA pentru o zonă de securitate

A fost intervenția Turciei din Siria bătaia dintre doi copii de care aveau nevoie turcii și kurzii, așa cum plactic s-a exprimat recent președintele american, Donald Trump?

Într-un video interviu acordat Universul.net, analistul Răzvan Munteanu explică până unde se întind, din punct de vedere politic, rădăcinile operațiunilor militare ale Truciei pe teritoriul sirian, dar și contextul internațional mai larg care a jucat un rol esențial.

• Președintele Donald Trump retrasează liniile diplomației cu care cândva eram obișnuiți.
• În realitate, intervenția lui Recep Tayyp Erdogan în Siria, și nu mă feresc să spun că este principalul artizan al acestei operațiuni, este în primul rând un efect al politicii interne de la Ankara.
• În istoria recentă a Turciei, anul 2015 a fost unul de răscruce în ceea ce privește relațiile dintre AKP, partidul lui Erdogan, și problema kurdă.
• Când AKP a preluat puterea, în 2001, a urmărit să „desecuritizeze” principalele temeri ale Turciei.
• Ce înseamnă asta pentru o anumită problemă? Înseamnă a o scoate din agenda de securitate națională și a o trece în agenda discursului politic pur și simplu. Interesul de atunci al AKP era să delegitimeze și să reducă rolul armatei naționale a Turciei în societate.
• Știm foarte bine, armata era foarte puternică, iar AKP era un partid islamist. Evident, erau niște tensiuni ideologice între cele două tabere. În acest context, kurzii au cunoscut o nouă etapă în relaționarea lor cu Ankara, iar în 2015 au reușit să intre în legislativul turc.
• Problema pe care AKP și Erdogan au avut-o atunci a constat în faptul că partidul de guvernământ nu a mai reușit să aibă majoritatea necesară pentru a conduce Turcia de unul singur, context în care Recep Tayyp Erdogan a menținut un guvern interimar sub conducerea lui Ahmet Davutoglu și a împins formarea următorului guvern în noiembrie 2015, printr-o alianță cu partidul ultranaționalist MHP.
• Alianța dintre AKP și MHP este slăbită în momentul de față, context în care o intervenție militară în nordul Siriei readuce societatea alături de Erdogan. Problemele economice ale Turciei sunt evidente.
• Recent, în luna martie, partidul lui Erdogan a pierdut alegeri în Istanbul, Ankara, Izmir, ceea ce este un semn al declinului său politic, motiv pentru care intervenția împotriva kurzilor este un acumulator pentru capitalul politic. Pe lângă această problemă ce ține de politica internă trebuie, într-adevăr, să recunoaștem și să înțelegem că problema kurdă reprezintă o problemă de securitate istorică pentru Republica Turcă.
• Încă din anul înființării republicii, pe vremea lui Kemal Atatürk, și până în prezent, kurzii au fost percepuți ca una din principalele amenințări de securitate.
• Turcia a văzut în criza din Siria, care a izbucnit pe fondul Primăverii Arabe, un poisibil eveniment care să creeze un efect de domino în regiune, redeșteptând anumite mișcări etnico-sectare ce ar fi urmat să retraseze granițele regiunii, inclusiv problema kurdă.
• Din 2011 până în prezent, Turcia a tot cerut sprijinul NATO, sprijinul Uniunii Europene și al SUA, pentru a crea o zonă de securitate la granița sa cu Siria, unde se află etnicii kurzi.
• Turcia joacă o carte interesantă din punct de vedere strategic.
• Pe teritoriul său se află câteva milioane de refugiați sirieni, context în care Erdogan, guvernul turc și alți oficiali au afirmat că doresc să mute acești refugiați sirieni, care sunt suniți, în zona de la granița cu Siria, în zona teritoriului sirian unde se află kurzii, ceea ce pur și simplu înseamnă că vor să reașeze harta etnico-sectară în teritoriul Siriei, creând un mixt între suniții sirieni, care ar fi apropiați de Turcia, și kurzi, care sunt priviți ca o amenințare de securitate.
• Chiar dacă Primăvara Arabă nu a produs modificări de graniță în Orientul Mijlociu, chestiunea kurdă este una esențială. Iar kurzii, spre exemplu în Irak, sunt autonomi.
• Au propria agricultură, propriile rezerve naturale de gaz și petrol, ceea ce îi face să aspire la o oarecare independență. Or, conexiunea și apropierea dintre trupele kurde din Siria și Irak și crearea unui coridor comun, inclusiv ca urmare a migrației refugiaților sirieni din cauza conflictului intern, a făcut ca acest scenariu de naștere a unui posibil Kurdistan să fie luat în calcul.
• Evident, nu mâine-poimâine, pe termen scurt, dar să fie luat în calcul pe termen mediu și lung, mai ales dacă unii actori din regiune, precum Iran, precum Siria, vor fi din ce în ce mai slabi.

Cum poate fi citită decizia SUA în privința intervenției Turciei, având în vedere că ea a crerat diviziuni și la nivelul conducerii politice și militare de la Washington.

• SUA sunt prinse acum între ciocan și nicovală. Au, pe de o parte, un aliat tradițional în NATO, care a fost un partener viabil inclusiv în timpul Războiului Rece, dar pe de alta există trupele kurde care au fost cei mai buni luptători pe teritoriile Siriei și Irakului împotriva autoproclamatului Stat Islamic și pe care armata americană le-a sprijinit inclusiv logistic din punct de vedere militar.
• Nimeni nu are de câștigat în absența unei strategii coerente.
• Principalul câștigător în momentul de față este Federația Rusă pentru că profită de această situație pe care SUA o au, încercând să slăbească imaginea NATO și a coeziunii membrilor alianței.
• Să știți că nu degeaba a decis Turcia achiziționarea rachetelor S-400. Decizia a fost în primul și în primul rând rezultatul dinamicii geopolitice din Siria.
• Inițial, Ankara a fost de acord să achizționeze rachetele Patriot americane. Rachetele S-400 pot fi folosite în două scopuri: crearea acelei zone de securitate, de care Turcia a vorbit în ultima perioadă, și mai apoi cred că Erdogan se teme de o posibilă nouă lovitură de stat militară împotriva sa, motiv pentru care rachetele ar intra în mâinile unui grup de interese apropiat și afiliat cercului său de putere.
• Este cea mai mare provocare pe termen scurt cu care SUA se confruntă în momentul de față și ar trebui să militeze pentru găsirea unui consens și pentru aducerea Căștilor albastre, adică a trupelor ONU de monitorizare a situației la granița dintre cele două state.